Cum apare paralizia copilului la nastere

10 Octombrie 2018

de Irina Olteanu

Paralizia la nastere este o complicatie grava, dar rara cu care se poate confrunta un bebelus si, in functie de cauza sa, poate fi temporara sau permanenta. Care sunt cauzele pentru care poate aparea, ce categorii de persoane sunt predispuse si ce tratament necesita vei descoperi in detaliu chiar aici.

Informatii despre paralizia la nastere

Venirea pe lume a unui copil reprezinta una dintre cele mai vesele momente din viata, insa de multe ori bucuria este umbrita de probleme de sanatate care afecteaza intreaga viata a copilului, precum si viitorul familiei. Aceasta este situatia paraliziei la nastere.

Paralizia presupune ca simptom principal pierderea abilitatii de miscare a unei parti din corp (inclusiv fata, mainile, un picior/un brat, o parte din corp, ambele picioare, ambele brate si picioare) sau a intregului corp sau inabilitatea de miscare. Poate debuta subit sau treptat, poate aparea si disparea. Alaturi de simptomul principal pot sa mai apara si: rigiditate cu spasme musculare ocazionale, membre cu aspect flasc, senzatie de amortire/durere/furnicaturi la nivelul partii afectate. Formele sub care se prezinta cel mai frecvent sunt: paralizia cerebrala, spina bifida sau atrofia musculara spinala. Poate fi dificil pentru un parinte sa evalueze daca un bebelus si-a pierdut sensibilitatea intr-o anumita grupa musculara. Exista o serie de semne de urmarit, precum reflexe slabe sau absente; un diagnostic corect poate conduce la un tratament cand mai timpuriu si chiar la vindecare.

Tipuri de paralizii la nastere:

– Paralizia Klumpke, o afectiune care determina paralizia la nivelul unui brat (plexul braxial), marcata de portiunea inferioara a nervilor acestui, inclusa in categoria bolilor rare (la nivelul SUA, incidenta este de 1-1.5 la 1000 nasteri). Copiii cu aceasta forma de paralizie au de obicei un brat rasucit catre corp si miscare sau refleze absente in muschii flexori ai incheieturii. Daca nu se vindeca de la sine, fizioterapie sau terapie ocupationala si/sau interventie chirurgicala pot fi necesare.
– Paralizia cerebrala, una dintre cele mai comune dizabilitati in randul bebelusilor si al copiilor, marcata prin miscari spastice, incontrolabile ale muschilor. Copiii cu paralizie cerebrala spastica diplegica prezinta perioade de lipsa de vlaga si hipotonie, urmate de miscari spastice in zona membrelor inferioare. Cvadriplagie spastica este marcata de pierderea totala a reflexelor, afectand fiecare membru din corp. Poate conduce la paralizia corpului, dar nu intotdeauna (la nivelul SUA, incidenta este intre 1.5-4 la 1000 nasteri)
– Lezarea maduvei spinarii – fie ca este vorba de spina bifida, fie de meningita, lezarea maduvei se manifesta prin pierderea sensibilitatii in anumiti muschi, reflexe absente sau slabe in brate sau piciaore sau paralizie. Maduva este calea prin care mesajele sunt comunicate de la creier catre grupele musculare, iar cand apar leziuni mesajele nu mai sunt transmise corect
– Paralizia faciala apare adesea ca urmare a unei leziuni in timpul nasterii, majoritatea fiind rezultatul unei interventii din partea unui medic car foloseste forcepsul la nastere (la nivelul SUA, incidenta este 1.8 la 1000 nasteri).
– Paralizia Erb – presupune leziunea unui nerv (plexul brahial) situat intre gat, umar si zona omoplatului; chiar si formele usoare implica pierderea sensibilitatii sau paralizie in zona afectata. Aceasta dispare de la sine in decurs de cateva luni. Pot fi recomandate fizioterapie si terapie ocupationala, iar cazurile grave pot sa necesite interventie chirurgicala.

paralizia la nastere

Cauze pentru paralizia la nastere

De multe ori malpraxisul reprezinta o cauza frecventa pentru aceasta problema de sanatate grava:
– Leziuni la nivelul maduvei spinarii – atunci cand are loc o lezare directa a coloanei in timpul nasterii, un bebelus poate suferi de paralizie. Acest lucru se poate intampla cand medicul aplica prea multa forta pentru a extrage bebelusul din canalul vaginal sau aplica o miscare rotationala incorecta asupra trunchiului bebelusului. Se mai poate intampla si daca medicul foloseste in mod gresit instrumente pentru asistenta in nastere, precum forceps si vaccum. Orice leziune la nivelul maduvei poate conduce la o forma de paralizie in cazul nou-nascutului
– Leziuni la nivelul creierului – daca bebelusul sufera de lipsa de oxigen sau de traume directe asupra creierului in timpul travaliului si al nasterii este posibil sa devina partial sau complet paralizat. Acest aspect se poate petrece ca urmare a diverselor acte de neglijenta medicala, precum utilizare necorespunzatoare a forcepsului si a vacuumului. Atunci cand medicul aplica prea multa presiune asupra bebelusului in procesul nasterii, poate surveni o hemoragie cerebrala, ce conduce la leziuni si paralizie. Paralizia poate sa reprezinte si rezultatul privarii de oxigen care apare atunci cand cordonul ombilical este infasurat in jurul gatului copilului sau daca cezariana nu este efectuata in timp util
– Infectii trecute cu vederea. Atunci cand o mama nu primeste ingrijirea corespunzatoare si nu este testata pentru anumite infectii, este posibil ca o infectie neobservata sa se raspandeasca la fat in timpul nasterii. De exemplu, neglijenta medicala este cauza transmiterii catre fat a unei infectii precum sifilis congenital. Atunci cand o astfel de infectie nu beneficiaza de tratamentul si monitorizarea corecta pot aparea probleme grave in dezvoltare si leziuni precum paralizie partiala.

Tratament pentru paralizia la nastere

Paralizia la nastere poate detine un impact major asupra vietii, dar exista metode de sprijin care pot ajuta la o viata independenta si la o calitate excelenta a acesteia. Exista cateva resurse care pot ajuta persoanele paralizate, inclusiv: echipament de mobilitate (scaun cu rotile si proteze), fizioterapie pentru a mentine forta si masa musculara cat mai mult posibil, terapie ocupationala pentru a adapta mediul de locuit in asa fel incat rutina zilnica sa se desfasoare mai usor, medicamente pentru a ameliora durerea/rigiditatea sau spasmele musculare.

Surse: www.birthinjuryguide.org; www.nhs.uk; www.shevlinsmith.com; https://pediatricinjury.com

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close