Despre trauma nasterii, de vorba cu psihologul

Orice femeie poate avea parte de o nastere traumatica si, desi poate parea bizar, acest lucru nu are neaparat legatura cu nasterea in sine. Principalele probleme care pot aparea in urma unei traume de aceasta natura sunt: insomnie, cosmaruri si flashbacks, precum si persistarea lor la mult timp dupa nastere, fiind in mod eronat confundata cu depresia postnatala. Cum un moment care ar trebuie sa fie inaltator, plin de bucurie si menit sa-ti dea putere devine unul traumatic caracterizat de suferinta, confuzie si furie veti afla in continuare.

Ce este o nastere traumatica?

Daca ati resimtit o intristare profunda cand ati nascut, sunteti incadrate drept a fi experimentat o nastere traumatica sau dificila. Se poate sa fi suferit ruptura perineala sau o nastere asistata instrumental, precum si complicatii post partum cum sunt infectii, hemoroizi sau incontinenta urinara. Aceste probleme de sanatate sunt deranjante in sine, dar efectele emotionale ulterioare unei nasteri traumatice pot persista mult mai mult timp. Trebuie sa stiti ca o nastere dificila nu este intotdeauna legata de un eveniment de nastere traumatica. Va puteti simti neputincioase sau nelamurite cu privire la ce s-a intamplat exact in timpul nasterii. Sau, dimpotriva, puteti resimti o dezamagire profunda ca nasterea nu a decurs cum va doreati/sperati. Poate ati simtit ca moasa/medicul nu va da ascultare sau ca nu va puteti baza pe personalul medical. Toate acestea va lasa cu cicatrice emotionale dupa nastere.

Efectele unei nasteri traumatice

Efectele acestui tip de nastere variaza de la o femeie la alta, iar felul in care simtiti si reactionati la ceea ce se intampla este unic de la o femeie la alta. Iata insa ce semne/simptome ar trebuie sa va directioneze catre un specialist:

– Revederea imaginilor travaliului si ale nasterii

– Teama de a naste in viitor

– Imagine de sine distorsionata si sentiment de inadecvare

– Dificultati relationale

– Lipsa libidoului si respingerea contactului fizic

– Dificultate in relationarea cu bebelusul si drept urmare aparitia unui sentiment de vina

– Izolare si insingurare

– Depresie postnatala

Toate aceste simptome/sentimente pot avea un impact atat de puternic incat conduc la o tulburare de stres posttraumatic (TSPT – in acest caz poarta denumirea tulburare de stres posttraumatic postnatal); conform cercetarilor recente apare in cazul a 6% din mame. Aceasta se instaleaza fie ca urmare directa a evenimentului nasterii, fie a interactiunii cu o persoana prezenta la acel moment si este vorba de faza acuta cand apare in decurs de 30 zile de la evenimentul cauzator. Nu trebuie neglijata deoarece, atat viata voastra cat si cea a copilului pot fi expuse unor probleme, depresia constituind motivul principal de ingrijorare. Iata mai exact simptomele asociate acesteia, cand ele persista peste durata de timp mentionata (se cronicizeaza):

– Amintiri intruzive care va readuc la acel eveniment. Fie sub forma de flashbacks, imagini, vise sau cosmaruri. Puteti simti anxietate sau panica si o inabilitate de a va aminti parti din nastere deoarece au fost suprimate de memorie. Poate fi asociata o stare sporita de vigilenta

– Evitarea factorilor declansatori care va reamintesc despre ceea ce s-a intamplat. De exemplu, pot aparea flashback-uri retrospective cand vizitati spitalul; astfel puteti fi impiedicate sa participati la programarea/consultatia antenatala si sa deveniti si mai anxioase

– Puteti evita vizionarea programelor tv legate de nastere sau spitale. Se poate sa ocoliti chiar si discutiile despre nastere deoarece sunt prea dureroase

– Probleme cu somnul, schimbari de dispozitie, sentimente de panica si dificultati in concentrare

– Teama de a se repeta experienta, cu privire la rezultate similare sau mai rele. Va puteti teme chiar ca bebelusul dintr-o alta sarcina poate muri.

Femeile cu risc crescut de tulburare de stres posttraumatic

Sunt expuse unui risc crescut femeile care au trecut printr-un travaliu lung si dureros, o nastere asistata cu vacuum sau forceps sau mai mult interventii medicale, o cezariana de urgenta/inducerea travaliului, slaba analgezie la nastere, un defect la nastere al copilului/deces intrauterin,  internarea copilului in sectia de terapie intensiva/ingrijirea post natala defectuoasa, teama pentru viata/sanatate pentru voi sau bebelus in timpul sau dupa nastere, senzatia de lipsa de putere/control in timpul nasterii, lipsa de sprijin/empatie a personalului medical (tratament/atitudini impersonale), dar si a partenerului de viata. Alte evenimente care pot influenta semnificativ aparitia acestei afectiuni: un eveniment traumatic din trecut (violenta domestica), lipsa informatiilor sau a explicatiilor adecvate, lipsirea de intimitate si demnitate.

Pentru unele mame nasterea cezariana este resimtita ca un atac si forma de violenta institutionala si, in cazuri grave, chiar ca un viol; simptomele lor fizice si psihologice sunt similar celor experimentate de veterani de razboi, victime ale dezastrelor sau supravietuitori ai accidentelor aviatice.

Psihologul Lynn Madsen care lucreaza la scara larga cu femei care experimenteaza stres posttraumatic postnatal din cauza nasterii este si autoare a cartii Revenirea dupa copii, o sursa excelenta in acest sens, urmarind factorii care contribuie la reactia de stres; printre acestia se numara, in opinia sa, trauma experimentata in timpul nasterii insasi, o situatie traumatica anterioara, abuzul din copilarie, o pierdere experiementata in apropierea nasterii sau in acelasi timp cu aceasta. Conform literaturii medicale din domeniu, sunt predispuse tulburarii de stres posttraumatic femeile care au suferit o pierdere de sarcina sau care au necesitat psihoterapie in urma nasterii; alti factori predispozanti: anxietatea ca trasatura de personalitate, teama de nastere. Un studiu ce a implicat 500 femei si a urmarit efectele interventiilor obstetricale, a identificat un procent de 5,6% din femei care au prezentat tulburare de stres posttraumatic.

Doamna Oana Georgescu, psiholog clinician si psihoterapeut in cadrul Centrului Medical Bellanima www.bellanima.ro ne ofera urmatoarele raspunsuri la intrebarile legate de trauma nasterii:

– Ce impact are nasterea asupra psihicului proaspetei mame?

“Nasterea in sine reprezinta un proces de tranzitie si de transformare pentru mama si copil, iar impactul psihic depinde de mai multi factori. Printre acestia se numara starea psihica a mamei inainte de a ramane insarcinata, parcursul psihic pe durata sarcinii si, nu in ultimul rand, resursele interioare si relationale la care mama are acces in momentul nasterii, anterior si ulterior. Pe parcursul sarcinii femeia trece printr-un proces intens de transformari fizice si psihice, care o pregateste pentru intalnirea cu copilul ei si pentru responsabilitatile de mama.

Ca sa putem intelege impactul nasterii, este important sa tinem cont de intreg procesul de a deveni mama – unul complex, cu multe schimbari si adeseori dificil, caracterizat de multe afecte intense, atat pozitive cat si negative. In functie de acest proces si de experienta reala a momentului nasterii, pentru unele mame nasterea devine cel mai frumos moment al vietii lor, implinirea fanteziei avute inca din mica copilarie. Pentru alte femei devenite mame ea poate reprezenta o dezamagire sau chiar o experienta traumatica. In astfel de cazuri, de cele mai multe ori vorbim de o discrepanta intre nasterea visata, imaginata si cea traita in mod real. Daca nasterea este reprezentata drept o pierdere (a copilariei in general sau a unei copilarii fericite), atunci mama se poate simti nedreptatita si abandonata. Cateodata, prin nastere, femeile pierd acea atentie speciala acordata lor drept femei insarcinate, implinite, iar odata cu nasterea si instalarea relatiei de dependenta a copilului fata de ele, atentia se muta asupra noului-nascut.

Referitor la cum este traita in mod real sau perceputa nasterea, studiile indica experienta nasterii ca avand un efect asupra stimei de sine a femeii, ulterior momentului nasterii si poate avea un impact asupra disponibilitatii emotionale in relatia cu copilul. Experienta nasterii poate fi integrativa sau nu, in functie de sustinerea, pregatirea si travaliul mamei inainte, in timpul si dupa nastere. Capacitatea mamei de a-si mentine integritatea psihica pe parcursul nasterii, indiferent de metoda sau tipul de nastere, este cheie. Ca urmare, sustinerea stimei de sine pe parcursul tranzitiei de la rolul de femeie si la cel de mama este extrem de important. Femeia, pana acum doar fiica mamei sale, devine in momentul nasterii mama copilului sau, capatand o noua identitate.

– In ce conditii poate aparea sindromul de stres posttraumatic?

Sindromul de stres posttraumatic este un raspuns normal la o experienta traita in mod real sau perceputa drept coplesitoare psihic. Mintea incearca astfel sa dea sens unei experiente generatoare de teama foarte mare si nu reprezinta un semn de slabiciune sau incapacitate de a face fata a persoanei. In ceea ce priveste aparitia acestui sindrom ulterior momentului nasterii, el poate avea numerosi factori – obiectivi (cum a decurs nasterea, ex.tipul nasterii) sau subiectivi (ex. sentimentul lipsei de control).

In functie de experienta fiecarei femei, precum si de nivelul psihic actual al mamei in momentul nasterii , se pot constitui ca factori de risc: un travaliu indelungat, o nastere foarte dureroasa, sentimentul de pierdere a controlului, interventii medicale numeroase sau complicate, nasteri de urgenta, atitudinea impersonala a personalului medical sau neconcordante intre atitudinea personalului medical si nevoia mamei, sentimentul de a nu fi auzita, lipsa informatiilor sau explicatiilor asupra a ceea ce se intampla, lipsa respectarii intimitatii sau demnitatii, frica pentru propria siguranta sau siguranta copilului, perioada de incubatie sau spitalizare pe perioada indelungata a copilului, ingrijiri postnatale deficitare sau traume anterioare sarcinii actuale, absenta consimtamantului informat in ce priveste procedurile medicale efectuate.

Prin urmare, sindromul de stres posttraumatic nu este neaparat legat de un eveniment dramatic resimtit in momentul nasterii, desi acesta poate reprezenta un factor de risc pentru declansare, ci mai degraba de suprapunerea dintre experienta reala a nasterii si structura psiho-afectiva a mamei.

– Cat de mult conteaza o nastere resimtita traumatic in instalarea depresiei post-partum?

Depresia post-partum este o afectiune psihica care poate avea mai multi factori cauzatori :

– Schimbari in nivelul hormonilor – nivelul de estrogen si progesteron scade brusc imediat dupa nastere ducand la fluctuatii afective;

– Un istoric de depresie – mamele care au trait depresia oricand in viata lor (inainte sau in timpul sarcinii sau in momentul nasterii au un diagnostic de depresie) pot dezvolta cu mai multa usurinta depresie post-partum;

– Factori emotionali – a avea un copil cuprinde un ansamblu de trairi, fiind un proces caracterizat de stari contradictorii si de multe ori de indoiala. Mai ales daca sarcina nu este planificata sau asumata in mod constient, acest lucru poate afecta raportarea mamei la sarcina si la copilul nenascut.

– Oboseala – mama poate fi foarte obosita ulterior nasterii si poate avea nevoie de o perioada sa isi recapete vitalitatea. Mamicile care au nascut prin cezariana pot avea nevoie chiar si de mai mult timp pentru a se reface organismul.

– Factori care tin de evenimentele si stilul de viata – lipsa sustinerii celor din jur sau evenimente de viata stresante, cum ar fi decesul sau boala cuiva drag, schimbari drastice cum ar fi mutarea intr-un loc nou sau despartirea de partener, toate acestea pot creste riscul depresiei post-partum.

O nastere resimtita drept traumatica poate genera o atitudine de evitare si de sentimente neplacute asociate rolului si abilitatii de a fi o mama buna. De exemplu, daca mama a suportat cu foarte mare dificultate o atitudine reala sau perceputa de desconsiderare a personalului sau rudelor in momentul nasterii, aceasta o poate face sa nu aiba incredere in capacitatea ei de a fi o mama suficient de buna. Existenta in sine a copilului poate fi o reamintire constanta a traumei traite, iar mama se poate simti coplesita de nevoia de evita orice are legatura cu el si, indirect, de a evita disconfortul generat de trauma, dar in acelasi timp sa isi doreasca sa il ingrijeasca si sa cladeasca o legatura cu copilul. Aceasta poate duce la sentimente de vina foarte mari care, la randul lor, pot contribui la instalarea depresiei post-partum. Daca mama a trait o ingrijorare mare cu privire la siguranta copilului in momentul nasterii, aceasta poate determina  o atitudine hiperprotectoare fata de acesta, cu afecte intense de anxietate si depresie.

Pe de alta parte, o mama care resimte nasterea ca fiind una traumatica, din motive subiective sau obiective, de cele mai multe ori nu va regasi o atitudine de empatie in randul celorlalti referitor la ceea ce i s-a intamplat.  Ca urmare, ea se poate simti inadecvata precum si presata de a-si reveni repede pentru a avea grija de copil, nefiind astfel timp si spatiu mental pentru nevoia ei de a povesti/elabora ceea ce a trait. Mama poate nu gaseste persoane care sa empatizeze si sa ii ofere intelegere, nici macar in randul profesionistlor sau a  celorlalte mame care poate nu au trait aceasta experienta in acelasi mod. Acest lucru in sine poate sa duca la sentimente intense de vinovatie, tristete, esecul de a-si reveni rapid in fata asteptarilor celorlalti si sa predispuna la depresie post-partum. Se poate izola si indeparta de ceilalti, trai sentimente de inadecvare, antrenand o deteriorare relationala cand nevoia de sustinere umana de fapt este foarte mare.

Prin urmare, o nastere resimtita traumatic poate exacerba simptomatologia depresiva sau predispune la instalarea depresiei post-partum. Desi nu poate fi determinata o legatura cauzala definitorie intre trauma nasterii si depresia post-partum, putem spune ca exista mai degraba o relatie de interdependenta intre cum este traita experienta nasterii, structura psihica si nivelul psiho-afectiv al mamei, si factorii interpersonali, sociali si contextuali.

– Ce ar trebui sa faca mama/medicul pentru a impiedica o experienta a nasterii de tip traumatic?

Mama

Pentru mama, foarte importanta este stabilirea unei relatii de incredere cu medicul care monitorizeaza evolutia sarcinii si a sanatatii sale. Pentru acest lucru este important ca mama sa isi cunoasca limitele si resursele psihologice si sa caute ceea ce i se potriveste cel mai bine. Astfel, daca unele mame nu au nevoie de o legatura afectiva si sustinere emotionala din partea medicului lor, avand resurse individuale satisfactoare in acest sens, alte mamici au nevoie ca medicul sa fie atat o persoana pe care sa o simta apropiata la nivel personal, cat si un bun specialist pe plan medical. Selectarea unui profesionist de incredere inca de la inceput poate ajuta mama sa stabilieasca o relatie de calitate care sa ii ofere o mai mare autonomie in propriul proces, precum si sustinerea medicala si emotionala, mai ales intr-o situatie in care pot aparea complicatii sau urgente. Este extrem de important pentru felul cum este traita experienta nasterii ca mama sa aiba incredere in personalul medical si in cei care o ingrijesc pe ea si pe copil in momentul nasterii.

Relatia cu alte mame poate reprezenta, de asemenea, o sursa utila, securizanta pentru viitoarea mama, insa sarcina si nasterea sunt procese profund individualizate pe care fiecare femeie le traieste diferit. Cursurile de parenting sunt si ele o sursa buna pentru a oferi o reprezentare obiectiva a ceea ce se va intampla in momentul nasterii, pentru a putea anticipa si intampina cu mai putina anxietate momentul nasterii, diminuand astfel potentialul traumatic al acesteia.

Nu in ultimul rand, este bine ca mama sa fie in contact cu ea insasi, atat cu trairile pozitive cat si cu cele negative. A tine deoparte idealurile sociale si culturale despre ceea ce inseamna sa fii mama poate fi dificil,  fiecare mama traind experienta sarcinii si nasterii conform propriei individualitati prezente si istoricului de viata. Daca trairile sau gandurile devin coplesitoare mama se poate adresa unui specialist in domeniul parentalitatii sau al psihologiei, care sa o acompanieze, sustina, inteleaga si ghideze in aceasta perioada semnificativa din viata ei.

Medicul

Din punct de vedere psihologic, actiunile medicului sunt mai putin importante, functia acestuia in raportarea fata de mama ramanand definitorie – este specialistul care ofera incredere mamei ca nasterea va decurge in cele mai bune conditii. Asa cum am mentionat, nasterea este un fenomen subiectiv, individualizat in functie de istoricul de viata al femeii, nivelul psiho-afectiv, propria nastere si copilarie, asumarea propriei feminitati. Nu exista matrita de relationare cu fiecare mamica in parte, trebuie intotdeauna tinut cont si de contextul actual precum si de istoricul de viata si medical al fiecarei femei insarcinate in parte.

Prin urmare, medicul ar trebui sa fie alaturi de mama, sa o sustina si sa o acompanieze prin cunostintele sale medicale, insa actorii principali in acest demers sunt mama si copilul. Acest rol principal activ e de dorit sa fie mentinut si validat. Cu alte cuvinte, medicul si echipa sa ar trebui sa aiba in primul rand un rol de acompaniere, asigurare si de interventie atunci cand este nevoie. Sustinerea psihica de care va avea nevoie mama este si in functie de propriul istoric relational – cu cat are o experienta mai bogata de relatii securizante in trecut, cu atat va reusi sa aiba o incredere mai mare in mediul inconjurator si in propria persoana. Daca lucrurile nu au stat astfel, atunci sustinerea in timpul nasterii devine cu atat mai semnificativa.

Este important ca personalul medical sa ofere validarea mamei in noua pozitie, aceea ca va sti sa raspunda nevoilor copilului in mod adecvat. Nu in ultimul rand, este indicat, atat pentru mama cat si pentru copil, ca acestia sa poata veni in contact cat mai repede, chiar imediat, dupa momentul nasterii, fiind benefic pentru calitatea relatiei mama-copil si pentru sanatatea psihica a fiecaruia. Atunci cand separarea este necesara din cauza complicatiior si a interventiilor medicale, este important ca personalul medical sa poata oferi mamei informatii despre copil cat mai rapid si mai adecvat posibil.”

Doamna Rodica Matei, psiholog, membru direct International Psychoanalytical Association (IPA) pe care o puteti gasi la www.generatia.ro disponibila la adresa:rodi_matei@yahoo.com ne ofera urmatoarele raspunsuri la intrebarile legate de trauma nasterii:

– Ce impact are nasterea asupra psihicului mamei?

“Impactul nasterii asupra psihicului mamei depinde foarte mult de modul in care mama se raporteaza constient sau inconstient la pozitia materna. In mod normal se declanseaza instinctiv mecanisme care fac o femeie capabila sa aiba grija suficient de bine de bebelus. Anume, sa fie centrata pe el, sa se poata conecta la el, sa caute sa inteleaga ce simte si are nevoie, iar toate aceste preocupari sa ii dea sens vietii. Aceste schimbari in prioritatile mamei si in trairile sale apar imediat dupa nastere sau dupa ce tine copilul la san. Deodata viata capata sens, iar un sentiment de fericire o cuprinde pe mama. Pe langa aceasta activare a instinctului matern, femeia va fi invadata de un tumult de emotii legate de ceea ce  a trait ea pe cand era bebe si de relatia afectiva cu mama sa. Aceste emotii pot fi negative, de teama, tristete, abandon,  furie, incompetenta, ceea ce contribuie la instalarea unei stari depresive.

– In ce cond apare sindromul de stres postraumatic?

Stresul posttraumatic este o reacție psihoafectiva care apare cand omul se confrunta cu evenimente care depasesc capacitatea sa de a le face fata.  Din acest motiv, ceea ce este traumatic depinde in mare masura de subiectivitatea individuala. Sigur ca exista situatii traumatice general valabile, cum ar fi o nastere dificila, cu complicatii, probleme legate de sanatatea copilului, probleme cu partenerul sau parintii. Dar sunt si situatii resimtite traumatic doar de unele femei, cum ar fi un travaliu prelungit, o cezariana, probleme cu alaptarea, conectarea dificila cu bebelusul, spitalizarea.

– Cat de mult conteaza o nastere resimtita traumatic în instalarea depresiei post-partum?

Nasterea in sine are un impact major asupra starii afective a mamei. Se poate crea un efect de avalansa in care mama se simte tot mai incompetenta si depasita, ceea ce deschide calea spre depresie, mai ales daca nu gaseste sprijin la cei din jur.

– Ce ar trebui sa se faca pentru a impiedica o nastere traumatica?

Pe prim plan se afla ingrijirea medicala, dar pregatirea psihologica pentru nastere si alaptare sunt esentiale. De asemenea, participarea viitoarei mame la grupuri de discutii cu mamici este de ajutor. Nu poti prevedea totul,  iar o trauma este prin definitie un eveniment pentru care nu esti pregatit, dar poti atenua efecte sale.

Exista cateva sfaturi esentiale pe  care le-am intalnit foarte rar in articolele de profil

– mama sa se asigure ca are un ajutor de nadejde dupa nastere. Sa nu se bazeze pe propriile forte si nici sa nu ezite sa tina la distanta persoane care ii creaza disconfort.

– prioritatea sa sa fie bebelusul si armonizarea cu el

– dupa bebe a doua prioritate sa fie starea ei fizica si psihica

– sa apeleze cat de repede la consiliere daca se simte coplesita”

Sfaturi pentru a evita o alta nastere resimtita ca o trauma

Daca experienta nasterii nu a fost asa cum va asteptati si ati ramas cu unele probleme, nu sperati ca acestea vor disparea de la sine sau ca nu sunt importante. Poate fi de ajutor impartasirea sentimentelor cu persoanele aproapiate/partenerul de viata pentru a constientiza mai bine ce vi s-a intamplat (poate fi resimtita o usurare). Daca este afectata relatia cu copilul sau cu partenerul, luati in considerare consilierea psihologica, eventual chiar pentru cuplu.  In cazul in care aveti un specialist de incredere (cadru medical), ii puteti cere sfaturi, mai ales ca tulburarea de stres posttraumatic se poate suprapune cu depresia postnatala (desi simptomele sunt similare, sunt afectiuni diferite si trebuie gestionate separat).  In unele situatii, un jurnal al nasterii poate fi de ajutor; notati toate experientele prin care ati trecut si le puteti parcurge cu moasa sau instructorul Lamaze care va vor ajuta sa conturati o imagine completa de ansamblu.

Pentru a va pregati de urmatoarea nastere, trebuie sa discutati inca de la inceput cu moasa/medicul despre experienta anterioara, fiind sincere in legatura cu sentimentele voastre. Aceasta va poate oferi informatii, dar si sprijin pentru a impiedica o alta nastere traumatica. Puteti intocmi impreuna o lista cu temerile voastre concrete, precum si un plan de nastere (o copie a acestuia este bine sa o aiba si partenerul). In cazul in care partenerul a suferit o trauma in urma nasterii anterioare, apelati la o persoana de incredere care sa va fie alaturi.

Multumim doamnelor Oana Georgescu si Rodica Matei pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.
Surse:

www.babycentre.co.uk; www.midwiferytoday.com; www.birthtraumaassociation.org.uk; www.vbac.com