Eliminarea completa a durerilor in nasterea naturala poate fi periculoasa

10 August 2017

de Irina Olteanu

Conform unei cercetari desfasurate recent, eliminarea completa a durerilor in nasterea naturala nu reprezinta singurul factor determinant al satisfactiei materne. Ce trebuie sa stii despre acest studiu, precum si alte informatii importante legate de analgezia la nastere vei afla in acest articol.

Informatii despre studiu cu privire la eliminarea durerilor in nasterea naturala

In decembrie 2016, o echipa de cercetatori a desfasurat un studiu cu privire la eliminarea durerilor in nasterea naturala. Dovezile cu privire la eficacitatea analgezica a oxidului de azot in durerea din travaliu sunt limitate, iar si mai putine studii au acordat atentie satisfactiei pacientului. Desi oxidul de azot pare mai putin eficace decat analgezia cu administrare neuraxiala, nu este clar daca eficacitatea analgezica din travaliu constituie cel mai important factor in satisfactia pacientului.

Analgezia epidurala este adeseori descrisa drept standardul de a trata durerea din momentul nasterii. Cu toate acestea, din ce in ce mai multi furnizori ai serviciilor de sanatate au ajuns sa puna sub semnul intrebarii daca eliminarea durerii de la nastere constituie cel mai important rezultat. In decursul ultimilor ani, un numar in crestere de companii de pe piata medicala se concentreaza pe ajutarea si sustinerea viitoarelor mame pentru a face fata durerii, deoarece par sa existe mai multi factori ce trebuie satisfacuti in momentul nasterii.

Prin urmare, cercetatorii s-au hotarat sa compare relatia existenta intre eficacitatea analgeziei si satisfactia pacientului cu analgezia in randul femeilor care au nascut pe cale vaginala folosind oxid de azot cunoscut sub denumirea medicala de Entonox, analgezie cu administrare neuraxiala (epidurala sau combinata spinal-epidurala sau ambele – cu administrare neuraxiala dupa incercercarea de oxid de azot).

nasterea naturala

Astfel, un chestionar standardizat a fost adresat inca din prima zi post partum femeilor care au beneficiat de ingrijire anestezica pentru travaliu si nastere. Au fost interogate femeile care au nascut pe cale vaginala cu Entonox si/sau analgezie cu administrare neuraxiala pentru o perioada de 34 luni in intervalul 2011-2014. Au fost incluse si parturientele cu date complete cu privire la calitatea analgeziei si satisfactia pacientului.

Scorurile cu privire la analgezie si satisfactie au fost grupate in ridicate 8-10, intermediare 5-7 si scazute 0-4. Aceste scoruri au fost comparate cu utilizarea regresiei logistice ordinale in cadrul celor 3 grupuri: doar Entonox, epidurala sau doar analgezie spinal-epidurala combinata sau Entonox urmat de analgezie cu administrare neuraxiala (epidurala sau combinata spinal-epidurala).

Concluziile au fost urmatoarele: epiduralele au conferit o analgezie mult mai eficienta tuturor viitoarelor mame (in procent de 92%), aproximativ 80% dintre femeile care au beneficiat de Entonox au incadrat efectul analgezic intre intermediar (un procent de 27%) pana la ridicat 52%. Nu a existat aproape nicio diferenta in raportarea numarului de mame multumite cu ingrijrea de tip anestezic. Mai mult de 90% au fost extrem de multumite cu ingrijirea anestezica.

Un numar total de 6507 femei au beneficiat de ingrijire anestezica si au nascut pe cale vaginala. Date complete au fost disponibile pentru 6242 femei (96%), 5261 (81%) au optat pentru analgezie neuraxiala si 1246 (19%) au ales Entonox. Din ultima categorie, 753 (60%) au nascut doar cu Entonox, iar 493 (40%) au trecut la analgezie neuraxiala.

Majoritatea parturientelor care au primit analgezie neuraxiala (>90%) au raportat o eficacitate analgezica ridicata. Femeile care au folosit exclusiv Entonox au experimentat o eficacitate analgezica variabila, in timp ce doar jumatate a raportat o eficacitate ridicata. In randul femeilor care au raportat o eficacitate analgezica slaba (0-4 pe scala de evaluare, un numar de 257 gemei), cele care au primit doar Entonox au fost mai inclinate sa raporteze satisfactie ridicata (8-10 pe scala de evaluare) comparativ cu femeile care au beneficiat doar de analgezie epidurala(OR 2.5; 95% CI 1.4-4.5; P = .002).

Femeile care au raportat analgezie moderata (5-7 pe scala de evaluare) si au primit Entonox, au avut sanse mai mari sa raporteze un grad ridicat de satisfactie comparativ cu celelalte grupuri. In randul femeilor care au raportat un nivel ridicat de eficicacitate analgezica, satisfactia cu analgezia a fost una ridicata si nu a diferit in randul grupurilor chestionate.

In concluzie, tinand cont de conditiile de desfasurare ale studiului prezent si de practica concreta si populatia de pacienti, Entonox a fost mai putin eficient in tratarea durerii din travaliu decat modalitatile de analgezie cu administrare neuraxiala. 6 din cele 10 parturiente care au ales Entonox pentru travaliu si au nascut pe cale vaginala au preferat doar oxidul de azot, in pofida disponibilitatii analgeziei cu administrare neuraxiala. Aceste femei au raportat niveluri ridicate de satisfactie, in pofida eficacitatii analgezice variabile din travaliu. Entonox, oferit in plus fata de analgezia din travaliu cu administrare neuraxiala, a servit in mod constant nevoilor si preferintelor unui mic subgrup de parturiente din acest centru academic cu risc ridicat.

Nasterea naturala si analgezia inhalatorie sau Entonox

Analgezia inhalatorie sau Entonox este un gaz cunoscut sub denumirea populara de gaz ilariant, care are capacitatea de a inlatura teama si durerile din timpul travaliului, fara a afectat starea de sanatate a mamei sau a bebelusului. Este compus in proportie egala din protoxid de azot si oxigen, fiind folosit in tarile vestice de mult timp, introdus recent si in Romania. Printre beneficiile notabile ale Entonox comparativ cu alte metode de analgezie se numara faptul ca nu limiteaza abilitatea de miscare a viitoarei mame, este usor de folosit, nu actioneaza doar asupra durerii din travaliu, ci si asupra fricii avand un efect de linistire, nu influenteaza durata travaliului si nu afecteaza uterul, sistemul respirator, sistemul circulator si alte functii importante ale organismului. De asemenea, nu este influentata capacitatea de a impinge si reprezinta o alegere ideala pentru femeile care doresc sa detina controlul deplin asupra travaliului si sa experimenteze nasterea naturala. Nu in ultimul rand, Entonox nu dispune de efecte adverse asupra nou-nascutului, nu influenteaza scorul Apgar, nu cauzeaza complicatii bebelusului si nu afecteaza nici legatura dintre mama si copil sau initierea alaptarii.

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close