Nasterile prin cezariana schimba evolutia si anatomia umana

29 Mai 2017

de Irina Olteanu

Conform cercetarilor recente, nasterile prin cezariana, la care medicii apeleaza in cazul femeilor cu pelvis ingust, dispun de un impact asupra evolutiei speciei umane. Din ce motiv se intampla acest lucru alaturi de informatii importante de retinut aflati in randurile urmatoare.

Nasterile prin cezariana si modul in care schimba evolutia umana

Din ce in ce mai multe mame necesita in prezent interventie chirurgicala pentru a da nastere unui copil ca urmare a unui pelvis prea ingust, sustin rezultatele unui studiu. Cercetatorii estimeaza faptul ca situatiile in care bebelusul nu poate sa coboare prin cervix din acest motiv au crescut de la 30 din 1000 de nasteri in anii 1960 la 36 din 1000 de nasteri in prezent.

Din punct de vedere istoric aceste gene nu ar fi fost transmise de la mama la copil daca ambii si-ar fi pierdut viata in timpul travaliului.

Cercetatorii din Austria sustin ca tendinta este posibil sa continue, dar nu in masura in care nasterile lipsite de interventii chirurgicale sa ajunga sa nu se mai practice.

Doctorul Philipp Mitteroecker, din cadrul departamentului de biologie teoretica al Universitatii din Viena, sustine ca aceasta este o intrebare pe termen lung in intelegerea evolutiei umane. Iata si declaratia sa “De ce rata de probleme la nastere, in special ceea ce noi denumim disproportie feto-pelvina – presupune in esenta faptul ca bebelusul nu incape prin cervixul mamei – de ce aceasta rata este atat de ridicata? In lipsa interventiilor medicale moderne asemenea probleme erau adesea fatale si acest lucru reprezinta, dintr-o perspectiva evolutionara, selectia. Femeile cu un pelvis extrem de ingust nu ar fi supravietuit nasterii in urma cu 100 de ani. Acum supravietuiesc si transmit fiicelor lor genele care codeaza un pelvis ingust.”

nasterile prin cezariana

Intrebari contradictorii pe care le ridica nasterile prin cezariana

Intrebarea de ce pelvisul uman nu s-a largit in decursul anilor persista de foarte multa vreme si are un substrat evolutionar. Capul unui bebelus uman este mare comparativ cu al altor primate, ceea ce inseamna ca animalele precum cimpanzeii pot da nastere intr-un mod relativ usor.

Cercetatorii au conceput un model matematic utilizand datele de la Organizatia Mondiala a Sanatatii si alte studii mari cu privire la nastere. Ei au descoperit niste forte cu actiune opusa in cadrul studiilor teoretice. Una constituie o tendinta catre nasterea unor copii mai mari, care sunt mult mai sanatosi, si care in vremuri preistorice ar fi supravietuit de altfel si un timp mai indelungat. De subliniat faptul ca, daca ajung prea mari, ajung sa ramana blocati in timpul travaliului, ceea ce din punct de vedere istoric se poate dovedi dezastruos pentru mama si copil, iar genele lor nu se vor transmite mai departe.

Mihaela Pavlicev, biolog evolutionist la Spitalul de Copii din Cincinnati si coautor al studiului, sustine ca exista o contradictie aparenta in domeniu: pe de o parte un pelvis ingust face mersul mai eficient pentru fiinta umana, iar pe de alta parte copiii cu cap mare au nevoie de un pelvis mare. Aceste forte contradictorii fac nasterea mai dificila.

“Un aspect al acestei forte selective – si anume tendinta catre bebelusi de dimensiune mai mica – a disparut ca urmare a nasterilor prin cezariana, fiind de asemenea limitate sansele de nastere prematura”, afirma doctorul Mitteroecker. “Intentia noastra nu este sa criticam interventiile medicale moderne”, continua acesta “dar procesul a avut un efect evolutionar”; utilizarea nasterilor prin cezariana nu este discreditata, scopul studiului fiind de a demonstra efectele potentiale ale procedurii pe termen lung, asupra societatii in ansamblu.

Tendinte viitoare cu privire la nasterile prin cezariana

Cercetatorii au estimat faptul ca rata globala a cazurilor in care bebelusul nu poate incapea prin cervix este de 3% sau 30 din 1 000 nasteri. In decursul ultimilor 50 sau 60 de ani, aceasta rata a crescut cu aproximativ 3,3-3,6%, prin urmare a ajuns pana la 36 din 1000 de nasteri. Acest lucru se traduce din punct de vedere statistic, intr-o crestere cu 10-20% a ratei originale, ca urmare a efectului evolutionar.

“Intrebarea presanta este ce urmeaza sa se intample in viitor?” subliniaza doctorul Mitteroecker. “Ma astept ca aceasta tendinta evolutionara sa continue, dar probabil intr-un ritm ceva mai lent. Exista limite in acest sens. Prin urmare, nu ma astept ca intr-o buna zi marea majoritate a copiilor sa se fi nascut prin nasteri cezariene.”

Comentand asupra studiului, paleo-antropologul Smithsonian doctor Briana Pobiner considera ca “exista probabil multe alte probleme de natura biologica si culturala care au un impact asupra ratei de nasteri cezariene, care variaza extrem de mult in statele dezvoltate si in curs de dezvoltare.”

Karen Rosenberg, antropolog in biologie de la Universitatea din Delaware, atrage atentia asupra ratei socante de cezariene din statele dezvoltate care nu se datoreaza unui travaliu obstructionat, sustinand ca “exista multe lucruri implicate intr-o nastere dificila in zilele noastre, precum schimbari in alimentatie si nivel de activitate fizica”.

De asemenea, si medicul obstetrician si purtator de cuvant pentru Colegiul Regal al Obstetricienilor, Daghni Rajasingam, a sustinut faptul ca exista factori precum diabetul si obezitatea care dispun de un impact semnificativ asupra numarului de nasteri prin cezariana. “Consider ca ceea ce merita pus in discutie cu privire la evolutia speciei umane este, de exemplu, faptul ca diabetul a ajuns mult mai des intalnit la o varsta frageda, prin urmare vedem mai multe femei de varsta reproducatoare care se confrunta cu aceasta afectiune. Acest lucru are consecinte asupra faptului daca au sau nu au nevoie de o interventie cezariana. In plus, rata de obezitate a crescut extrem de mult si din ce in ce mai multe femei de varsta reproducatoare au un indice corporal mai mare, ceea ce din nou are un impact asupra ratelor de nastere prin cezariana.”

In final a existat un grup de cercetatorii care a dorit sa atraga atentia asupra ratei potrivite de nasteri prin cezariana. Conform recomandarii emise de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, este indicat un procent de 10-15%, daca ne dorim sa asiguram faptul ca bebelusii si mamele raman intr-o stare de sanatate cat mai buna.

Cercetarea mentionata a fost extrem de ambigua cu privire la aspectele pro si contra ale nasterilor cezariene: ele au fost corelate cu un risc crescut de obezitate (nu s-a identificat motivul exact) si au existat dovezi preliminare cu privire la faptul ca modul in care este nascut are o influenta asupra modului de dezvoltare a creierului (doar in cazul soarecilor).

Studiul mentionat a fost publicat in revista Proceduri ale Academiei Nationale a Stiintelor.

Surse:
.
www.bbc.com; www.sciencealert.com; www.sapiens.org

Menu