Fricile mamicilor la nastere si la aparitia bebelusului. Sfatul psihologului

4 Decembrie 2017

de Irina Olteanu

Scoala Parintilor Responsabili

Doamna Simona Cernea, Psihoterapeut cognitiv comportamental Facebook: Pentru Suflet- Psihoterapeut Simona Cernea, web: www.simonacernea.wordpress.com, ne-a oferit urmatoarele informatii:

O sa vorbim despre emotii, despre emotiile in sarcina, despre fricile noastre normale, pe care trebuie sa le cunoastem, acceptam si intelegem, fara a ajunge in patologic. Este normal sa ne fie frica, mai ales la o prima sarcina, la un prim copil, este frica de necunoscut. Atata vreme cat ne asumam si incercam sa ne cunoastem pe noi insine in primul rand, este perfect normal.
Vreau sa vorbesc cu voi despre presiunea sociala pe care o resimtim, care poate fi cuprinsa in fraza eu sunt insarcinata, toata lumea e experta si presiunea care se pune pe noi. De asemenea, tati, ajut-o pe mami, ce inseamna rolul tatalui si ce poate sa faca tatal pentru femeia insarcinata si proaspata mamica. De la 2 la 3 este un pas foarte important, atunci cand cuplul devine familie, iar la final despre baby blues sau depresia post partum, diferentele dintre ele.
Emotiile in sarcina sunt un lucru normal, natural. In capul nostru are loc un vartej emotional. Acum plangem, acum radem. Acum ni se pare ca suntem cele mai frumoase, cele mai dorite, facem cea mai importanta treaba pe pamant, imediat dupa nu ne mai place cum aratam, nici ce simtim, ni se face frica, avem impresia ca partenerul nu ne asculta, nu se asculta, nu ne iubeste. Ba radem, ba plangem, macam o amandina si ne trece. Atata timp cat functioneaza, este un lucru bun.
Literatura de specialitate a asemanat sarcina cu adolescenta, apropo de schimbarile care au loc intr-un interval mult mai mic decat adolescenta. Adolescenta inseamna 4-5 ani, in timp ce la sarcina sunt doar 9 luni in care trebuie sa ne pregatim pentru un nou punct in etapa de dezvoltare a vietii noastre. Atunci devenim mame, femei, ne luam bacalaureatul in viata. De asta se spune ca barbatii raman copii pana la adanci batraneti. Ei nu nasc, nu fac copii, nu-si dau acest examen.
Atunci este foarte important sa ne pregatim pentru acest travaliu al schimbarii. Sa stim ca va veni, ca ni se vor invalmasi gandurile cu o viteza uimitoare, sa ne asteptam la lucrul acesta si sa incepem exercitiile de respiratie mai devreme, de prin luna 2-3. Cand vedem ca o luam razna ne asezam un pic si incercam sa ne linistim.
Apropo de frici de mamici, din punct de vedere psihologic, trec peste partea medicala. Stiti care sunt schimbarile prin care trece corpul atunci cand ramanem insarcinate, dar as vrea sa vorbesc despre celelalte frici. Una dintre fricile gravidelor este legata de corp, cum il percep, vad, cum simt ca se transforma si mai ales frica legata de feminitate. Voi mai putea fi femeie dupa ce voi fi mama? Se intampla mai ales la primul copil cand nu stim la ce sa ne asteptam, cand observam ca modificarile hormonale sunt atat de mari in paralel cu hormonii. Spre sfarsitul trimestrului al treilea apare o furie legata de propriul corp. Nu il mai intelegem, e greu si sa legam sireturile. Cum as putea fi de acord cu lumea care imi zice ca sunt extraordinara si radiez de fericire?
O alta frica este legata de sexualitate, de viata sexuala de dupa nastere. Mai ales pe masura ce ne apropiem de nastere si vedem ca bebe are nevoie de o portita de iesire. Daca ne-am gandit ca vrem sa nastem natural si ne-am hotarat, devine inspaimantator sa ne gandim la modul in care vom fi femei dupa nastere. Vreau sa va linistesc si sa va spun ca anatomia si fizionomia corpului stiu ce au de facut. Nu o sa-ti revii imediat, nici nu vei avea chef de sex cateva luni, ca bebe s-ar putea sa planga, sa aiba colici, sa nu doarma. Revenind la refacerea corpului dupa nastere, corpul nostru va reveni la ceea ce stie ca poate sa faca, la ceea ce-ti placea sa faci inainte, iar lucrurile vor intra in normal. Ne trebuie doar putina rabdare si putina intelegere. Dar da, vom invata treptat sa fim si mame si femei. Cu toate ca la primul copil pare un oximoron, o alaturare de termeni care se bat cap in cap, viata si timpul le asaza in asa fel incat sa le putem face pe amandoua.

Scoala Parintilor Responsabili
Despre nastere pot sa spun ca da, durerea exista. Conceptul ca nasterea este un lucru minunat, mirobolant, peste care treci zambind si bei o cafea, nu stiu daca ne ajuta. Da, durerea exista, poate fi traita si depasita. Ceea ce amplifica durerea din punct de vedere psihologic este anxietatea, frica. Si vorbim in primul rand de o frica de necunoscut. Ce se va intampla? Daca e totul in neregula? Frica de necunoscut creste tensiunea, te impiedica sa te concentrezi si sa respiri si creste durerea pe care creierul nostru o percepe. De aceea se spune ca metodele neconventionale de crestere a durerii, relaxarea, imageria dirijata, ajuta. Pentru ca nu ma creste si frica si pot sa ma concentrez pe ceea ce trebuie sa fac: sa respir, sa ma relaxez, sa am incredere in medici si sa decurga lucrurile mai normal si mai natural.
Ceva care mi se pare foarte important: daca facem mai putin s-ar putea sa insemne mai mult pentru noi. Nu stiu cat de va poate face sa priviti foarte multe filme cu nasteri. Parerea mea este ca anxietatea va creste si mai mult. Atunci ne informam, vedem, stim ce avem de facut, dar sa lasam actul medical pentru cei specializati.
O alta frica mare apare tot prin trimestrul trei, daca dupa nastere voi putea fi o mama buna. Voi putea fi mama, sa imi educ copilul? De fapt capcana aici nu este daca putem fi mame bune, ci ca ne dorim sa fim mamele perfecte. Nu, nu vom putea fi mamele perfecte. Dar putem si trebuie sa incercam sa fim mame suficient de bune. Sa fii o mama buna este un lucru usor: trebuie sa fii langa copil, sa il asculti, sa il intelegi, sa nu iti proiectezi propriile vise si frustrari in el, sa fii femeie nu doar mama si sa incerci sa fii fericita.
Trebuie sa privim din punct de vedere psihologic si sa ne aducem aminte de faptul ca este normal sa avem copii, sa ii crestem, sa si gresim. Toti trecem prin asta. Acum se pune o presiune mult prea mare. Si in sarcina toata lumea isi da cu parerea, dar si dupa nastere. Insa nimeni nu stie mai bine ca mama. Mama isi simte copilul, poate fi instinctiv langa nou-nascut si sa-i ofere ce este mai bine pentru el. Sa nu ajungem la psihoze: sunt foarte atenta ce mananc, ce beau, ce crema folosesc, daca alimentele sunt bio. Sunt atat de multe reguli incat daca incercam sa le urmam pe toate o luam razna la propriu. Mamele noastre nu au urmat probabil nici jumatate din acestea si suntem bine. E normal sa ai grija de tine in sarcina, insa nu lasa presiunea sociala si cea din exterior sa te domine.
Tati, ajut-o pe mami. Eu as zice mai degraba ca tati trebuie sa o inteleaga pe mami in primul rand. Chiar daca avem un comportament irascibil, avem pofte noaptea, emotiile oscileaza, asa ca avem nevoie langa noi de un partener calm, ca sa ne mai preia din frici si care sa ne inteleaga. A ajuta o femeie insarcinata poate fi greu sau usor, depinde de perceptie. Trebuie sa fii langa ea, sa stai de vorba cu ea, sa o asculti atunci cand are ceva de spus sau o frica, sa o ajuti fizic cand are nevoie. Sa nu vorbiti despre greutate. Sunt bine asa cum sunt, lucrurile vor reintra apoi in normal. Toate mamele resimt nevoia de a cumpara lucruri pentru cel mic, de a se pregati, de a se uita la carucioare, la patuturi. Fiti langa ele si in acest demers. Mai ales daca este prima sarcina si primul copil incercati sa petreceti cat mai mult timp impreuna cat sunteti doar doi. Dupa ce apare bebe lucrurile se schimba semnificativ, trecem intr-o alta etapa a vietii, incercam sa ne adaptam, sa ne repozitionam. Nu vom mai fi la fel, nu vom mai avea acelasi timp si disponibilitate. Petreceti acum cat mai mult timp de calitate deoarece apoi veti invata sa furati momentele.
Tranzitia nu este usoara. Toata lumea vorbeste despre minunatia, schimbarile in bine din viata. Da, un copil inseamna toate aceste lucruri, dar este o alta etapa in viata. Lucrurile se schimba si adaptarea este destul de grea. Este cu atat mai grea cand nu ne asteptam la ea. Daca ne pregatim din timp, daca suntem constienti, va fi in regula. Acomodarea poate dura pana la 2 ani pentru o noua etapa a vietii. Sunt niste homeostazii care dureaza. Din pacate, cea mai mare rata a divorturilor apare, conform statisticilor, pana cand copilul implineste 2 ani. Este din cauza acestei acomodari care dureaza si pentru ca nu ne pregatim pentru schimbare. Lucrurile nu se schimba neaparat in rau.
Creste responsabilitatea ambilor parteneri, mama va fi cea care va resimti responsabilitate pentru nou-nascut, va fi dependent de ea in primele 6-7 luni cand scade putin simbioza, iar tatal simte responsabilitatea familiei si a finantelor. Atunci devine cu adevarat barbat in casa. Vorbim de oboseala mamei si frustrarea tatalui. Cereti si acceptati ajutor in aceasta perioada. Un proverb african spune ca este nevoie de un sat sa creasca un copil. Inainte asa era, cumva copiii se cresteau la comun. Acum am devenit un pic mai individualisti, vrem sa fim doar noi cu bebe, este un lucru bun, dar veti tanji dupa 15 minute de libertate. Iar atunci o bunica sau un musafir poate ajuta. Acceptati ajutorul care vi se ofera si invatati sa il cereti pentru ca va ajuta sa functionati si este pentru linistea pe termen lung.
Diferentele dintre baby blues si depresia post partum. Baby blues apare cam la 80% dintre femei, este acea tristete, esti confuza. Schimbarile sunt mari, creste responsabilitatea. Si simtim instabilitate emotionala, nu ne putem odihni, iritabilitate, plans facil, oboseala, teama ca nu sunt o mama buna. Aceste stari sunt normale, de intensitate moderata, dispar de la sine in 2-3 saptamani. Odata ce ne obisnuim cu bebe, el este in patut, deci se diminueaza si dispar. Depresia post partum este insa o complicatie foarte mare. Poate aparea oricand dupa nastere, pe timpul primului an. Daca de baby blues vorbim ca apare in termen de cateva zile de la nastere, depresia post partum poate aparea si la 4-5 luni dupa nastere. Simptomele sunt foarte intense, ne afecteaza calitatea vietii si nu trece de la sine, ci cu ajutor si sustinere din partea familiei sau ajutor specializat de la psihoterapeut sau chiar psihiatru. Se caracterizeaza tot prin tristete, dar prin pierderea interesului in activitati, prin dificultati de concentrare, prin tulburari ale apetitului, tulburari ale somnului. De fapt, sunt simptomele depresiei clasice, doar ca apare ca urmare a unei nasteri, apar sentimente ambivalente fata de bebelus, nu stiu daca ii vreau binele sau raul, de vinovatie, de incompetenta, anxietate marcanta si, in ultima instanta, ideatie suicidara sau pruncucidara. Nu le-am spus ca sa va sperii, ci in paralel, sa nu le confundam. Baby blues-ul este normal, insa daca apar altfel de manifestari, intense, care afecteaza profund calitatea vietii este mai bine sa cautati ajutor pentru ca nu vor trece de la sine.

Menu