Ceaiul de mentă în sarcină: beneficii, reguli de consum și efecte adverse

23 Februarie 2021

de Bianca Petre

Ceaiul de mentă în sarcină este permis și chiar îți poate aduce beneficii dacă este consumat corect. Există și ceaiuri care îți pot face rău sau care îți pot provoca avort spontan însă ceaiul de mentă este sigur de consumat dacă nu ai nicio afecțiune cu care acest poate interfera. Nu te teme să consumi ceaiul de mentă în sarcină și bucură-te de beneficiile pe care acesta ți le oferă mai ales în primul trimestru de sarcină.

Ceaiul de mentă în sarcină

Ceaiul de mentă poate fi consumat în sarcină chiar de la începutul acesteia însă nu trebuie să ignorați riscurile care pot apărea. Unele dintre viitoarele mămici consumă ceai de mentă în sarcină pentru a ameliora durerile de stomac sau grețurile. De asemenea, ceaiul de mentă este recunoscut și pentru reglarea tractului digestiv. Deși are beneficii pentru sarcină, ceaiul de mentă trebuie să fie consumat cu acordul medicului și cu limită.

Adesea, ceaiul de mentă este recomandat în sarcină pentru reglarea tractului digestiv, pentru durerile ușoare, răceală, insomnii, probleme de respirație sau pentru grețurile specifice femeilor însărcinate. Nu trebuie să consumi în exces ceai de mentă însă îl poți include în alimenație chiar din primul trimestru de sarcină.

Femeie însărcinată care bea ceai și citește pe canapea

Beneficiile ceaiului de mentă în sarcină

În ciuda zvonurilor despre ceaiul de mentă, acesta are nenumărate beneficii pentru mamă și făt. În cazul în care suferi de balonare, diaree sau dureri intenstinale, ceaiul de mentă este benefic pentru a regla tractul intestinal. De asemenea, în primul trimestru de sarcină, ceaiul de mentă te poate ajuta cu grețurile sau îți poate conferi o stare de liniște și relaxare. Poți consuma până la maxim două căni de ceai zilnic însă nu trebuie să faci exces. Acesta conține fibre naturale de cofeină însă nu va afecta cu nimic sarcina sau fătul întrucât cantitatea este destul de mică.

Ceaiul de mentă te poate ajuta și în cazul durerilor ușoare și nu provoacă complicații. Simptomele răcelii pot fi diminuate de asemenea cu ajutorul unei căni de ceai de mentă. Acesta are multiple beneficii pentru tine mai ales pe perioada sarcinii însă îți poate provoca și neplăceri. Este important să ceri sfatul unui specialist înainte să consumi ceai în cantități mai mari pentru a nu-ți pune sarcina în pericol.  

Două femei care beau ceai

Riscurile ceaiului de mentă în sarcină

Este important de știut că ceaiul de mentă nu este un înlocuitor pentru pastile sau tratamente. Consumat în cantități foarte mari acesta poate fi și dăunător pentru sarcină și mamă. Femeile care au trecut prin avorturi spontane în trecut ar trebui să evite consumarea ceaiului de mentă întrucât aceasta ar conduce din nou la avort. Nu este demonstrată legătura dintre avortul spontan și ceaiul de mentă însă este mai bine să îl eviți pe perioada sarcinii. De asemenea, ceaiul de mentă ar trebui să fie evitat și pe perioada alăptării.

Există, de asemenea, anumite afecțiuni care combinate cu ceaiul de mentă s-ar putea agrava. Afecțiuni precum hernia hiatală sau ulcerul gastric se pot agrava dacă ceaiul de mentă este consumat constant. Trebuie să ți cont și de alergia la mentă care ar putea fi provocată de acest ceai. Conform unui studiu, alergia la mentă poate provoca crize de astm. Nu trebuie să exagerezi cu consumul de ceai de mentă în perioada sarcinii însă îl poți consuma în doze potrivite dacă nu ai nicio afecțiune. În cantități mari acesta poate provoca constipație.

Pahar de apă cu frunze de mentă și gheață

Ceai de mentă în sarcină forum

„poti bea fara absolut nici o problema ceai de musetel care regleaza digestia si e foarte bun si pentru constipatie dar si pentru diaree.Ceaiul de menta este contraindicat intrucat poate provoca contractii uterine.Eu pe parcursul sarcinii am baut numai musetel.”, scrie o mămică pentru sfatulmedicului.ro

„buna. eu sunt insarcinata in 27 de luni si ieri am ajuns la spital cu crampe ft ft rele la stomac si cu diaree. Si doctorita mea mi-a recomandat ceai de menta, orez, paine prajita si branza de vaci, etc… deci nu provoaca nicio contactie va zic sigur pt ca eu beau de 2 zile… in loc de apa ..ceai de menta.- sfatulmedicului.ro

„Eu am băut astăzi o cana de ceai și m-au apucat niște contractii destul de dese și mari exact în zona unde sta bebelușul. Mai bine evitam.”- sfatulmedicului.ro

„Menta constipa,deci in sarcina nu prea e nevoie de ea,decat daca ne place mult si mai bem un ceiut din cand in cand asa de placere.”- forum.7p.ro

„Nu mai beau ceai zi de zi. Chiar deloc. Daca am chef sa beau un ceai imi fac unul din zahar ars Sper ca asta nu are efecte secundare si nu beau decat o cana la nu stiu cat timp acum.”- forum.7p.ro

„de cand au inceput greturile nu ma pot opri din a bea ceai de menta sau ceai de lamaie cel putin o data pe zi. Pe langa ceaiuri uneori mai adaug si o cana de lapte cu miere..nu pot manca foarte mult din cauza greturilor si dupa masa uneori cate un ceai fierbinte parca ma ajuta sa tin mancarea in stomac…”- forum.7p.ro

„mie imi plac ceaiurile, asa ca atunci cand am fost prima data la doctor, i-am spus ce am citit despre ceaiuri (ca unele plante sunt periculoase, etc) si l-am intrebat ce sa beau (bineinteles ca fara ceai verde sau negru). raspunsul lui: “in viata mea, de cand sunt doctor, nu m-a intrebat nimeni asa ceva”.  cand am insistat mi-a spus sa beau”, spune o mămică pentru forum.desprecopii.com

„Azi am baut un ceiut de menta, pentru ca ma durea stomacul si nu voiam sa iau no-spa decat daca nu mai suportam durerea. Sper ca nu e vreo problema, dar mi-a trecut”- forum.desprecopii.com

„O sa-mi intreb si eu doctorul despre ceaiuri pentru ca eu fara ceaiul de menta nu pot sta, am o gastroduodenita si colon iritabil si este singurul remediu natural care functioneaza, sper sa nu-i faca rau lui bebe.”- forum.desprecopii.com

„Grija mare cu ceaiul de menta caci constipa foarte tare!!!! Eu asta ii dau micutului cand are diaree.”- forum.desprecopii.com

„Fete eu va spun sincer ca am mai baut ceaiuri la ambele sarcini si n-am avut probleme, am avut baieti mari (peste 4 kg ) sanatosi si cu analizele bune. Nu am exagerat. In ce priveste ceaiul de menta, acesta nu constipa ci regleaza tranzitul.”- forum.desprecopii.com

„Eu sunt insarcinata in 7 sapt si 2 zile si beau cate o cana sau doa de ceai de menta pe zi.nu am probleme cu constipatia ci chiar simt ca ma ajuta” – forum.desprecopii.com

Cana mare cu ceai de mentă în natură

Ceaiuri permise în sarcină  

Există în natură multe plante pe care le poți consuma oricând îți dorești sub formă de ceai cald sau cu gheață. O listă cu ceaiurile permise în sarcină te poate ajuta să îți alegi aroma ta favorită care să nu te afecteze pe perioada celor nouă luni. Ceaiul îți poate asigura o hidratare optimă în fiecare zi fiind o alternativă sănătoasă la băuturile din comerț.

Acestea sunt ceaiurile pe care le poți consuma în sarcină:

  • Frunza de zmeur roșu
  • Frunza de mentă
  • Balsamul de lamâie
  • Rădăcina de ghimbir
  • Păpădia
  • Mușețel
  • Urzici
  • Rooibos
  • Măceșe
  • Alfalfa
  • Stevia creață
Pahar cu ceai de mentă și frunze de mentă.

Ceaiuri interzise în sarcină

Există, bineînțeles, ceaiuri care îți pof afecta sarcina și care te pot afecta pe tine sau pe bebelușul tău. Printre acestea se numără ceaiurile care conțin cofeină în cantități mari, ceaiurile de slăbit, cele pentru reglarea durerilor menstruale, ceaiurile de detoxifiere dar și cele care au efect laxativ. Trebuie să consulți cu atenție lista de ceaiuri interzise în sarcină și să îți întrebi doctorul dacă intenționezi să introduci unul dintre acestea în alimentație. Acestea pot provoca chiar și avort spontan.

Ceaiurile interzise în sarcină sunt:

  • Salvie
  • Cimbru
  • Rădăcină de urzică
  • Ienupăr
  • Busuioc
  • Vâsc
  • Scorțișoară
  • Rozmarin
  • Anason
  • Lucernă
  • Hibiscus
  • Coada șoricelului
  • Pelin
  • Lemn dulce
  • Tătăneasă
  • Levănțică
  • Senna

Poți consuma ceai de mentă în sarcină și te poți bucura de beneficiile pe care acesta ți le aduce mai ales în primul trimestru. Nu uita să-ți consulți medicul înainte de a consum regulat ceai de mentă. Un ceai cald de mentă poate fi momentul tău de relaxare după o zi lungă sau îți poate înlocui cafeaua de dimineață.

Surse foto: pixabay.com, istockphoto.com

Surse: momjunction.com, healthline.com, babyneeds.ro, qbebe.ro

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close