Cum afecteaza Covid-19 sarcina. Un studiu dezvaluie ca mamele au probleme cu placenta

9 Iunie 2020

de Irina Olteanu

Covid-19 se dovedeste a avea un impact mai mare decat se credea fata de femeile insarcinate, afectand starea de sanatate a placentei. Iata care sunt concluziile la care au ajuns cercetatorii, conform unui studiu stiintific efectuat recent.

Studiu

Un studiu desfasurat de Universitatea Northwestern ar putea reprezenta un pas important in stabilirea modului in care contactarea virusului in sarcina afecteaza mama si copilul. Cercetarea publicata in Revista Americana de Patologie Clinica in data de 22 mai 2020 a implicat un numar de 16 femei care au fost testate pozitiv pentru Covid-19 si au nascut in intervalul martie-mai in cadrul Spitalului Memorial Northwestern din Chicago. Au fost analizate placentele lor si s-a descoperit ca in cazul lor au existat sanse mai mari de a dezvolta vase de sange anormale sau leziuni ale vaselor de sange. Toti bebelusii nascuti la termen din cadrul studiului au fost testati negativ pentru coronavirus si prezentau o stare buna de sanatate cand au parasit spitalul.

Patologul perinatal si co-autor al studiului, Dr.Jeff Goldstein, a declarat ca “exista artere specializate care transmit sange catre placenta si am reusit sa demonstram ca sunt unele probleme cu modul in care vasele de sange sunt modelate si apoi am observat leziuni la nivelul acestora. Din acest motiv ar putea exista un flux sanguin mai redus in placenta, ceea ce ar conduce teoretic la scaderea cantitatii de oxigen si nutrimente catre fat. Majoritatea bebelusilor s-au nascut la termen din sarcini normale, asa ca nu se astepta nimeni sa existe probleme cu placentele, dar acest virus se pare ca o afecteaza intr-o masura.“ Medicul obstetrician si autor al studiului, Dr.Emily Miller, a adaugat ca “fara a dori sa prezentam o perspectiva terifianta, dar aceste descoperiri ma ingrijoreaza. Nu vreau sa trag concluzii pripite in urma unui mic studiu, dar aceasta observatie preliminara cu privire la modul in care Covid-19 ar putea cauza modificari la nivelul placentei presupune implicatii importante pentru sanatatea sarcinii.“

Placenta si sarcina cu Covid-19

Placenta este primul organ care se formeaza in dezvoltarea fetala. Actioneaza ca plamanii fatului, intestinele, rinichii si ficatul, preuland oxigen si nutrimente din fluxul sanguine al mamei si eliminand reziduurile. Placenta este de asemenea responsabila pentru multe dintre schimbarile hormonale din corpul mamei. Examinarea placentei permite unui patolog sa urmareasca o harta retroactiva a sarcinii respective pentru a intelege ce s-a intamplat in mediul intrauterin cu bebelusul sau ce s-ar fi putut intampla atat mamei cat si bebelusului dupa nastere. “Placenta actioneaza ca un ventilator pentru fat si daca este lezata pot aparea rezultate groaznice”, subliniaza Dr.Emily Miller.

Dintre cele 16 mame, 15 au nascut copii sanatosi, toate cele 15 fiind infectate in cel de-al treilea trimestru de sarcina; acestea au fost fie asimptomatice, fie au prezentat simptome usoare, 2 dintre ele avand nevoie de oxigen si niciuna nefiind internata in sectia de terapie intensiva. Ultima mama, asimptomatica, a suferit o pierdere a sarcinii la 16 saptamani gestationale, insa nu se stie daca a fost ca urmare a diagnosticului Covid-19. Studiul nu a analizat daca stadiul sarcinii din timpul infectarii joaca un rol cu privire la gravitarrea imbolnavirii, iar aceasta intrebare continua sa ramana fara raspuns.

Evolutia bebelusilor de la gravide infectate cu Covid-19

Pentru a evalua sanatatea celor 15 nou-nascuti, cercetatorii au inregistrat scorurile lor Apgar, care folosesc o scala de la 0 la 9 pentru a evalua sanatatea bebelusului in baza factorilor precum culoarea pielii, ritm cardiac, miscare independent si plans. Bebelusii au avut un scor de 8 sau 9 la un minut de la nastere si 9 la 5 minute de la nastere.  Dr.Jeff Goldstein este de parere ca bebelusii s-au descurcat foarte bine pe termen scurt, considerand totusi ca ar putea aparea un impact pe durata intregii vieti in cazul lor “exista o multime de studii care analizeaza persoanele care s-au aflat in uter in timpul varfului epidemiei de gripa din 1918, iar acele persoane au rate de boli cardiovasculare mai ridicate si o durata mai redusa a vietii. Din acest motiv trebuie sa urmarim ce se va intampla cu acesti copii. Nu este suficient sa ii monitorizam doar pana la momentul externarii.”

Dr. Emily Miller a declarat ca “studiul nu valideaza ideea ca femeile infectate cu Covid-19 ar trebui monitorizate mai atent”.  Aceasta monitorizare sporita poate sa se prezinte in forma de teste non-stres, care examineaza cat de bine transmite oxigen placenta sau ecografii care masoara daca bebelusul se dezvolta intr-un ritm sanatos. Insa purtatoarea de cuvant pentru Colegiul American al Obstetricienilor si Ginecologilor, Dr.Denise Jamieson, sustine ca aceasta cercetare nu este suficienta sa schimbe standardul de ingrijire medicala pentru gravide “avem nevoie de mai multe informatii cu privire la Covid-19 in sarcina, cu privire la toate aspectele. In baza acestor concluzii preliminare, nu am vreun motiv specific de ingrijorare, dar vreau sa subliniez ca suntem constant surprinsi de efectele pe care le are virusul”.

Studiile anterioare care au vizat Covid-19 si sarcina au incercat sa descifreze daca virusul poate trece bariera placentara catre bebelus, darn nu exista raspunsuri clare in acest sens. Instituturile Nationale de Sanatate au anuntat la inceputul acestei luni ca lanseaza un studiu care va implica 21 000 femei si va evalua modul in care pandemia le-a afectat sarcinile.

Concluzia care reiese din acest studiu pentru gravide este ca trebuie sa ia cat mai multe precautii posibile pentru a preveni contractarea coronavirusului, inclusiv distantare sociala, purtarea mastii si igiena regulata a mainilor. Nu trebuie insa sa apara motive de panica nejustificata.

Surse: www.today.com,https://news.northwestern.edu, https://dailynorthwestern.com

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close