Cum influenteaza povestile despre nastere viitoarele mame: studiu

Conform unui studiu recent, povestile de la nastere pot influenta semnificativ viitoarele mame. Iata in ce mod se intampla aceste lucru, precum si informatii despre modul in care se petrec lucrurile.

Viitorii parinti sunt sprijiniti insuficient cu privire la nastere

Cu siguranta multe dintre voi ati auzit vorbe precum: nasterea este cea mai puternica durere pe care o vei simti vreodata. Din acest motiv la inceputul anului 2001 a fost desfasurat un studiu cu privire la modul in care povestile auzite iti pot influenta perceptia.
Cercetarea recenta despre educatia cu privire la nastere este minima si are lipsuri cu privire la baza teoretica in ceea ce priveste conceptul si impactul povestilor la nastere. Se cunosc putine despre modul in care sunt sustinuti parintii (in special femeile) pentru a reclama puterea, controlul si curajul in nasterea copiilor, identificarrea componentelor pozitive si recunoasterea impactului povestilor asupra viitorilor parinti.

Nasterea, o experienta aparte, ce este povestita

Fara exceptie, cunostintele despre nastere au devenit o masura constanta a mostenirii feminine, de la o femeie la alta. Pentru majoritatea viitoarelor mame acest mod de comunicare traditionala a constituit o modalitate influenta, primara de a invata despre nastere. Arta unica de a povesti arunca lumina asupra modului special si subtil si mai ales emotional in care decurge nasterea (Boykin&Schoenhofer, 1991). Deoarece aceste variabile extrem de incarcate sunt minimizate sau chiar absente in educatia formala despre nastere, impartasirea povestilor despre nastere devine prelungita deoarece intelepciunea este transmisa de la “cineva care cunoaste” la “cineva care trebuie sa cunoasca” (Walker, 1984, Bruner, 1990).

Studiu cu povestile despre nastere

Robbie David-Floyd (1992), antropolog, a intervievat mai mult de 100 de viitoare mame, precum si pe specialistii care le urmareau pentru a intelege impactul pe care il au ritualurile americane la nastere. Cercetatorul a descris sarcina/nasterea drept un ritual de trecere ca un fenomen cunoscut drept transformare in domeniul de la egal la egal. Transformarea este o legatura unica impartasita de cei care trec impreuna prin proces. Femeile care nasc pentru prima data cauta modalitati eficiente pentru a face fata sarcinii. Grupul a discutat sarcina, nasterea si copiii, abandonand totul. Astfel de angajare onorabila, intentionata serveste pentru a initia fiecare mama care urmeaza sa nasca in cultura comuna a sarcinii. Cunostintele despre sarcina si nastere sunt transmise ca poveste, simbol si exemplu. Naratiunile personale includ traume ale experientei intregii sarcini. Consolidand interfeta viitoarelor mame, acestea devin instrument pentru grup (Davis-Floyd, 1992).

Interactiunea dintre povestitor si ascultator despre nastere

Deoarece povestile despre nastere contin cantitati vaste de informatie si sunt ancorate in experienta vietii reale, pot consolida modelul medical de nastere drept ideal. Cercetatorul Davis-Floyd citeaza un studiu din 1989 desfasurat de Sargent si Stark pentru a sustine semnificatia acestor schimbari pentru femei. In urma investigarii unui numar de 84 de cupluri, cercetatorii au confirmat importanta acestor interactiuni. Cursurile de nastere au influentat reaspunsurile de a naste mai putin decat credintele, valorile si asteptarile preexistente. Experienta personala si pareri neidealizate ale nasterii din partea familiei si a prietenilor afecteaza in mod semnificativ orientarile catre sarcina, travaliu si nastere.
Atunci cand femeile isi impartasesc povestile despre nastere ele decid care aspecte ale naratiunii nu trebuie impartasite. Acest proces de selectie construieste o noua esenta a experientei lor. Alte aspecte mai putin semnificative ale povestii se pierd in amintirea lor. Atunci cand aud povestea unei alte femei se pot declansa amintiri estompate in constiinta si, la acel punct, experienta de nastere a mamei este subiect pentru reinterpretare (Davis-Floyd, 1992). Atunci cand povesti de nastere pozitive sunt impartasite, mesaje speciale sunt transmise pentru a descrie curajul si puterea femeilor ca cele care dau nastere, integritatea procesului nasterii si sanctitatea familiei; prin urmare, frumusetea si delicatetea interactiunilor dintre mama si nou-nascut sunt comunicate. Aceste povesti au potentialul de a schimba credintele celor care devin invatacei indirecti (David-Floyd, 1992). Livo and Ruitz (1986) considera ca prin schimbul narativ, cel care invata reconstruieste cunostintele spicuite din poveste. Temerile sunt ameliorate si un simt de control asupra nasterii poate fi obtinut (Zwelling, 2000).

Povestile despre nastere pe care mamele le impartasesc fiicelor au fost modificate de ani de sistem medicalizat. Drept urmare, o generatie de femei este tacuta si fara povesti de nastere. Bunicile, cele care sunt cunoscute drept povestitoare, nu au voce. Aceasta generatie de mame a fost redusa la tacere in cunoasterea experientelor de nastere. Armstrong si Feldman (1990) considera ca femeile de astazi iau aceasta tacere ca atare. Nu toate femeile cunosc practicile medicale care include sprijin, instructiuni verbale, grija si atentie, prin urmare influentand esenta fiecarei femei. Deoarece practicile de nastere au fost modelate in mod rigid, oamenii au ajuns sa aiba opinii ferme cu privire la protocolul medical si semnificatia sa. Astfel de practici sunt absolute in cultura obstetricala, prin urmare ceea ce transmite comunitatea medicala este ca orice deviere de la normele medicale pun in pericol mama si copilul. Nasterea nu mai este doar despre bebelusi, ci despre vietile femeilor, corpul lor si puterea pe care o au (Lamaze International, 2000; Ward, 1996).
Impactul extraordinar al povestilor pozitive de la nastere este incontestabil pentru cultura noastra. Povestile de la nastere reprezinta moduri de a cunoaste si intelege valorile si credintele despre nastere si ar trebui incorporate ca parte din procesul educational vital. Puterea pe care o are mesajul transmis de ele nu trebuie neglijata, ci incurajata.

Surse: www.ncbi.nlm.nih.gov; www.sciencedaily.com; www.ingentaconnect.com