De ce femeile de azi au un risc crescut de deces la nastere fata de mamele lor

21 Iunie 2019

de Irina Olteanu

Se spune ca femeile sunt facute sa fie mame, ca nasterea este un proces natural, specific lor. Adevarul este insa ca in prezent, cel putin la nivelul Statelor Unite ale Americii, exista un risc mai crescut de decces la nastere decat pentru generatia trecuta.

Serviciile de ingrijire a mamelor – in declin

Conform statisticilor, femeile americane din prezent se confrunta cu un risc cu 50% mai ridicat de a-si pierde viata in urma nasterii comparativ cu mamele lor. Acest risc ajunge de 3-4 ori mai mare in cazul femeilor de culoare si cele native din Alaska comparativ cu cele albe, conform unui raport publicat in 4 iunie 2019 de catre Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC). Desi aceste decese sunt rare (aproximativ 700 pe an), numarul lor continua sa creasca in ultimele decenii. Pentru fiecare deces, mai multe sute de femei experimenteaza complicatii la nastere, iar zeci de mii sufera de boli cronice subtratate si care pot fi prevenite. In pofida progresului medical din prezent, bunastarea mamelor s-a agravat constant odata cu erodarea accesului la servicii de sanatate reproductiva.

CDC (Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor) a analizat aproximativ 3000 decese asociate nasterii din 2011 pana in 2015, in baza certificatelor de deces, precum si investigatii intense ale unui numar aproximativ de 250 decese din 13 state. Analiza din urma a determinat ca 60% dintre decese erau prevenibile. Adeseori 3-4 probleme au contribuit la deces, variind de la greseli medicale la dificultati de a avea o casa si mancare sanatoasa.

In anul 2019 gravidele care beneficiaza de asigurare medicala pot sa se confrunte in continuare cu cheltuieli mari atunci cand au nevoie de un tratament medical; exista si femei care se bucura de asigurare medicala privata, dar care le ofera un suport doar pentru o perioada limitata de timp. Aceste probleme apar in contextul in care proaspetele mame se straduiesc sa aiba grija de bebelusii lor, sa faca fata privarii de somn si sa aiba un venit decent. La nivelul SUA, 55% dintre asigurarile care beneficiaza de sprijin guvernamental experimenteaza o pauza in ceea ce priveste siguranta veniturilor in primele 6 luni dupa nastere.

deces la nastere

Risc crescut de deces la nastere

Nu trebuie neglijata si ingrijirea medicala antepartum. Astfel, conform unei analize efectuate de catre doctor Eugene DeClercq, din partea Universitatii Boston, ultimele date statistice din partea Centrului pentru Controlul si Prevenirea Bolilor indica faptul ca nu este in crestere doar procentul de mortalitate materna, ci si ratele de mortalitate pentru toate femeile de varsta reproductiva.

Desi rata deceselor in randul femeilor cu varsta sub 15 ani si peste 45 de ani a scazut timp de mai multe decenii, rata de mortalitate in intervalul de varsta 15-45 de ani a crescut cu 14% intre 2010 si 2016. Medicul obstetrician din cadrul Scolii de Medicina Harvard, doctor Neel Shah, subliniaza ca “o mama americana are sanse cu 50% sa moara la nastere decat propria sa mama”. Aceste procente pot reflecta faptul ca sanatatea reproductiva devine tot mai dificil de intretinut. La nivelul SUA au fost emise legi in sapte state care limiteaza accesul la intreruperea sarcinii (de obicei cand sarcina nu este viabila si viata mamei este in pericol). Exista insa si un proiect de lege care sustine ca embrionul din cazul unei sarcini ectopice poate fi reimplantat in uter. Conform Colegiului American de Obstetricieni si Ginecologi, intreruperea sarcinii in aceste cazuri constituie singura modalitate de a preveni o hemoragie interna fatala.

In acelasi timp, aproximativ 40% dintre femei nu reusesc sa participe la un control postpartum, care constituie o sursa importanta si necesara de prevenire a complicatiilor specifice sarcinii. In plus fata de planning familial si screening oncologic, centrele de sanatate comunitara alaturi de fiecare din cele peste 600 clinici de planificare familiala din SUA ofera screening pentru majoritatea cauzelor de mortalitate materna, precum hipertensiune arteriala, ideatie suicidata si tulburari de dependenta de substante.
Colegiul Americna al Obstetricienilor si Ginecologilor a emis noi recomandari care sustin ca rasa afro-americana este expusa celui mai ridicat risc de deces. Conform specialistilor, femeile ar trebui sa beneficieze de o evaluare a riscului de boli cardiace la 12 saptamani dupa nastere, insa multe femei nu revin la control ca urmare a costurilor asociate.

De retinut

Infectiile si hemoragiile obisnuiau sa cauzeze majoritatea deceselor asociate sarcinii, insa in prezent este vorba despre probleme legate de sanatatea inimii. Doctor James Martin, conducator al paneleului de recomandari sustine ca “sarcina este un test de stres important ca urmare a cantitatii suplimentare de sange pe care inima o transporta pentru mama si copil”.

Conform raportului CDC, aproximativ o treime din decesele materne s-au petrecut in sarcina, o treime in timpul sau in decursul unei saptamani de la nastere, iar restul pana la un an postpartum.

La nivel mondial, mortalitatea materna a ajuns la procentul de 44% intre 1990 si 2015, conform datelor colectate de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Insa, la nivelul SUA, 17 mame din fiecare 100 000 isi pierd viata in urma nasterii anual, de la 12 per 100 000 in urma cu 25 de ani. Factorii luati in considerare implica ratele de cezariene ridicate in SUA si cele de obezitate, care cresc riscul de boli cardiace, diabet sau alte complicatii la nastere. Femeile de culoare din SUA au un risc de 3 ori mai mare de a-si pierde viata in urma unei cauze legata de nastere, partial din cauza prejudecatilor rasiale in ceea ce priveste ingrijirea neonatala si a faptului ca medicii nu depisteaza factorii de risc precum hipertensiunea arteriala, subliniaza doctor Lisa Hollier.

Raportul CDC indica faptul ca este necesara educarea medicilor si a pacientilor cu privire la riscurile pe care le prezinta statutul de proaspata mama si servicii de ingrijire postpartum disponibile pana la un an dupa nastere, subliniaza doctor Alison Stuebe din cadrul Universitatii North Carolina. Tulburarile perinatale de dispozitie si anxietate (depresie, anxietate, tulburari afective cu episoade psihotice) au un impact major asupra sanatatii femeii in sarcina si pana la un an dupa nastere. De asemenea, schimbarile metabolice pe care le implica sarcina pot conduce la ajustarea tratamentului farmacologic – multi medici ezita sa trateze depresia/anxietatea la gravide.

Provocarile pe care le intampina o viitoare mama sunt numeroase, asa ca sanatatea femeilor trebuie protejata si extinsa, de multe ori dupa nastere aceasta fiind ignorata. Asteptarile colective trebuie crescute astfel incat formarea unei familii sa aiba loc in conditii de demnitate, precum si sustinerea serviciilor care ofera ingrijire in domeniul reproductiv si preventiv, asigurand o ingrijire de calitate si accesibila. Mortalitatea materna trebuie reversata si sanatatea femeilor trebuie transformata intr-o prioritate.

Surse: https://thehill.com; www.marketwatch.com; www.ajc.com

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close