Exercițiile fizice în sarcină ajută metabolismul copilului nenăscut

17 Aprilie 2021

de Mirela Floricescu

Exercițiile fizice sunt benefice pe tot parcursul sarcinii. Sportul ameliorează multe dintre disconforturile pe care femeile însărcinate le resimt pe parcursul celor 9 luni. Înainte de a face sport, trebuie să discuți cu medicul tău. În unele cazuri, medicii nu recomandă activitățile fizice viitoarelor mămici care au risc crescut de avort spontan. Află mai jos ce exerciții fizice în sarcină sunt recomandate, în funcție de trimestruul în care te afli.

Studiu: cum ajută exercițiile fizice în timpul sarcinii

Un studiu publicat în jurnalul academic Cell Metabolism, realizat de către o parte dintre cercetătorii de la Joslim Medical Center arată faptul că exercițiile fizice pe timpul sarcinii ajută metabolismul fătului. Cercetătorii au analizat efectele exercițiilor fizice pe un grup de șoareci. O parte dintre femelele care aveau pui alergau pe roată mai multe ore pe zi, iar celelalte erau sedentare. Pe scurt, cercetătorii au observat faptul că exercițiile fizice au crescut semnificativ nivelul de SOD3, o enzimă secretată de placentă care ajută fătul la metabolizarea glucozei. Prin metabolizarea corectă a glucozei scade drastic riscul de apariție a diabetului.

femeie-insarcinata-care face-exercitii-fizice-in-sarcina-stand-pe-o-bila-si-cu-greutati-in-maini-si-uitandu-se-la-televizor

În cadrul aceluiași studiu, este subliniat faptul că vitamina D are un rol foarte important în menținerea nivelului de SOD3. De aceea, femeile gravide care au o dietă bogată în vitamina D și sunt active din punct de vedere fizic ar scădea șansele bebelușului de a face diabet, odată cu înaintarea în vârstă. Joji Kusuyama, cercetător la Harvard Medical School a precizat faptul că: „Datele noastre sugerează că exercițiile fizice în combinație cu niveluri optime de vitamina C ar putea fi benefice în timpul celui de-al doilea trimestru de sarcină.” În prezent, investigațiile continuă pentru a vedea ce efecte benefice ar mai putea avea enzima SOD3 și asupra celorlalte organe ale bebelușului.

Exerciții fizice pentru gravide primul trimestru

Înainte de a te gândi la exerciții fizice în sarcină, este indicat să discuți cu medicul tău. El îți va spune de câte ori te poți antrena pe săptămână și care îți sunt exercițiile recomandate, astfel încât sarcina să nu fie pusă în pericol. Există tipuri de activități fizice care pun presiune pe uter, pe oase sau cauzază deshidratare, iar toate acestea pot duce la avort spontan. De aceea, este important să ai și un antrenor lângă tine în timpul orelor de sport. Respectând toate indicațiile specialiștilor, câteva exerciții fizice în sarcină vin cu numeroase beneficii precum:

  • Diminuarea grețurilor matinale
  • Îmbunătățirea calității somnului
  • Cresc șansele de naștere naturală
  • Ameliorează constipația
  • Previn hipertensiunea arterială
  • Reduc oboseala
femeie-cu-tricou-alb-si-coc-are-greutati-roz-in-ambele-maini-si-face-exercitii-fizice-in-sarcina

În primul trimestru de sarcină sunt recomandate următoarele exerciții fizice:

Alergatul: este benefic pentru menținerea sănătății inimii. Dacă nu ești obișnuită cu alergatul, atunci indicat este discuți înainte cu medicul tău. Sesiunile lungi de alergat pot duce la supraîncălzirea corpului, mai ales dacă mama nu este obișnuită cu efortul fizic.

Yoga: elimină stresul și relaxează mintea. Yoga este foarte bună pentru controlul respirației, un lucru de ajutor pentru travaliul ce va urma.

Pilates: este un antrenament de fitness, benefic oricui. Antrenamentele de pilates sunt recomandate gravidelor, deoarece reduc durerile de spate, îmbunătățesc respirația și circulația sângelui, dar și reduc stresul. Durata sesiunilor de pilates crește gradual. La început, sunt suficiente 10 minute și se poate ajunge în câteva săptămâni la 30 de minute.

Înotul: este una dintre cele mai bune activități fizice pentru gravide. Înotul nu pune presiune pe oase, articulații și uter. Totodată, nu duce la supraîncălzirea corpului și, implicit, la apariția deshidratării. Viitoarele mămici care își doresc să revină cât mai repede la o siluetă de invidiat după naștere, trebuie să practice înotul chiar din primele săptămâni de sarcină, deoarece este un sport care tonifiază toate grupele de mușchi.

Dansul: este sigur pentru orice femeie însărcinată, atâta timp cât nu implică sărituri și ridicări bruște.

Antrenamentul cu greutăți mici: este indicat pentru tonifierea brațelor. În schimb, este interzis să ridici greutăți mari, să le sprijini de spate sau burtă. Antrenamentele ce implică greutăți trebuie făcute doar sub supravegherea unui antrenor.

Exerciții fizice pentru gravide al doilea trimestru

Lunile trec, iar burtica începe să crească și kilogramele se acumulează odată cu ea. La gravidele aflate în al doilea trimestru de sarcină, centrul de greutate se schimbă, iar ele își mențin echilibrul mai greu. Înotul, yoga și dansul rămân activități fizice recomandate și în al doilea trimestru, dar cu mențiunea că sesiunile de sport nu trebuie să dureze mai mult de 30 de minute și să fie de maxim 2 ori pe săptămână. Pe de altă parte, alergatul poate fi practicat doar de femeile cu sarcini fără probleme și obișnuite cu sportul încă dinainte de sarcină.

femeie-gravida-cu-ochelari-de-soare-care-alearga-pe-langa-un-lac-si-face-exercitii-in-sarcina

Mersul pe jos și pe bicicleta de fitness sunt alte exerciții fizice pe care le poți lua în considerare. Plimbările sunt un mod excelent de a-ți păstra sănătoase articulațiile picioarelor, iar mersul pe bicicleta de fitness elimină riscul de accidentare, deoarece susține foarte bine greutatea corpului.

Exercițiile Kegel sau întărirea mușchilor pelvieni sunt mai puțin cunoscute, dar le ajută pe femeile însărcinate să aibă o naștere ușoară. Exercițiile Kegel întăresc mușchii pelvieni, care susțin uterul, vaginul și vezica urinară. Totodată, aceste exerciții contribuie la reducerea apariției hemoroizilor și a incontinenței urinare.

Exerciții fizice pentru gravide al treilea trimestru

Ultimul trimestru de sarcină este marcat de creșterea bruscă în greutate. Practicarea unor exerciții fizice în ultimele luni de sarcină ține de starea de sănătate a mamei și de recomandările medicului. Dacă totul decurge normal, gravidele pot apela la exerciții ușoare care să nu le solicite foarte tare, ci doar să le ajute cu durerile de spate și cu menținerea sănătății mușchilor și articulaților. Poți continua cu exercițiile Kegel pentru mușchii pelvieni și înot. De asemenea, se pot face exerciții pe podea pentru reducerea durerilor lombare. La un astfel de exercițiu, trebuie să stai în genunchi cu capul înainte și să-ți tragi spre interior stomacul, arcuind puțin spatele. Rămâi așa pentru 5 – 10 secunde. Apoi, relaxează corpul și ține spatele drept. Repetă exercițiul de măcar 5 – 7 ori.

În schimb, dintre toate exercițiile fizice menționate, înotul rămâne foarte iubit de către gravidele aflate în ultimul trimestru, deoarece reduce cu totul presiunea pusă pe ligamente. Există clase speciale de aerobic în apă pentru gravide, în care sunt îmbinate exercițiile practicate la sol cu altele specifice pentru piscină. Yoga prenatală este eficientă pentru mămicile care așteaptă în orice moment să nască, ajutând corpul să se pregătească pentru travaliu.

femeie-gravida-cu-bluza-bleu-deschis-care-sta-in-genunchi-si-face-exercitii-in-sarcina

În ultimul trimestru de sarcină NU sunt recomandate exercițiile fizice care implică sărituri sau ridicări de greutăți.

Dacă sarcina ta decurge normal, atunci poți face exreciții fizice care să te ajute la îmbunătățirea stării mentale și la ameliorarea unor disconforturi pe care le resimți. În funcție de trimestrul în care te afli, sunt recmandate anumite exerciții fizice, tocmai pentru a nu exista niciun pericol. Ține minte că sarcina nu este un prilej de a fi sedentară, deoarece un stil de viață dezorganizat poate avea efecte negative și asupra fătului.

Surse: news-medical.net, tricitymed.org, reginamaria.ro, healthline.com, medicalnewstoday.com, parenting.firstcry.com, doc.ro, clubulbebelusilor.ro, lamaze.org

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close