Mesaje și gânduri frumoase pentru viitoarea mămică

29 Martie 2022

de Andreea Guica

Să știi că urmează să devii mamă e poate cel mai înălțător sentiment din lume. Ți-am pregătit cele mai frumoase gânduri și mesaje pentru viitoare mămică, în caz că ai pe cineva în familie sau vreo cunoștință care a aflat că este însărcinată și vrei să-i transmiți un mesaj. Iar dacă nu ai inspirație, cu siguranță vei găsi în acest articol câteva idei care să te ajute.

Mesaje emoționante pentru o viitoare mămică

femeie-insarcinata-citeste-felicitare

Dacă te afli în căutarea unor mesaje de 8 martie pentru o viitoare mămică, alege să sărbătorești această zi specială cu o urare la fel de specială. Arată-i femeii din viața ta – fie că e mama, bunica, sora sau prietena ta – cât de importantă este pentru tine cu un mesaj emoționant, care să-i ajungă direct la inimă. Ai mai jos câteva exemple:

Pregătește-te pentru cea mai frumoasă și specială perioadă din viața ta! Felicitări, viitoare mămică!

Urmează un drum lung, dar frumos. Viața ta e pe cale să se schimbe în cel mai minunat fel posibil!

La fel cum ești o femeie și o prietenă extraordinară, vei fi o mamă extraordinară!

Știu cât de mult ți-ai dorit să devii mamă.

Meriți din plin acest copil și toate binecuvântările care vor veni odată cu el. Felicitări!

În câteva luni va începe o călătorie în care voi fi lângă tine ori de câte ori vei avea nevoie de mine! Felicitări pentru bebeluș, prietena mea dragă!

Abia aștept să întâlnesc mica minune care crește la tine în burtică! Felicitări și sarcină ușoară!

Urmează să trăiești o experiență unică! Bucură-te de fiecare etapă din viața de mămică!

Câteodată viața de mămică poate deveni copleșitoare. Dar vei avea cea mai puternică armă pentru a lupta cu greutățile: bebelușul tău!

E normal să te copleșească emoțiile în perioada aceasta. Fii blândă și răbdătoare cu tine, pentru că să devii mamă nu e ușor. Însă e și un sentiment extraordinar, care nu se compară cu nimic altceva!

Tot ce trebuie să faci ca mamă este să oferi multă iubire, iar asta faci deja, când bebelușul tău e încă în burtică. Restul va veni de la sine!

Mesaje amuzante pentru viitoare mămică

Perioada maternității poate fi una foarte stresantă pentru multe femei. Un mesaj amuzant o poate ajuta pe viitoarea mămică să se simtă încurajată și optimistă. Mai jos găsești câteva mesaje amuzante pentru mămici din care te poți inspira.

Spune ”adio” somnului și bun venit bebelușului!

Bun venit în cel mai mare club din întreaga lume, clubul mămicilor! Vei face furori!

Noroc că ești frumoasă, pentru că nu te vei mai întâlni o perioadă cu somnul de frumusețe!

S-a găsit a 8-a minune a lumii! Este la tine în burtică!

Ascunde-ți toate hainele în următoarele nouă luni! Felicitări!

Acum că ești însărcinată, poți să lași toate treburile deoparte! Ai cea mai bună scuză! Felicitări!

Felicitări pentru superputerea pe care urmează să o dobândești! În curând îți vei pune pelerina de supermămică!

Pregătește-te să adormi pe cântece de leagăn înaintea copilului! Felicitări pentru sarcină!

Mesaje de la mulți ani pentru o viitoare mămică

Ce prilej mai bun decât ziua de naștere pentru ca viitoarea mămică să se bucure de cele mai frumoase urări? Ți-am pregătit o serie de mesaje de la mulți ani pentru o viitoare mămică care sigur o vor impresiona!

Adevărata aventură abia acum începe! La mulți ani!

La mulți ani! Să fii sănătoasă și o mămică voioasă!

Anul acesta vei primi cel mai frumos cadou din câte există. La mulți ani, viitoare mămică!

La mulți ani unei ființe minunate, care va da naștere unei alte ființe minunate!

Te voi ajuta eu cu șampania astăzi, nu-ți face griji! La mulți ani!

Astăzi ai dreptul la două felii de tort! La mulți ani și toate dorințele pe care ți le pui de ziua ta, să se îndeplinească!

De ziua ta, vreau să-ți spun că ești cea mai frumoasă mămică! La mulți ani extraordinari alături de familia ta în creștere și de noi, prietenii tăi!

Ai primit deja cel mai grozav cadou: maternitatea. Dar uite unul și de la mine! La mulți ani!

Anul viitor vei avea deja un omuleț care va vrea să muște din tort. Așa că savurează tortul de anul acesta cât mai poți! La mulți ani!

Urări pentru viitori părinți

viitor-tatic-ii-citeste-gravidei

Atunci când părinții își așteaptă copilul să vină pe lume, e poate una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Una pe care sigur nu o vor uita. Arată-le că te bucuri împreună cu ei și trimite-le o urare deosebită!

Bebelușul vostru nu știe încă, dar are cei mai minunați părinți din lume! Felicitări!

Veți învăța toate lucrurile pe care veți nevoie să le știți și veți face o treabă grozavă! Felicitări celor doi viitori părinți!

Toată munca și nopțile nedormite vor fi îndulcite cu dragostea pe care o veți simți când vă priviți copilul! Felicitări și curaj!

Deși aduceți pe lume un om atât de mic, familia voastră va deveni atât de mare! Felicitări!

Dintr-un duo excepțional, veți deveni un trio excepțional! Felicitări!

Vă cunosc foarte bine pe amândoi. Știu deja că deși nu aveți experiență, vă veți descurca de minune cu bebelușul vostru!

Urmează să vă întâlniți cu cel mai nobil sentiment din câte există: iubirea necondiționată!

Să fiți sănătoși și să aveți o viață lungă, plină de iubire și fericire alături de copilașul vostru!

Ce minune vă așteaptă! Nici nu aveți idee! Mă bucur enorm pentru voi!

Sperăm că ai găsit inspirația de care aveai nevoie pentru a transmite un mesaj deosebit pentru viitoarea mămică din viața ta. Maternitatea este o perioadă în care femeile resimt nevoia încurajărilor și sprijinului din partea celor dragi. Cu siguranță mesajul tău va fi apreciat!

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close