Am nascut dupa un travaliu de 36 de ore si nu regret nimic

30 Octombrie 2014

de admin

Mi s-a rupt apa vineri dimineata si am nascut sambata seara. Am avut un travaliu de 36 de ore. Nu asa trebuia sa se intample, sau cel putin nu asa vazusem in filme. Discutasem cu medicul meu inainte, ea este pro nastere naturala si am facut impreuna un plan de nastere, asa cum am vazut la americani. Stiam ca trebuie sa fie o structura predictibila: 3 acte, un climax si o rezolutie. Stiam si ca am un organism sanatos, ca mama mea a avut travalii scurte cu mine si fratele meu, ca am un bazin lat … ce mai, toate sansele sa nasc usor erau de partea mea.

travaliu

La 10 dimineata mi s-a rupt apa, intr-o vineri, cand ma pregateam sa cobor cu catelusa mea la plimbare, ca doar ce venise primavara si era asa de frumos afara… Nu m-am panicat. Mi-am sunat sotul, l-am pus in tema, mi-am sunat medicul, m-am strecurat in lift, m-am urcat in masina (din fericire sotul meu lucreaza la cateva strazi distanta de casa) si in 10 minute am ajuns la spital. Medicul meu inca nu sosise, insa asistentele m-au legat de monitoare si am vazut ca am contractii o data la 7 minute. Nu erau prea dureroase, ma incomodau, si atat. Vedeam cum inimioara baietelului meu bate mai repede la fiecare contractie si ma inroseam la fata mai mult de grija pentru el. In unul dintre aceste momente medicul meu a intrat pe usa si m-a linistit, spunand ca este un semn ca bebe este sanatos. Mi-a verificat dilatatia … 1 centimetru din cele 10 necesare.

Acesta este momentul cand in spitalele din Romania as fi primit antibiotic, oxitocina sa mi se grabeasca nasterea si asistentele m-ar fi ingrozit cu povesti oribile despre nasteri naturale care sa ma convinga sa aleg cezariana. Insa medicul meu m-a linistit, si mi-a confirmat ca nu conteaza cat de lung este travaliul, nu trebuie sa nasc in 24 de ore de la declansarea lui, este doar un mit. Mi-a spus ca pot sa ma duc acasa, mai ales ca era la doar 10 minute de spital, pot sa stau linistita si sa o sun din ora in ora sa ii spun cum ma simt si la ce interval am contractile. Iar daca simt ca este ceva in neregula sa vin la spital, ca ea va fi acolo. Am plecat. Sotul meu s-a uitat la mine cu ochii mari: chiar vrei sa faci asta? Da, vreau sa las natura sa isi urmeze cursul. Si daca iese copilul? Am ras amuzata. Daca iese ma ajuti tu. A facut ochii si mai mari, ingrozit. Am ras din nou, si mi-am dat seama ca nasterea chiar este o experienta deosebita, daca esti calma si ai incredere in instinctele tale.

Am ajuns acasa, m-am tolanit comod in pat, masandu-mi usor burta, si masurandu-mi contractiile. Nimic nu se schimba. Asa ca am adormit intr-un final. M-a trezit medicul care m-a sunat pentru ca nu ii dadusem raportul din ora in ora. I-am spus ca nu s-a schimbat nimic. M-a chemat din nou la spital. Dilatatie 4. Mi-a spus sa raman peste noapte. Am ramas. Adormeam intre contractii, ma mai utam la Grey’s Anatomy pe laptop, mai frunzaream Facebookul, iar adormeam. Contractiile erau dureroase, dar nu indeajuns sa ma faca sa tip sau sa iau privirea de la McSteamy. Dimineata aveam dilatatie 7.

Eram in travaliu de 24 de ore. Atunci medicul mi-a spus ca este timpul pentru oxitocina. Eu i-am replicat ca vreau si epidurala. Si in cateva minute nasterea a trecut de la ceva intim, dragut, uneori amuzant, cu replici inteligente din Grey’s, la ceva desprins din filme horror. Au intrat pe usa doi barbati straini, anestezistul si asistentul lui. M-au asezat intr-o pozitie incomoda, care ma forta sa stau aplecata si sa apas pe burta. M-au intepat cu acel ac ridicol de lung, am simtit cum imi pocneste pielea … insa, dupa cateva minute, totul era mult mai bine. Am zambit relaxata, nu mai simteam durerile, insa simteam contractile cum vin, mai des, mai intens. Dilatatia era aceeasi. Am adormit pentru 3 ore.

La ora 6 seara dilatatia era aceeasi, asa ca medicul mi-a spus ca este mai bine sa crestem doza de oxitocina, si sa luam in considerare si cezariana. Eram in travaliu de 29 de ore. Sotul meu insa s-a enervat, pentru ca stia cat de mult vreau sa nasc natural. I-am spus sa se linisteasca, ceva destul de anormal pentru mine, ca incearca doar sa faca ce este mai bine pentru copil. Eram obosita, epuizata psihic. Am pus capul pe perna, ascultand Sweet child of mine de la Guns and Roses si am inchis ochii, respirand si imaginandu-mi copilul, imaginandu-mi cervixul cum se dilata. Am adormit iar. Am fost trezita de asistenta care imi zambea: dilatatie 9.5 cm.

Este timpul! Yeeei! Ma duc sa nasc! Am inceput sa rad si sa strang pumnii de bucurie. Mai mult nu puteam. As fi sarit, dar daca sarea si bebe? Am nascut in 5 minute (asa cred, atat mi s-a parut mie ca a durat), fara epiziotomie si imediat bebe mi s-a pus pe piept. Era cel mai frumos bebe pe care il vazusem vreodata. A fost cel mai frumos moment din viata mea. Era ora 10 noaptea.

Se pare ca nasterea este cel mai putin predictibil eveniment din viata noastra, insa pot sa prezic pentru toate mamele ca este si cel mai minunat, grozav, fascinant si uimitor. Adrian a meritat tot efortul meu, a meritat travaliul de 36 de ore, si ma bucur ca imi pot aminti in detaliu fiecare moment, cu bune si rele. Pentru ca este povestea noastra, este ceea ce ma leaga nespus, nevazut, nemapomenit de baietelul meu. Si daca ar fi sa dau timpul inapoi, nu as face nimic diferit, pentru ca rezultatul este acela care conteaza, el, copilul meu.
Autor: Isabela Polnar

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close