Nu ai voie nici macar un pahar de alcool in sarcina, spun specialistii

12 Februarie 2019

de Irina Olteanu

Desi exista pareri care sustin ca nu este complet interzis consumul de alcool in sarcina, conform unui studiu recent chiar si o cantitate mica poate cauza probleme de sanatate bebelusului. Iata in continuare concluziile acestui studiu.

Studiu despre efectul consumului de alcool in sarcina

Nu exista doi feti care sa fie afectati in acelasi mod de alcool, ceea ce inseamna ca si o cantitate mica consumata poate sa dauneze este concluzia unui studiu publicat in 12 ianuarie 2019 de catre Universitatea din Washington in revista Descoperiri in Cercetare Pediatrica. Acesta a relevat faptul ca, datorita variatiei genetice in randul fetilor, nu poate fi considerata sigura nicio cantitate de alcool in sarcina. Au fost analizate datele medicale ale unui numar de 3000 de persoane cu expunere prenatala la alcool. Dintre acestea a fost pastrat un numar de 84 de frati (inclusiv gemeni), ai caror mame au consumat alcool in sarcina (au fost expusi intrauterin) – 9 gemeni identici (100% ADN comun), 39 perechi de gemeni diferiti (50% ADN comun), 27 perechi de frati (50% ADN comun) si 9 perechi de frati vitregi (25% ADN comun). Fratii au avut acelasi grad de expunere, au fost crescuti impreuna si diagnosticati la aceeasi varsta de aceeasi echipa, cu acelasi sistem de diagnostic; datele au fost cumulate pe o perioada de peste 26 de ani.

Riscul de tulburari din spectrul alcoolismului fetal nu se bazeaza exclusiv pe sincronizare si nivelul de expunere prenatala la alcool. Efectele teratogenelor pot fi modificate prin diferente genetice in susceptibilitatea fetala si in rezistenta. Iar acest lucru este cel mai bine ilustrat in cazul gemenilor. Obiectivul studiului a constat in compararea prevalentei si magnitudinii de discordanta in perechi in cadrul diagnosticelor de tulburari din spectrul alcoolismului fetal in perechi de gemeni monozigoti, dizigoti, frati si frati vitregi care au impartit aceeasi mama. A fost folosita baza de date clinice din Reteaua de Diagnostic si Prevenire a Sindromului de Alcoolism fetal. Perechile de frati au fost potrivite in functie de varsta si expunere prenatala la alcool, crescute impreuna si diagnosticate de aceeasi echipa interdisciplinara. Scopul a fost de a evalua si de a izola rolul geneticii asupra vulnerabilitatii/rezistentei fetale fata de efectele teratogene ale expunerii la alcool prenatala prin eliminarea sau minimizarea discordantei in perechi si alti factori de risc prenatal/postnatal.

Acei copii cu un profil genetic asemanator, precum gemenii identici (impartasesc 100% ADN-ul), au prezentat rezultate similare de alcoolism fetal – atunci cand au experimentat expunere identica la alcool, rezultatele de alcoolism fetal au fost identice. In schimb, perechile de gemeni diferiti care au experimentat expunere identica la alcool au prezentat rezultate identice de alcoolism fetal, uneori surprinzatoare (de la 0, la 44%, la 59% si la 78%) – unul putea veni pe lume cu sindrom de alcoolism fetal grav, iar celalalt doar usor afectat. Astfel, nivelul de afectare neurologica experimentat a fost diferit; acesta nu a depins exclusiv de consumul de alcool, ci mai degraba de factori ce tin de genetica fetala.

Studiul a fost cel mai de amploare din domeniu si a eliminat conceptiile promovate de medici si cercetatori care sustin ca un consum usor de alcool, respectiv o bautura alcoolica pe zi, nu este nociva pentru gravide. Astfel, conexiunea genetica cu sindromul de alcoolism fetal inseamna ca unii feti pot fi mai vulnerabili decat altii, a concluzionat studiul.

alcool in sarcina

Opinii ale specialistilor implicati in studiu

Astley Hemingway, profesor de pediatrie in cadrul Scolii de Medicina din Universitatea Washington sustine ca “Dovezile sunt clare. Cel mai important mesaj este ca zestrea genetica reprezinta un factor determinant pentru riscul de afectare neurologica in urma consumului de alcool al mamei. Nu intelegem complet modul in care genetica fetala si materna influenteaza efectul advers asupra fatului aflat in dezvoltare, desi se desfasoara multe studii la nivel global. Nu putem identifica in mod clinic care fat are sanse mai mari sa fie afectat de expunere la alcool si care poate fi mai putin vulnerabil. Nu exista un test pentru acest lucru.

Un studiu danez publicat in anul 2014 a concluzionat ca femeile care consuma un pahar de vin sau mai putin pe saptamana in timpul sarcinii au avut parte de copii mai bine crescuti. Profesorul Hemingay a considerat o astfel de informare pentru gravide drept dezamagitoare.

Profesorul a sustinut aceasta parere inca de anul trecut cand a scris ca “o cantitate mica precum o bautura alcoolica pe zi poate expune unii feti la un risc; unul din fiecare 14 copii diagnosticati cu sindrom de alcoholism fetal a raportat o expunere de un pahar pe zi la alcool.”

De retinut

Sindromul alcoolismului fetal este un defect la nastere cauzat de consumul de alcool al mamelor in timpul sarcinii. Copiii care sunt afectati de el prezinta de obicei o deficienta in dezvoltare, unele anomalii faciale si structurale sau leziuni functionale ale creierului. Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor din SUA estimeneaza ca trei copii din fiecare 10 000 din SUA sunt afectati de el.

In cazul in care esti insarcinata si nu poti renunta la alcool, vorbeste cu medicul obstetrician, medicul de familie sau cu un psiholog. Un diagnostic timpuriu poate reduce riscul de probleme pe termen lung ale copilului. Daca esti mama adoptiva si nu stii daca mama biologica a consumat alcool in sarcina, iar copilul tau se confrunta cu probleme in comportament si invatare discuta cu medicul pentru a identifica cauza exacta.

Profesor Astley Hemingway concluzioneaza “Suntem adeseori intrebati daca exista vreo cantitate sigura de alcool in timpul sarcinii. Raspunsul este ca acelasi nivel de alcool poate avea un impact diferit asupra unor feti diferiti. Pentru a proteja toti fetii, inclusiv pe cei vulnerabili genetic, singura cantitate de alcool considerata inofensiva este absenta sa completa.”

Surse: www.sfgate.com; www.longdom.org; https://newsroom.uw.edu; www.mayoclinic.org

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close