6 lucruri pe care sa nu le faci inainte de nasterea naturala

30 Martie 2020

de Irina Olteanu

Exista cateva lucruri pe care nu este bine sa le faci inainte de nasterea naturala, cum ar fi sa nu mananci. Iti explicam in continuare in detaliu care sunt motivele pentru acestea, alaturi de informatii despre fiecare in parte.

Nu trebuie sa mananci inainte de travaliu

Pentru acest aspect este important locul unde nasti, deoarece fiecare spital si maternitate are propriile reguli. Insa in multe dintre ele femeilor nu li se permite sa manance in timpul travaliului; consumul alimentelor este limitat la lichide simple sau cuburi de gheata. Exista acest protocol ca urmare a posibilitatii unei interventii cezariene; astfel, daca ai nevoie de anestezie generala medicii nu doresc sa aspiri in plamani sau sa ajunga alimente in caile tale respiratorii, explica Dr.Shieva Ghofrany, medic specialist obstetrica-ginecologie in cadrul Spitalului Stamford. Specialistul recunoaste ca in urma experientei sale cu pacientele, acestea oricum nu se gandesc la mancare “Initial, iti poate fi foame sau te poti enerva din cauza ca sotul tau este aproape de tine si mananca pizza. Dar odata ce te afli in travaliu, uiti de tot”.

2. Nu ramane neinformata

Te poti pregati din timp pentru procesul nasterii si chiar este indicat sa faci acest lucru. Prin exersarea tehnicilor de respiratie si relaxare cu o persoana calificata si experimentata, vei sti din timp cum sa reactionezi in fata durerilor din travaliu. In plus, cu siguranta ai in minte o serie de intrebari la care iti doresti raspuns. Este adevarat ca femeile nasc dintotdeauna si nasterea nu este un proces nou, dar cu siguranta in trecut lucrurile aveau o evolutie mult mai traumatica. Pe langa informarea cu privire la ce implica travaliul si nasterea, pregateste-te si cu informatii privind alaptarea, daca iti doresti sa iti hranesti bebelusul la san. Nu te astepta ca cel mic sa se ataseze pur si simplu la sanul tau si sa inceapa sa suga. Veti trece amandoi printr-un proces de acomodare, iar pentru unele mamici nu va fi deloc usor. Daca discuti cu o moasa sau cu un consultant in alaptare inca din perioada sarcinii, iti va fi mai usor sa deprinzi modul corect in care trebuie sa iti tii copilul si pozitia de atasare la san.

3. Nu lasa pe ultimul moment decizia cu privire la modul in care nasti sau planul de nastere

Este de mare ajutor, atat pentru tine deoarece iti va conferi o senzatie in plus de siguranta, cat si pentru medic care va sti cum iti doresti sa decurga nasterea, sa intocmesti inca din sarcina un plan de nastere. Discuta-l cu medicul care iti monitorizeaza sarcina; poti cu aceasta ocazie sa ii explici ce preferinte ai cu privire la medicatia care iti va fi administrata in ziua nasterii, variantele de inducere a nasterii si a altor interventii cu care esti, respectiv nu esti de acord. Este important sa respecti controalele medicale prenatale, extrem de importante atat pentru sanatatea ta, cat si pentru sanatatea bebelusului tau. In timpul controalelor poti discuta despre neclaritatile pe care le ai cu privire la nastere si poti adresa medicului intrebarile pe care le notezi in prealabil. Incearca sa optezi pentru un spital sau maternitate aproape de casa ta.

4. Nu uita sa iti pregatesti bagajul pentru maternitate

Asigura-te ca ai tot ce iti trebuie pregatit pentru a merge la spital. Realizeaza o lista cu lucruri necesare si eventual discuta si cu alte mamici care au nascut cu privire la obiectele care le sunt utile la maternitate. Poti sa te trezesti in situatia in care ai luat cu tine carti si reviste de citit, dar ai uitat sa impachetezi papucii. Lista trebuie sa includa in primul rand obiectele necesare precum camasa de noapte/pijama eventual speciala pentru alaptare (plus sutien/bustiera de alaptare), sosete pentru a-ti incalzi picioarele, produse cosmetice de tip crema de maini si pentru mameloane, imbracaminte pentru momentul externarii, precum si produse pentru bebelus precum haine, scutece, crema de fundulet, prosoape.  Este bine ca bagajul de maternitate sa fie pregatit cu cel putin o luna inainte de a naste.

5. Nu spune niciodata…niciodata

Cel mai important aspect de pe lista lucrurilor pe care nu trebuie sa le faci inainte de nasterea naturala este sa iti pastrezi o mentalitate deschisa. Desi nasterea este in sine un proces natural, oricand este posibil sa survina complicatii care nu tin nici de tine si nici de competenta personalului medical. Ia in considerare posibilitatea ca ai putea solicita analgezie epidurala chiar daca initial nici nu concepeai sa apelezi la medicatie pentru nastere sau ca vei putea avea nevoie de nastere prin cezariana, visul tau fiind acela de a naste natural. Desigur, pot surveni si situatii in care nici nu mai conteaza ce iti doresti, iar medicul are ca scop doar sanatatea ta si a bebelusului.  In astfel de situatii de urgenta primeaza deciziile medicale imediate, salvatoare, de aceea este indicat sa renunti la idei preconcepute si pareri rigide. Pana la urma este mai important ca toata lumea sa iasa bine si sanatoasa din experienta nasterii.

6. Nu alege medicul pediatru dupa nastere

Nu strica sa ceri din timp un sfat cu privire la medicul potrivit pentru bebelusul tau; te asiguri astfel ca primesti un raspuns sincer si o recomandare de la o sursa de incredere. Discuta cu rudele sau prietenii care au deja copii si care sunt multumiti de medicul lor. Inainte de a te hotari asupra unuia, verifica sa aiba experienta cu copiii si pregateste-ti o lista cu intrebari prin care poti verifica competenta sa. Ai grija ca programul sau sa iti fie accesibil, sa fiti de aceeasi parere cu privire la vaccinuri, alimentatie si alte aspecte ce tin de cresterea copilului, dar mai ales sa poata fi contactat si in afara orelor de program in cazul unei urgente. Trebuie sa fie o persoana in care sa ai incredere atat ca profesionist, cat si ca om si pe care sa te poti baza. Nu trebuie sa te stresezi insa prea mult deoarece daca nu esti multumita de pediatrul ales il poti schimba oricand doresti.

Surse: www.thebump.com,www.parents.com,www.foxnews.com

Menu