Strănutul la bebeluși: cum îl descifrăm

12 Septembrie 2023

de Gabriela Roman

Proaspeții părinți analizează reacțiile bebelușului și se întreabă ce este normal și ce nu. Strănutul la bebeluși nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare, dacă nu este însoțit de alte simptome.

Strănutul, chiar și la sugari de câteva zile, este o reacție firească a organismului. Însă dacă bebe strănută, tușește și îi curge nasul, trebuie să îl vadă un medic.

Bebe strănută des, forum

Mulți părinți se alarmează când bebelușul strănută des. Unii interpretează această reacție ca fiind începutul unei răceli sau infecții. Alții cred că este ceva normal. Iată opiniile unor mame pe un forum.

,,Bebelina Ema strănută, tușește și astă-noapte a făcut febră 38 în fundic, deci 37,5 normal. Dimineața avea numai 36,5 în fundic, iar acum are 37,7 în fundic. A consultat-o un medic și a zis că nu are nimic nici la plămâni, nici în gât. Sunt tare îngrijorată, nu știu ce să fac…”

Sursa: ro-mamma.com

,,..Strănutul și tusea la nou-născuți este ceva foarte normal, ei încă se curăță, iar febra se zice doar ce este peste 38 grade, poți să întrebi și doctorița, sau să te interesezi și în alte părți, dar așa este.”

Sursa: ro-mamma.com

,, Vreau să-ți spun că și al meu bebe strănuta tot așa de la câteva zile de viață ( strănuta de 4-5 ori una după alta, și acum face la fel și nu este răcit)…”

Sursa: ro-mamma.com

Deși sunt multe sfaturi în grupurile de mame sau pe forumuri, (care pot fi de ajutor în anumite situații), trebuie să filtrezi fiecare informație cu ajutorul specialiștilor. Nu lua decizii legate de sănătatea bebelușului doar pe baza unor informații culese de pe internet.

Strănutul la bebeluși

Prin definiție, strănutul înseamnă expulzarea aerului prin gură și prin nas, în mod involuntar. În strănut sunt implicați mai mulți mușchi, precum: cei ai pleoapelor, gâtului, diafragma etc.

Strănutul la bebeluși este un reflex, la fel ca și în cazul adulților. El apare atunci când sunt iritate căile nazale. Sugarii au căile nazale mai mici decât ale adulților, prin urmare acestea se înfundă mai ușor.

În plus, bebelușii nu au suficient de dezvoltate firele de păr din nas, ca să poată acționa ca un filtru natural. Prin urmare, urmele de lapte matern, praful, mucusul, orice iritant va declanșa strănutul.

Trebuie să știi că până la circa șase luni, bebelușul respiră numai pe nas. Încă din primele ore după naștere, sugarul strănută destul de mult deoarece își eliberează căile respiratorii de lichidul amniotic. Strănutul este un sistem natural de apărare (în cazul nou-născuților) împotriva miliardelor de microbi din mediul la care ei trebuie să se adapteze; potrivit specialiștilor americani.

Este absolut normal ca bebelușii să strănute des. Astfel se menține curat tractul respirator. Chiar și atunci când îl scoți pe cel mic afară, în contact cu aerul proaspăt, este posibil să strănute. Nu te speria dacă acest reflex vine uneori ,,la pachet” și cu urinatul. Medicii spun că este normal.

Dacă strănuturile nu sunt asociate cu alte simptome, nu este cazul să îți faci griji.

Bebe strănută și tușește

Nou-născutul strănută mult, chiar și de 12 ori pe zi. Însă când ar trebui să te îngrijorezi? Când este strănutul începutul unei răceli? Dacă bebelușul strănută și tușește, înseamnă că este vorba despre o infecție respiratorie (răceală sau gripă).     

Fii atentă și la alte simptome, precum:

  • Oboseala în exces
  • Febră peste 38 de grade C
  • Deshidratarea
  • Refuzul hranei
  • Congestia nazală
  • Respirație greoaie

Dacă observi că cel mic ,,bifează” aceste simptome, nu îl trata după ureche, cu medicamente sau siropuri. Mergi la medicul pediatru, care îi va prescrie tratamentul potrivit și adecvat vârstei lui. Unele siropuri, de exemplu, nu pot fi administrate bebelușilor sub șase luni.

Când lui bebe îi curge nasul și strănută

Rinoreea sau scurgerea mucusului în exces din nas, asociată cu strănutul, este un semnal de alarmă. Uneori, bebelușul este și apatic, face febră, nu prea mănâncă etc. Aceste simptome indică că este bolnav. Cel mai probabil a intrat în contact cu un virus, iar sistemul lui imunitar nu este încă puternic. Mucusul în nas și strănutul sunt, de regulă, semne de răceală.

Însă secreția nazală poate fi provocată și de alergeni sau anumite substanțe iritante din mediu (de exemplu praful sau fumul).

Totodată, medicii spun că dacă îi curge nasul și strănută, bebelușul poate fi alergic la proteinele din laptele de vacă. Curgerea nasului se poate declanșa la o numai o jumătate de oră după ce a consumat lapte.

Indiferent dacă are sau nu alte simptome, pe lângă rinoree și strănut, trebuie să apelezi la medic. Nu pleca urechea la sfaturi neavizate și nu îi da bebelușului antibiotice. Specialistul va stabili dacă este vorba despre o infecție respiratorie și va prescrie tratamentul.

Ce poți face acasă pentru a-l ajuta când este răcit? Folosește un aspirator nazal sau ,,batista bebelușului”, ca să îi cureți nasul.  

Strănutul și sughițul la bebeluși

Sughițul este o reacție normală a organismului celui mic. Bebelușii au acest reflex încă din perioada intrauterină. Practic, când sughiță diafragma se strânge convulsiv și brusc. Până la vârsta de un an, este normal să existe reprize de sughiț, care pot dura câteva minute.

Dar de ce sughiță un bebeluș? Iată câteva cauze:

  • Mâncatul prea rapid și/sau prea mult

Sughițul apare când bebelușul a mâncat prea mult sau prea rapid. Pot fi ambele situații, concomitent. Astfel, dacă stomacul lui este plin cu aer și cu lapte, după masă, sughiță minute în șir. O repriză poate dura mai mult de o jumătate de oră. Însă dacă bebelușul nu se oprește după două ore, este indicat să îl duci imediat la medic.

  • Refluxul gastroesofagian

Bebelușii care au această boală sughiță mai mult. Dar sughițul este însoțit și de alte simptome, precum regurgitare, scuipat, plâns, tuse.

  • Suprasolicitarea

Când sunt prea obosiți, se poate declanșa reflexul de sughiț.

  • Temperatura ambientală se schimbă brusc

Dacă temperatura se modifică brusc, acest lucru îi poate provoca sughițul.

Există câteva modalități prin care poți ameliora, calma sau chiar preveni sughițul. Când are un episod de sughiț, bate-l ușor pe spate. În plus, dacă îl ajuți să râgâie (eructeze, în limbaj medical) și în timpul mesei, nu doar la final; există șanse să nu mai sughiță.

Când este hrănit și apare sughițul, schimbă poziția bebelușului. Este indicat să îl pui în poziție verticală sau să îi ții mai sus capul.

O modalitate de a preveni sughițul este aceea de a-l hrăni des, iar cantitățile de lapte sau hrană solidă trebuie să fie mai mici.

În concluzie, nu uita că este normal să strănute pentru a-și curăța nasul de impurități și totodată, este firesc să aibă episoade de sughiț. Acestea trec. Însă dacă are simptome de răceală sau gripă, administrează-i doar tratamentul prescris de specialist.

Surse: healthline.com, copilul.ro, qbebe.ro, ro-mamma.com, copiisiparinti.ro, parasinus.ro, nestlehealthscience.ro, drmax.ro, catena.ro

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close