Ai voie să iei SennaLax în sarcină?

15 Februarie 2024

de Mihaela Dobre

SennaLax în sarcină – poți lua? Știm că în perioada sarcinii unele medicamente nu sunt recomandate, deci este cât se poate de normal ca o femeie care urmează să devină mamă să își dorească să afle dacă în cele nouă luni de sarcină are voie să ia unele medicamente sau suplimente alimentare naturale ce pot combate anumite simptome sau probleme de sănătate. Și, desigur, Sennalax se află pe lista aceasta. Așadar, haideți să aflăm totul despre Sennalax și să descoperim răspunsul pentru întrebarea de mai sus.

Ce este SennaLax

SennaLax este un supliment alimentar natural. Este indicat și folosit în cazul problemelor ce țin de tranzitul intestinal. Mai exact, are un efect laxativ, și astfel poate combate constipația. Asigură un tranzit intestinal normal. Acționează cu blândețe asupra colonului.

SennaLax se poate găsi pe piață sub mai multe forme. Despre întreaga gamă vom discuta în rândurile următoare.

SennaLax cu aloe vera

SennaLax cu aloe vera ajută în cazul constipației și al balonării. Este de ajutor în cazul persoanelor care au un tranzit intestinal încetinit, precum și în cazul apariției constipației.

Se administrează 1-2 comprimate, o dată pe zi, și este recomandată administrarea seara, înainte de somn. Pentru ca organismul să nu se obișnuiască cu acest supliment alimentar, este recomandată administrarea acestuia pe o perioadă scurtă de timp.

SennaLax cu cărbune

SennaLax cu cărbune poate fi utilizat în cazul apariției constipației ocazionale. Mai poate fi de ajutor în cazul hemoroizilor, pentru eliberarea toxinelor, în cazul tranzitului intestinal încetinit și pentru reglarea acestuia.

Doza recomandată este de 1-2 comprimate, o dată pe zi, iar seara este cel mai bun moment al zilei în care se poate administra acest supliment alimentar.

SennaLax cu crușin

SennaLax cu crușin poate fi recomandat persoanelor care se confruntă cu constipația, fie ea medie sau chiar aproape severă. Are rolul de a accelera tranzitul intestinal încetinit. Așadar, are un efect laxativ, dar poate fi de ajutor și în cazul apariției colicii abdominale și al balonării. Conform prospectului, mai poate fi recomandat și celor care suferă de enterocolită sau colită, precum și celor care se confruntă cu toxiinfecții alimentare.

Este recomandată administrarea a 1-2 comprimate, o dată pe zi, iar administrarea de Sennalax cu crușin va avea loc de preferat seara, înainte de culcare.

Nu este recomandată utilizarea în cazul celor care au dureri abdominale severe, al celor care se confruntă cu greața și vărsăturile, precum și al celor care au sângerări rectale din motive necunoscute.

SennaLax supozitoare

Gama SennaLax este una variată, dar pe piață există Sennalax sub formă de comprimate, nu și supozitoare. Așadar, persoanele cărora li s-a recomandat administrarea de supozitoare pot cere medicului sau farmacistului sugestii de supozitoare potrivite pentru problema cu care se confruntă.

Efecte adverse SennaLax

SennaLax nu pare să se asocieze cu efecte adverse, însă nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate, femeilor care au născut recent sau alăptează, persoanelor cu obstrucții intestinale sau inflamații intestinale, celor care au apendicită

SennaLax în sarcină

SennaLax nu este recomandat în timpul sarcinii, deci femeile care urmează să fie mame trebuie să discute cu medicul atunci când se confruntă cu probleme precum constipația, un tranzit intestinal care nu funcționează așa cum ar trebui, cu balonarea sau alte simptome neplăcute. Acesta va fi în măsură să recomande un tratament adecvat, ținând cont de faptul că femeia care are nevoie de el așteaptă un copil. Nici în timpul alăptării nu este recomandat produsul.

Preț SennaLax

SennaLax nu are un preț fix, acesta putând varia în funcție de locul din care este achiziționat. Cu toate acestea, prețul nu pare să depășească suma de 20 de lei, deci nu este un supliment alimentar foarte costisitor. Cutia conține 20 de comprimate.

Așadar, SennaLax nu este un supliment alimentar recomandat în timpul sarcinii, însă femeile care au nevoie de ajutor fiindcă se confruntă cu probleme precum constipația, balonarea, tranzitul intestinal lent, dar nu pot lua unele suplimente sau tratamente fiindcă sunt însărcinate, pot discuta cu medicul care cu siguranță le va prescrie o rețetă potrivită problemelor și nevoilor lor.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close