22 Ianuarie 2025
Alimentația sănătoasă în sarcină are beneficii și pentru mamă, dar și pentru copilul pe care îl poartă în pântec. Lucrul acesta nu este deloc un secret. Dar știai că alimentația sănătoasă în perioada sarcinii poate să aibă ca rezultat creșterea IQ-ului copilului? Află ce spune un studiu.
Într-un editorial recent publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, cercetătorii au stabilit că alimentația mamei în timpul sarcinii influențează structura creierului și IQ-ul copiilor când ajung la vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani. Potrivit cercetărilor, o alimentație sănătoasă în timpul sarcinii influențează în mod semnificativ structura creierului copilului împreună cu rezultatele cognitive care sunt mediate de schimbările structurale ale creierului.
Creierul uman crește rapid în pântec și în copilărie, având nevoie de nutriție adecvată pentru a-i susține nevoile ridicate de energie. Nutriția adecvată în primele 1.000 de zile de viață este crucială pentru a pune fundația dezvoltării cognitive. Pe de altă parte, deficiențele nutriționale în sarcină pot afecta dezvoltarea neurologică, pot modifica genele și pot cauza modificări structurale cerebrale de durată.
Cercetările se concentrează pe trecerea de la nutrienți individuali la modele alimentare prenatale generale, recunoscând efectele sinergice ale diferitelor componente nutriționale. O mai bună calitate a alimentației în timpul sarcinii a fost asociată cu îmbunătățirea dezvoltării cognitive în primii ani de viață. O dietă nesănătoasă în sarcină este asociată cu un IQ mai mic în cazul copiilor, pe când o alimentație mai sănătoasă este asociată cu o funcționare executivă mai bună și abilități cognitive mai bune în rândul copiilor.
Modificările structurale ale creierului pot media relația dintre dieta maternă și dezvoltarea cognitivă a copilului. Studiile făcute pe animale indică faptul că alimentația bogată în grăsimi și restricțiile nutriționale în sarcină duc la schimbări structurale ale creierului și la abilități cognitive reduse în rândul puilor. La oameni, există dovezi în curs de actualizare care leagă alimentația mamei în sarcină de morfologia creierului și rezultatele cognitive în adolescență, deși mecanismele rămân neclare.
În timpul sarcinii, corpul are nevoie de mai multe substanțe nutritive, cum ar fi proteinele, fierul, acidul folic. De asemenea, este important să primești din alimentația suficient calciu, vitamina D, potasiu și fibre.
Alegerile alimentare sănătoase înseamnă o sarcină fără probleme și un bebeluș sănătos. De aceea, este indicat ca viitoarea mamă să fie atentă la ceea ce mănâncă, deoarece și ea, și copilul ei beneficiază de efectele pozitive ale alimentației, atunci când este aleasă cu atenție.
Iată ce poți consuma poți mânca în timpul sarcinii:
În perioada sarcinii, vei avea nevoie de o varietate de fructe și legume, în special de legume verzi, cu frunze, cum ar fi kale. Și nu uita să incluzi zilnic în alimentația ta proteinele, care pot fi de origine animală sau vegetală. Și să nu uităm de apă, care este extrem de importantă, deci asigură-te că zilnic consumi o cantitate suficientă de apă.
Există și unele categorii e alimente care ar trebui evitate în perioada sarcinii. De exemplu, sunt acele alimente care pot conține bacterii precum listeria, E. coli sau Salmonella.
În categoria alimentelor de evitat în sarcină se numără următoarele:
Este indicat să fie evitate și alimentele procesate și să se opteze pentru mâncăruri gătite acasă, pentru hrana proaspătă, cea bine gătită.
În concluzie, alimentația sănătoasă în sarcină este benefică și pentru mamă, dar și pentru copil, iar unul dintre beneficii se referă chiar la un IQ mai mare. Deci există încă un motiv, foarte bun, pentru care mamele să aleagă cât mai des mâncarea sănătoasă.
Surse:
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.