Cat de tare doare nasterea naturala: marturiile care iti spun ce se intampla in timp ce dai viata

Nasterea naturala nu este intocmai un proces usor, dar pentru unele mame s-a dovedit cu adevarat dureroasa. Citeste-le in continuare marturiile emotionante care descriu experienta prin care au trecut si vei afla raspunsul la multe dintre curiozitatile care te incearca.

Marturii

Nu am avut niciun prag al durerii si nu sunt atat de curajoasa – dar modul in care am abordat travaliul a fost cate un pas pe rand – aici seamana cu durerile de la menstruatie, pot sa fac fata, apoi aici este destul de dureros, dar analgezia ma ajuta iar urmatorul stadiu va veni curand – si am reusit sa fac fata destul de bine. Faza de impingere a fost extrem de dureroasa, dar pana la momentul in care am ajuns acolo m-am concentrat pe ideea ca bebelusul va sosi in orice clipa si asta ma- ajutat sa razbesc. Cred ca ceea ce a fost util a constat intr-o mentalitate anume – acum ca ma gandesc la ea, doar m-am axat pe ce se intampla in momentul respectiv si nu pe travaliu in ansamblu.

Travaliul este atat de diferit pentru fiecare persoana – pentru mine au fost crampele din coapse, durerile de burta, ameteala, varsaturile. Dar nu a fost cea mai grea durere pe care am simțit-o; piciorul meu rupt a fost mult mai inconfortabil.

Contractiile au fost similare unui spasm muscular

Sunt asemanatoare celor pe care le ai cand ai diaree, dar ating un prag maxim si apoi se estompeaza din nou. Iar la nivelul maxim sunt aproape de nesuportat si cand am crezut ca nu mai pot sa suport nimic au disparut. A fost o durere pozitiva desi, dupa cum bine stii, se va termina si te aduce mai aproape de bebelusul tau. Am descoperit ca dor cu adevarat cand m-am simtit inspaimantata si incordata si coplesita. Cand m-am concentrat pe relaxarea tuturor muschilor, in special a mandibulei, nu s-au mai simtit atat de rau. Au fost de asemenea mai usor de tolerat daca mi-am gasit distractii, asa ca am mers, m-am uitat la televizor si am ascultat muzica, in loc sa privesc incontinuu la ceas (travaliile mele au fost lungi, de 22 si de 19 ore fiecare). M-a ajutat analgezia inhalatorie sa imi pastrez calmul si am incercat sa respir cum am invatat; senzatia de plutire pe care ti-o da este cu adevarat distractiva. Pot spun cu siguranta ca nu a fost cea mai rea durere pe care am simtit-o.

Mi-am inchis ochii si am facut ce mi-a cerut corpul – asta a inclus tipat, injurat, vomitat si gemete. Durerea a fost ca o durere de burta pe care o ai cand mananci ceva care nu a fost bine gatit. Crampele, senzatia de a ma prinde de ceva si zvarcolirile au semanat cu simptomele de care ziceam, insa totul a devenit cu adevarat groaznic cand am ajuns la dilatatie de 8 cm.

Durerea a fost foarte puternica – semana cu durere menstruata intermitenta, suficient de puternica incat sa te consume. Nu am putut sa vorbesc sau sa fac altceva in timpul travaliului. Insa incerc sa le fac fata, ma odihnesc si respir intre ele si sunt recunoscatoare ca sunt cu o contractie mai aproape de final. Tranzitia mi se pare ciudata, nu draguta, dar inevitabila, daca are sens ce spun.

Diferit de fiecare data – durerea de prima data am simtit-o intens intr-o regiune a spatelui. A doua oara mi s-a parut ca seamana cu crampele binecunoscute de menstruatie, putin mai multe…de ambele dati am ajuns la un punct in care m-am simtit panicata si coplesita, cred ca a fost probabil etapa de tranzitie. De asemenea, durerea dispare intr-adevar intre contractii, in conditiile in care in mod normal nu pot nici macar sa ma concentrez.

Nu a fost deloc cum m-am asteptat

Cu primul copil am avut o cezariana electiva, asa ca travaliul cu al doilea a fost prima experienta. A inceput cu o faza usor de gestionat, ceea ce am crezut ca sunt contractii Braxton-Hicks s-au intensificat si au devenit mai regulate. A fost inconfortabil, dar nu dureros. Cu toate acestea, nu am stiut daca a decurs astfel pentru ca am avut un travaliul spate in spate. Examinarea vaginala mi s-a parut insa extrem de inconfortabila, reala tortura si mi-e rusine sa spun ca plangeam si nu am lasat moasa sa ma examineze corespunzator. Nu am putut sa inspir analgezia inhalatorie. Nu eram pregatita pentru ce s-a intamplat cand mi s-a rupt apa. Ma asteptam ca contractiile sa creasca nivelul durerii, dar nu credeam ca se va intampla asa brusc. Contractiile erau extrem de apropiate si cu fiecare noua contractie simteam ca vomit. Am uitat complet de tehnicile de relaxare si de respiratie pe care le invatasem la cursurile prenatale. Mi s-a recomandat o epidurala care a eliminat aproape instantaneu durerea si nu am mai vomitat. Cu toate acestea, a reusit sa incetineasca contractiile si nu am depasit 9 cm dilatatie, asa ca am ajuns sa mi se faca o cezariana de urgenta.

Nu am constientizat ca sunt in travaliu pentru primele 2 ore – apoi am avut doar 6 ore pana cand fiul meu a venit pe lume. Am simtit ca este usor de gestionat, desigur, dar am avut fracturi in trecut si au fost mai dureroase prin comparatie. Mi s-a parut ca este ca o durere de mesntruatie impreuna cu o persoana care te strange in acelasi timp de mijloc, o senzatie ciudata. Daca iti impui sa ai o anumita gandire, sa te concentrezi ca este doar un obiectiv pentru a atinge un scop, nu este o durere datorata unei boli sau unei lovituri, iti va fi mai usor.

Ti se spune sa impingi ca si cum ai avea un scaun – asa ca am urmat instructiunile, fara folos, caci se pare ca fiica mea a trebuit sa fie extrasa (n.r.nastere asistata instrumental) intr-un final. Insa cu siguranta am atins casuta aceea magica care declanseaza scaunul. Nu am vazut nimic, sotul meu m-a asigurat politicos ca nu a vazut nimic, asa ca pana la urma m-am convins pe mine insami ca nu s-a intamplat nimic. Si asa ar fi ramas lucrurile daca asistenta nu ar fi zis cu voce tare “vad ca cineva a avut grija si si-a luat tabletele de fier”.

Durerea este ca si cum interiorul iti este rasucit, tras si stors – iar daca ma opuneam, durerea se agrava. Odata i-am cedat si am acceptat duerea, a fost mai suportabila. Este ca si cum esti prins sub un val, te poti speria, incerci sa te lupti si devii tot mai speriat sau poti sa astepti sa treaca si sa ai rabdare ca valul sa te elibereze. De asemenea, am simtit o durere mistuitoare in portiunea inferioara a spatelui, unde am fost ajutat de sotul meu, care a aplicat presiune.

Mi s-a rupt apa la 02.00, am avut dureri menstruale puternice timp de cateva ore – apoi am intrat in sala de nasteri deoarece se apropia momentul. Am mai cerut niste Entonox la ora 05.00 si am continuat sa inspir protoxid de azot pana la aproximativ 10.00. A devenit apoi destul de dureros, asa ca am avut parte de o epidurala. Am putut simti contractiile, insa nu si durerea. Apoi moasa a spus ca am dilatatie 10 cm, asa ca ar trebui sa revin in jumatate de ora ca sa incep sa imping. Am facut acest lucru si dupa o jumatate de ora de impins micuta mea a venit pe lume. Fara durere, fara vreo atmosfera fantastica in camera, doar o fetita adorabila, a mea.

Surse: www.cosmopolitan.com,www.womenshealth.com.au, www.parents.com