1 Februarie 2023
Ai nevoie de un coșuleț pentru bebe și încă nu știi care e cel mai potrivit? Ți-am pregătit un ghid de cumpărare și utilizare a coșurilor pentru transportul bebelușului, ca să-l alegi pe cel potrivit pentru tine.
Fiecare părinte are nevoie de un coșuleț pentru bebe. Există mai multe tipuri de coșulețe, unele pentru transport, altele pentru mutarea bebelușului în pătuț sau pentru a-l pune într-un loc în care să fie în siguranță, cât nu poți să-l ții în brațe.
Înainte să alegi coșul potrivit pentru copilul tău, trebuie să ții cont de vârsta bebelușului, dar și modul și perioada de timp în care îl vei folosi.

Tocmai l-ai adus pe lume, iar câteva zile mai târziu, a venit momentul ca tu și bebelușul să mergeți acasă. Coșul de scos bebelușul din spital (sau landoul) este potrivit transportul bebelușului începând de la naștere și până la 6 luni, când începe să se ridice singur în fund. Landoul este potrivit pentru transportul bebelușului, putând fi folosit și ca un pătuț sigur și confortabil.

Coșul pentru dormit e mai mic decât un pătuț, dar e moale și confortabil și îi permite bebelușului să doarmă liniștit în pat, lângă tine sau oriunde dorești să îl așezi. În general, mămicile așează coșul pentru dormit lângă patul lor, ca să poată fi lângă bebe pe timpul nopții. Bebe poate să doarmă în coșuleț până la vârsta de 4 luni. Îl poți folosi și pentru transport, dar și pentru a-l muta dintr-o cameră în alta, în timp ce bebelușul doarme.

Coșurile din răchită sunt robuste, dar în același timp foarte ușoare și ușor de manevrat. Coșul din răchită are mânere (ca un coș normal), așadar îl poți ridica și muta oriunde vrei. Pune o saltea moale în coș, iar bebelușul tău va avea parte de confort și de un somn bine meritat, oriunde vei așeza coșul. Trebuie să ții cont că acest coș este potrivit doar pentru primele luni, pentru că nu suportă o greutate foarte mare. După ce bebelușul va mai crește, va trebui să doarmă în pătuț.

În general, coșulețele pentru bebeluși nu au nevoie de saltea, pentru că fiecare coșuleț are o saltea inclusă, potrivită pentru mărimea acestuia. Dacă totuși optezi pentru altă saltea, aceasta trebuie să fie subțire și fermă; o saltea prea moale nu e sigură pentru un nou-născut, deoarece crește riscul ca bebe să se sufoce.
Coșulețul croșetat este asemănător cu cel din răchită, doar că materialul folosit este bumbac. Baza coșulețului este din lemn, iar pereții acestuia sunt croșetați din frânghii organice de bumbac.
Cum spuneam, coșurile pentru bebeluși au o mulțime de caracteristici, pe care un pătuț nu le are. Una dintre ele este portabilitatea. Coșulețul portabil se atașează de o bază, atunci când nu ai nevoie să îl muți pe cel mic; iar când vrei să îl transporți cu mașina, sau pur și simplu să îl muți în altă cameră, coșul se detașează de baza respectivă și devine portabil. Îl poți lua cu tine peste tot, iar bebe se va simți în continuare confortabil.
Prețurile coșulețelor variază în funcție de caracteristici, cum ar fi materialul, sau mărimea. Spre exemplu, cele din răchită se situează între 200 și 500 de lei. Coșulețul pentru dormit are un preț și mai accesibil, îl puteți găsi online sau în magazine începând cu 140 de lei.
Sperăm că ți-a fost util acest articol și că te-a inspirat pentru a găsi cel mai potrivit coșuleț pentru bebe!
Surse:
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.