3 August 2023
Majoritatea părinților sunt preocupați de somnul micuților. Probabil ți-ai văzut bebelușul dormind în mai multe poziții și te întrebi dacă este în regulă, care sunt riscurile și ce poți face. Când bebe doarme pe burtă, multe mame se îngrijorează. Și pe bună dreptate.
Medicii spun că este o poziție foarte periculoasă. Este în joc chiar viața bebelușului.
Bebelușul tău adoptă această poziție de somn pentru că îi asigură stabilitate și siguranță. Cu alte cuvinte, astfel își păstrează echilibrul fizic. Specialiștii spun că dormitul pe burtă are o legătură strânsă cu reflexul Moro.
Practic, atunci când îți pui odrasla jos, în pătuț, intervine reacția involuntară prin care caută echilibru. Ca să atenueze senzația de ,,cădere” pe care o simte, micuțul adoptă poziții corporale.
Când stă pe burtică, bebelușul se simte mai relaxat, nu se sperie; iar membrele lui se mișcă mai puțin. Prin urmare, somnul lui nu este perturbat. O altă cauză a dormitului pe burtă este disconfortul abdominal sau excesul de gaze.
Riscul este însă major. Mai multe studii au arătat că principala cauză pentru Sindromul Morții Subite la bebeluși este această poziție de somn.
Ce se întâmplă de fapt?
Când bebe doarme pe burtă, îi scade tensiunea arterială și cantitatea de oxigen care ajunge la creier. În consecință, se trezește mai greu și riscă să moară în somn. Specialiștii americani spun că în această poziție, aerul expirat de copilaș este inhalat din nou și se poate sufoca.
,,Acest aer este mai scăzut în oxigen și mai mare în dioxid de carbon, ceea ce poate duce la scăderea nivelului de oxigen din sânge,” potrivit medicului pediatru Denise Scott, citată de thebump.com.
Totodată, în această poziție sugarul poate regurgita. În acest caz, conținutul din stomac care îi vine înapoi, îi poate obstrucționa traheea.
Statisticile recente ale Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), din SUA, arată că în 2020 circa 1.389 de bebeluși au fost victimele Sindromului Morții Subite. Medicii pun diagnosticul de ,,moarte subită” dacă bebelușul are sub un an, este aparent sănătos, și nu se poate găsi o cauză exactă, precisă a decesului. Cel mai frecvent se întâmplă la sugarii de 2-4 luni.
Însă cazurile de deces subit au scăzut mult de la începutul anilor 1990 când specialiștii americani au început campania de informare cu privire la pozițiile de somn, condițiile unui somn în siguranță.
Din moment ce reflexul Moro apare încă de la naștere, iar în primele 12 săptămâni se manifestă mai intens, bebe doarme pe burtă, dacă este lăsat, chiar din primele zile.
Nou-născutul poate deveni agitat când este culcat pe spate. Poziția ,,pe burtă” are un efect calmant. În jurul vârstei de 6 luni, uneori chiar mai devreme, bebelușul poate să se întoarcă singur în mai multe poziții.
Poziția corectă și indicată de către specialiștii în pediatrie este pe spate. Încă din primele zile, bebelușul trebuie așezat pe spate, cu capul într-o parte. Dacă în timp ce doarme ajunge pe burtă, ai grijă să îl întorci, ușor, înapoi pe spate.
Academia Americană de Pediatrie recomandă această poziție până la vârsta de un an. Totodată, specialiștii spun că bebelușul nu trebuie lăsat să doarmă pe o parte deoarece poate ajunge cu ușurință pe burtă din această poziție.
Este foarte important ca micuțul să doarmă singur, pe o saltea tare. În jurul lui nu sunt recomandate perne, jucării sau cuverturi. El trebuie obișnuit cu poziția pe spate deoarece riscul de moarte subită este de 18 ori mai mare dacă îi schimbi brusc poziția și îi permiți să doarmă și pe burtă; la siestă de exemplu.
O soluție propusă de medici este aceea de a înfășa bebelușul în timpul nopții ca să îl ajute să rămână pe spate. Însă din momentul în care sugarul încearcă să se răstoarne sau să se rostogolească, nu mai trebuie să îl înfășezi.
Odată ce bebelușul a fost învățat cu somnul pe spate, nu permite nimănui (membri ai familiei, bonă etc.) să îi schimbe poziția.
Dacă ești îngrijorată că, dormind pe spate, bebe s-ar putea sufoca, să știi că se întâmplă exact opusul. Respirația este îmbunătățită.
,,Anatomia căilor respiratorii și reflexul căilor respiratorii ale bebelușului vor împiedica [sufocarea] să nu se întâmple,” susține Deborah Campbell, specialist în neonatologie la un spital din copii din New York.
Mai mult, medicii recomandă ca și bebelușii cu reflux gastroesofagian să doarmă tot pe spate. Datorită localizării traheei, sugarul va elimina mai ușor mucusul sau fluidele dacă este culcat în această poziție.
Mulți părinți sunt însă îngrijorați că bebelușul ar putea ajunge să aibă capul plat dacă doarme pe spate. Specialiștii spun că Plagiocefalia sau Sindromul capului turtit la bebeluși apare doar dacă sugarul stă prea mult în aceeași poziție. Dacă este lăsat să stea pe spate frecvent, și în timpul zilei, există acest risc. Trebuie să te asiguri că stă suficient timp și pe burtă atunci când nu doarme.
Se poate întâmpla să apară mici aplatizări însă medicii spun că acestea se rezolvă de la sine pe măsură ce bebelușul începe să exerseze statul pe burtă și când se ridică în picioare. Pediatrii americani sfătuiesc părinții să nu țină mult copiii în scaune de mașină, leagăne și scaune elastice; ca o metodă de prevenire a Plagiocefaliei.
Când poate bebe să doarmă pe burtă în siguranță?
Un somn în condiții de siguranță înseamnă că bebelușul are deja capacitatea de a-și schimba constant și automat pozițiile. Astfel, el se rostogolește, nu rămâne mult în aceeași postură. Asta se întâmplă în jurul vârstei de 6 luni.
Deși după 6 luni, riscul de deces subit din cauza somnului pe burtă, scade simțitor; specialiștii le recomandă părinților să nu permită această poziție până la un an. De obicei, după prima aniversare, copiii pot sta fără sprijin și se pot rostogoli din spate în față.
„Acest lucru înseamnă un control bun al capului și al trunchiului”, subliniază specialistul Deborah Campbell.
Prin urmare, copilul poate dormi pe burtă atunci când a demonstrat că se poate rostogoli constant în ambele poziții.
Bebelușii iubesc să doarmă pe pieptul și burta mamei, însă nici acest lucru nu este indicat. Deși se simt în siguranță și protejați, specialiștii spun că riscurile sunt enorme. Se pot asfixia și deceda în somn. Un studiu a arătat că unul din șase bebeluși care au avut parte de moarte subită, au dormit pe pieptul unui părinte.
O organizație caritabilă britanică, The Lullaby Trust, care își propune să prevină decesele subite la copii, a publicat o statistică care relevă că bebelușii care nu dorm pe spate au un risc de 50 de ori mai mare de accidente, asfixiere și moarte subită.
Deși mamele ar prefera să tragă un pui de somn cu bebelușul în brațe, trebuie să renunți la idee sau la obicei (dacă deja ai făcut acest lucru). Este foarte periculos. Copilașul poate deceda în somn, iar părintele realizează când nu se mai poate face nimic.
Recomandarea este să îi supraveghezi respirația dacă dorești să îl mai culci din când în când în brațele tale, într-o poziție corectă. Nu fă acest lucru când ești prea obosită și riști să adormi.
Când bebe doarme pe burtă, ai motive serioase de îngrijorare. Nu te culca niciodată pe o ureche și ia toate măsurile de precauție până la momentul când va putea sta în orice poziție, în deplină siguranță.
Surse: thebump.com, suntmamica.ro, qbebe.ro, healthline.com, reginamaria.ro, copilul.ro
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.