De ce este bine sa numeri loviturile fatului in sarcina

19 Iulie 2016

de Corina Naftanaila

Primele miscari ale micutului in burtica sunt semnalele ca acesta se dezvolta. Este un moment emotionat si ramane in amintirea fiecarei mamici. Insa, aceste lovituri ale micutului sunt in primul rand modalitatea prin care viitoarea mama monitorizeaza starea de sanatate a bebelusului.

In urma unor studii realizate in Marea Britanie si Norvegia, s-a descoperit ca miscarile reduse ale bebelusilor in sarcina pot fi semne ale unor probleme de sanatate si chiar deces intrauterin. Astfel, din ce in ce mai multe organizatii si grupuri de suport pentru femeile insarcinate le incurajeaza sa inceapa monitorizarea miscarilor inca din saptamana a 28 a de sarcina.

pregnant-couple-hands-on-belly_700x700Cum monitorizezi miscarile?

Trebuie ales un moment al zilei in care fatul este cel mai activ, de regula dupa ce este servita masa. Apoi, mamica trebuie sa se aseze intr-o parte, sau pe spate cu picioarele usor ridicate si se inceapa numararea oricaror miscari ale micutului. Se poate descarca un tabel prin care sa inregistreze miscarile.

In mod normal este nevoie de 10-15 minute pentru a numara miscarile, insa exista si cazuri in care monitorizarea se poate face in 2 ore. Pentru femeile insarcinate supraponderale poate fi mai greu sa perceapa miscarile. De asemenea, pe masura ce sarcina avanseaza miscarile nu vor mai fi la fel de puternice, pentru ca bebelusul se dezvolta iar spatiul din burtica devine din ce in ce mai mic.

Cand exista motive de ingrijorare?

Motivele de ingrijorare apar in momentul in care monitorizarea a 10 miscari dureaza mai mult de 2 ore. Sesizarea imediata a problemelor poate scade riscul unui fat mort sau a altor probleme in sarcina. In aceasta situatie, trebuie cerut ajutorul unui specialist care va verifica ritmul cardiac al bebelusului. Este posibil sa fie nevoie de o ecografie pentru a se scoate din discutie orice problema. Daca toate testele sunt normale, mamele trebuie sa revina la monitorizarea miscarilor.

Surse: fitpregnancy.com, kickscount.org.uk, babycenter.com.

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close