Despre canicula: cum poate afecta sarcina și cum te protejezi de complicații nedorite

5 August 2024

de Mihaela Dobre

Canicula este nelipsită în lunile de vară, așa că în fiecare an trebuie să găsim soluții pentru a gestiona temperaturile ridicate și disconfortul termic. Dacă ești însărcinată vara, canicula nu este deloc plăcută, iar disconfortul apărut în timpul sarcinii se poate accentua. Din fericire, sunt lucruri pe care le poți face pentru a te proteja de complicațiile nedorite și pentru a trece cu bine și fără prea mare disconfort peste acele temperaturi care parcă înroșesc termometrele în lunile de vară.

Vine canicula

„Vine canicula”, ne anunță în fiecare an, în perioada verii, titlurile din ziare și reviste, știrile de la radio sau de la televizor. Canicula nu este pe placul nimănui, dar vine la pachet cu lunile de vară, de vacanță, de concediu și de relaxare.

Ce faci când vine canicula? Te hidratezi bine, stai la umbră, stai în casă la orele în care temperaturile sunt foarte ridicate și respecți sfaturile și recomandările medicilor în perioada aceasta. Ventilatorul și aerul condiționat pot fi folosite, desigur, dacă ele există în încăperea în care te afli și dacă temperatura din încăpere este greu de suportat. Bineînțeles, dacă te temi că poți răci din cauza lor, discută cu medicul înainte de a le pune în funcțiune.

Ce faci când vine canicula și ești însărcinată? Aceleași lucruri pe care ar trebui să le faci în fiecare an când temperaturile din termometre urcă și urcă și uită să mai coboare pentru mai multe zile. Despre sarcină și caniculă vom discuta în rândurile care urmează.

Sarcina și canicula

Temperatura corporală a femeilor crește în general în timpul sarcinii, făcându-le mai sensibile la vremea călduroasă. În primul trimestru (primele 12 săptămâni) de sarcină, să te supraîncălzești nu este recomandat, deoarece acest lucru poate afecta dezvoltarea sănătoasă a fătului. Când corpul mamei încearcă să se răcească, vasele de sânge se îngustează, lucru care reduce cantitatea de sânge și substanțele nutritive care ajung la bebeluș.

În cazul femeilor însărcinate, sistemul circulator este mult mai solicitat, deoarece corpul lor produce mai mult sânge. Căldura extremă poate pune și mai multă presiune asupra corpului viitoarei mame, ceea ce poate duce la o greutate mică a copilului la naștere, la pierderea sarcinii sau la o naștere prematură.

Transpirând, corpul se răcește, dar transpirația poate avea ca efect deshidratarea, care poate duce la o naștere prematură sau la contracții false.

În timpul verii, uneori poți să fugi de caniculă, dar nu te poți ascunde de ea. Astfel, nu este întotdeauna posibil să eviți să te supraîncălzești în timpul verii. Totuși, iată ce ai putea face:

  • Nu sta în soare, ci în interior sau în zonele în care este umbră.
  • Dacă este nevoie să ieși pe afară, evită să ieși în partea cea mai călduroasă a zilei.
  • Folosește sticle cu pulverizator pentru a pulveriza apă pe față sau pe corp ca să te răcorești.
  • Pune un prosop ud pe ceafă sau pe gât.
  • Răcorește-ți mâinile și picioarele când este foarte cald.
  • Fă duș.

Nu uita să te hidratezi și să folosești cremă de protecție solară. Poți folosi un ventilator sau aerul condiționat dacă temperatura din casă este ridicată, iar disconfortul termic este accentuat.

Epuizarea din cauza căldurii apare când o persoană se deshidratează din cauza pierderii de fluide. Exercițiile fizice în exces sau prezența într-un mediu cu temperaturi ridicate ar putea să ducă la acest tip de epuizare. Dacă nu este tratată, poate duce la o creștere bruscă a temperaturii corporale, la confuzie și poate chiar la pierderea cunoștinței.

Simptomele care pot indica epuizarea din cauza căldurii sunt:

  • Transpirația excesivă
  • Setea
  • Durerile de cap
  • Dureri și crampe musculare
  • Senzația de leșin
  • Senzația de amețeală
  • Puls slab sau accelerat
  • Piele palidă, umedă și rece

Atenție! Dacă urina are o culoare închisă, înseamnă că trebuie să consumi mai multă apă.

În cazul în care apare extenuarea din cauza căldurii, ai putea face următoarele lucruri:

  • Întinde-te într-un loc răcoros, cu umbră.
  • Slăbește hainele mulate și renunță la cât mai multe straturi de haine.
  • Pune-ți mâinile și picioarele în apă rece.
  • Udă-ți pielea.
  • Folosește aerul condiționat sau ventilatorul.
  • Bea apă ca să nu te deshidratezi.

Când să mergi la medic

Să-ți fie cald și să nu te simți confortabil în timpul verii sunt lucruri obișnuite. Dar este important să mergi la medic sau chiar să chemi o ambulanță dacă:

  • Nu te simți bine
  • Te simți amețită
  • Îți pierzi cunoștința
  • Te doare capul, ai grețuri și/sau vărsături
  • Ai pulsul rapid
  • S-a schimbat modul în care respiri

Disconfort termic

Disconfortul termic apare atunci când îți este prea frig sau prea cald. Majoritatea oamenilor se simt confortabil la temperaturi cuprinse între 20 și 26 de grade Celsius.

Când te confrunți cu disconfortul termic, te poți simți inconfortabil, obosit, poți avea dureri de cap sau probleme locomotorii.

Căldura excesivă poate afecta sănătatea oamenilor. Pot să apară simptomele menționate anterior, precum și probleme cardiovasculare și respiratorii.

Disconfortul termic poate să îți afecteze buna dispoziție și viața socială. Poate sunt zile în care vrei să stai doar lângă ventilator și în niciun caz nu ai chef să ieși din casă. În plus, oamenii cărora le este cald se simt și obosiți, deci un motiv în plus pentru a-și dori să rămână în confortul casei.

Pentru a diminua disconfortul termic, îmbracă haine cât mai comode și răcoroase. Și nu trebuie ignorate sugestiile de mai sus.

Indicele temperatură umezeală ITU

Despre indicele temperatură-umiditate (ITU) am tot auzit. Dar ce este, mai exact? Ei bine, pe scurt, răspunsul este acesta: ITU reprezintă măsura reacției corpului uman la combinația dintre temperatură și umiditate.

Când indicele temperatură-umiditate ajunge la un prag critic, acest fapt este legate de efectele periculoase pe care poate să le aibă canicula asupra sănătății.

Așadar, canicula este nelipsită în lunile de vară. Poate să ne afecteze sănătatea și să creeze mult disconfort. Iar femeile însărcinate pot fi afectate de asemenea de temperaturile ridicate, ajungându-se chiar, în unele situații, la declanșarea travaliului prematur, printre altele. Este important să se respecte recomandările specialiștilor în această perioadă, așa încât să scadă șansele de a apărea efecte negative și neplăcute din cauza temperaturilor mult prea mari din perioada verii.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close