16 Iulie 2024
Creier de mamă… ce înseamnă, mai exact, lucrul acesta? Poate ai auzit și tu de „mom brain”. Poate ești însărcinată sau ai trecut deja prin experiența aceasta. Ai uitat unde ai pus telecomanda? Nu îți amintești ce voiai să spui cu doar un minut în urmă sau la ce te gândeai? Ai uitat și acum să faci programare la stomatolog? Ei bine, pentru lucrurile acestea există o explicație din trei cuvinte: creier de mamă.
Creierul unei femei trece prin unele schimbări în timpul sarcinii și după naștere, ne spune știința.
Creierul de mamă sau „mom brain” se referă la faptul că unele mame uită lucruri sau au mintea încețoșată după naștere.
Poate la câteva minute după ce ți-ai propus să faci anumite lucruri, ai uitat de ele. Poate nu reușești să îți aduci aminte cum se numește vecina de vizavi, ori uiți adesea unde pui cheile, telecomanda, cartea pe care o citești. În astfel de situații, unele femei se tem că se confruntă cu probleme grave de sănătate, că a început deja declinul cognitiv, dar creierul de mamă, oricât de neplăcut și înfricoșător poate fi, nu reprezintă un motiv de îngrijorare.
Potrivit unor studii recente, creierul mamei este diferit în mai multe privințe, nu neapărat în ceea ce privește uitarea.
Creierul nostru poate să se adapteze și să se readapteze în moduri interesante. Se adaptează pe măsură ce învățăm lucruri noi, trecem prin provocări și, desigur, când devenim mame. Astfel, în timpul sarcinii și după naștere, creierul mamei se schimbă. Materia cenușie se reduce în unele părți ale creierului în perioada sarcinii, după care crește în unele regiuni ale creierului, după naștere. În felul acesta, creierul se specializează în noile abilități maternale odată cu venirea pe lume a bebelușului. Așa, mama poate avea mai multă grijă de copilul ei. De exemplu, unele cercetări indică faptul că creșterea postpartum a amigdalei, a hipotalamusului și a substanței negre (substantia nigra) este asociată cu sentimente pozitive legate de bebeluș. Iar creșterea din cortexul prefrontal poate să o ajute pe mamă să ia foarte multe decizii în fiecare zi și să își gestioneze emoțiile.
Nu se poate ști cu certitudine cât timp durează creierul de mamă, dar se pare că tendința de a uita lucruri și „ceața” încep să dispară după câteva luni de la naștere.
Deși nu există date referitoare la durata acestor schimbări, datorită neuroplasticității creierului, este posibil ca mamele pur și simplu să se adapteze.
„Când eram însărcinată cu primul copil, am crezut că sarcina era un eveniment unic, tranzitoriu și hormonal, iar când (fiica mea) se va naște, voi redeveni eu însămi”, susține Lucy Jones, jurnalistă și autoare. „Dar nu s-a întâmplat deloc asta. De fapt, este cea mai dramatică, seismică, endocrinologică și neurobiologică experiență pe care o poți trăi ca adult.”
Se știe deja că mamele trec prin schimbări hormonale majore în timpul sarcinii, dar până recent nu existau suficiente informații legate de creierul de mamă. În ultimii ani au fost publicate studii legate de acest subiect. Unul a arătat că sarcina duce la schimbări semnificative structurale și funcționale ale creierului, în timp ce altul a demonstrat că materia cenușie din anumite zone ale creierului se modifică în cazul femeilor însărcinate. Și, se pare că aceste schimbări pot să persiste mai mulți ani după nașterea copilului.
„Dintr-odată, gândurile proaspetei mame se învârt în jurul persoanei mici care nu exista cu câteva luni sau minute în urmă, iar toate celelalte lucruri sunt lăsate la o parte”, spune Abigail Tucker, autor. „Poate că există temporar o putere mai mică a creierului rămasă pentru alte lucruri care brusc par mult mai puțin importante, cum ar fi să trimiți o scrisoare.”
Tucker susține că cercetările au arătat faptul că femeile însărcinate și cele care au devenit mame recent se descurcă mai bine în ceea ce privește recunoașterea facială și „citirea” emoțiilor oamenilor, ele sunt mai alerte și mai bune la identificarea culorilor și a parfumurilor, poate și pentru a putea detecta astfel alimentele care pot fi dăunătoare. De asemenea, ele pot fi surprinzător de calme în situații stresante, mai spun unele studii.
Să ai creier de mamă este cât se poate de firesc. Totuși, nimeni nu își dorește să nu își aducă aminte lucruri precum unde a pus cheile. Din fericire, sunt unele lucruri pe care le-ai putea face. Iată câteva strategii care te-ar putea ajuta:
În concluzie, creierul de mamă este real. Din fericire, nu este nimic grav, iar în timp simptomele dispar. Până atunci, sunt câteva lucruri pe care le-ai putea face, după cum am aflat.
Surse:
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.