Experiente negative ale mamelor care au nascut prin cezariana

4 Iunie 2015

de Irina Olteanu

Nasterea prin cezariana se poate dovedi in unele cazuri de-a dreptul traumatizanta. Naste natural a adunat pentru voi o serie de impresii impartasite chiar de mame legate de experientele lor negative cu nasterea prin cezariana.

Marturii anonime despre cezariana

“Deoarece mai trecusem printr-o cezariana, o noua cezariana a fost planificata. Pe masura ce ma apropiam de nastere ma simteam ca un animal dus la sacrificare fara vreo ratiune proprie si executand tot ce mi se spune. Nu mi-a fost acordata nicio consideratie pentru sentimentele mele. Zaceam acolo cu epidurala in mine, tipand de ce, de ce, nu vreau asta.”

“Am semnat actele prin care le dadeam voie sa efecteaze cezariana. M-am simtit sacrificata. Plangeam si tineam mana partenerului meu si ii spuneam ca il iubesc. Ma simteam pierduta. Imi amintesc ca priveam in sus spre lampa din sala de operatii care parea sa isi arunce razele cinice, extraterestre peste corpul meu deschis. Imi amintesc lumina ce patrundea acoperita de sangele meu de pe manusa chirurgului.”

“Cand fiul meu avea trei ani, eram insarcinata in noua saptamani. Am devenit ingrozita: ingrozita de doctori, spitale, totul. Nu am vazut vreun doctor, eram prea speriata sa primesc din nou indicatii. Teroarea si durerea au venit spre mine. Am inceput sa retraiesc din nou experienta…”

“Recent, am fost victima unui viol: dupa aceea am inceput sa experimentez flashback-uri ale ultimelor cateva minute de constienta inainte ca fiica mea sa fie nascuta prin cezariana. In final, a devenit clar pentru mine ca acele sentimente cumplite de nedescris persistau de la cezariana, Sper ca celelalte femei sa intre in contact cu acele sentimente sau furia, tradarea, pierderea etc. si sa porneasca procesul de vindecare chiar daca apare la trei ani dupa atac, cum a fost cazul cezarienei mele sau al cezarienei lor.”

“Anestezia inadecvata – epidurala si-a pierdut efectul in timpul operatiei si anestezistul nu m-a crezut. Fusese dozata suficient de puternic inainte de operatie insa a inceput sa dispara pe final. Am putut simti cusatura si copcile. In final, pentru a-mi opri tipatul, anestezistii m-au adormit complet, dar numai pentru ca le-a spus chirurgul. Inca am cosmaruri-la sase ani dupa.
Ceea ce m-a deranjat cel mai mult la cezarianele mele a fost modul in care au fost percepute de restul lumii. Adica, da, am nascut un bebelus minunat si nu eram bucuroasa? Iar raspunsul a fost nu. M-am simtit de fapt atacata si violata si lipsita de control. De asemenea, cu ambele cezriene, desi au avut loc la distanta de 10 ani, nu am simtit ca exista ceva care m-ar fi putut ajuta sa imi revin din punct de vedere psihologic. Pentru majoritatea familiei si prietenilor este da, s-a intamplat, s-a terminat, mergi mai departe si am facut asta de doua ori, dar persista o tristete si cred ca trebuie sa existe un mod de abordare si rezolvare a ei.”

cezariana

“In pofida amintirii rationale a operatiei, o amintire a unui bebelus perfect care tanjeste dupa realitate, corpul meu si inima imi transmit un mesaj diferit. Nu a iesit niciun copil din corpul meu. Nu exista niciun copil. Stai – exista vreun copil? Sunt confuza. Halucinez. Sunt indurerata. Pentru urmatoarele cateva saptamani, inima mea se opreste oricand e un ciocanit la usa apartamentului nostru deoarece sunt in mod irational convinsa ca este mama reala a nou-nascutului, cea care l-a nascut si care a venit sa-l ia acasa. Mi-a luat luni, ani pentru a depasi mesajele transmise de corp de a fi pierdut un copil.”

“Inainte de nasterea fiului meu, nu eram constienta de punctul sensibil al durerii si furiei asociate cu nedorita si adesea inutila extragere chirurgicala a copiilor nostri. Am fost uluita sa descopar multe femei care au simtit acelasi lucru in legatura cu experienta nasterii lor prin cezariana. Este tinuta sub tacere nu doar de comunitatea medicala, ci si de mame. Multe femei cred ca sentimentele pe care le au dupa o cezariana sunt gresite si le este teama sa le impartaseasca cu altii, chiar si cu cei dragi. M-a inspirat sa creez un loc in care aceste femei sa isi reverse sentimentele, sa impartaseasca poezii, creatii artistice, povesti despre nasterea prin cezariana si despre nasterea vaginala dupa cezariana si orice altceva care le ajuta sa depaseasca acele sentimente dureroase.”

“Ce este atat de rau la cezariene? Nu sunt ceea ce natura a menit pentru femeile care nasc. Ele iau atat de multe de la femeile sanatoase si ne marcheaza pentru toata viata. Oricand ramanem din nou insarcinate, oricand scriem orice informatie medicala, trebuie sa scriem despre cezariene. Suntem marcate drept “defecte” de comunitatea medicala si adesea de noi insine. Simt ca si cum cicatricea mea este un marcaj de vite. Priviti-ma, nu am fost in stare. Ei bine, as fi putut! Pur si simplu nu am avut sprijinul de care am avut nevoie si informatiile necesare. Data viitoare, nu voi mai face acea greseala.”

Marturii ale mamelor despre cezariana

Este important sa iti amintesti ca s-ar putea sa nu ai parte de nasterea pe care o vrei, Kristin Engle, South Burlington

“Chiar de la inceput am stiut ca vreau sa am o nastere cat mai naturala. Am vorbit cu medicii despre o nastere in apa si mi-am dorit interventii minime. Travaliul meu a inceput cu o zi de crampe si contractii neregulate, dar contractiile mele devenisera regulate si foarte dureroase pana in aceeasi seara. Dimineata devreme am mers la spital unde am alternat intre mers, intrat in bazin si stat pe o minge de nastere. La acest punct travaliul meu era intens; a fost dureros chiar si intre contractii. Eram disperata sa obtin calmarea durerii, asa ca am cedat si am cerut o epidurala. Dupa epidurala, mi-au dat Pitocin si mi s-a rupt apa care avea meconiu in ea. Apoi, am facut febra si travaliul nu a mai progresat. Doctorul meu a intrat si mi-a spus ca e timpul pentru cezariana. Am plans. Eram speriata, trista, frustrata si nepregatita, dar nu am avut alta varianta, ci sa am parte de operatie.”

Redefinirea unei nasteri de succes – m-am simtit ca si cum as fi esuat deoarece nu am avut parte de nasterea naturala pe care o doream atat de mult – Brandi Angelloz, Baton Rouge

“Planuisem o nastere naturala in spital. Am avut o moasa si un plan de nastere de doua pagini. Am intrat in travaliu la ora 11:30 in ziua nasterii si am trecut prin travaliu acasa pana cand contractiile erau la interval de 3-5 minute. La acel punct, am mers la spital si primul lucru de care am intrebat a fost sa intru in bazin, dar mi s-a spus sa astept pana la dilatatie 7. Dupa 10 ore de travaliu, moasa a verificat sa vada daca am progresat si a decis sa monitorizeze bebelusul, doar “pentru siguranta”. Eram dilatata numai 4 cm si aveam dureri mari. Si, ca sa fie si mai rau, fiul meu trecea si el prin dureri. Ritmul sau cardiac scadea la fiecare contractie. La acel punct am decis sa mi se faca o epidurala. Dar dupa 14 ore de travaliu, epidurala nu a mai functionat: simteam din nou dureri, ritmul cardiac al bebelusul inca scadea cu fiecare contractie si progresasem doar pana la 6 cm. Cand moasa mi-a spus ca era prea periculos pentru mine sa incerc nasterea vaginala, am simtit ca m-am dezamagit pe mine si pe fiul meu pentru ca nu am putut sa nasc cum planuiesem de mai multe luni. Am avut o asistenta minunata care m-a tinut cand am plans si am incercat sa ma pregatesc pentru operatie de urgenta. In timpul cezarienei, au descoperit ca cordonul ombilical al fiului meu era infasurat in jurul lui de 6 ori: de 5 ori in jurul corpului si o data in jurul gatului. Asta a condus la restrictie de crestere intrauterina si a cantarit doar 2,460 kg. Primele patru zile ale sale au fost petrecute in sectia de ingrijire neonatala.”

cezariana1

Mamici de pe forum despre cezariana

sarita78
“Nu vreau sa va sperii, dar am fost total nepregatita pentru prima cezariana. A fost programata (prezentatie pelviana) si totusi a fost cumplit. Foarte dureros, foarte inspaimantator, am plans pentru ca m-am simtit singura, mai ales dupa ce baiatul s-a nascut. Mi s-a spus ca este pacat ca nu pot experimenta puterea si uimirea unei nasteri naturale, ceea ce a fost o lovitura in inima. M-am nascut cu o anormalitate uterina, un defect de nastere si cineva a avut tupeul sa-mi spuna asta. Daca nu esti rezistenta la durere, este mai bine sa discuti cu medicul despre metodele cel mai lipsite de durere pentru nastere. Cezariana poate sa nu fie solutia.”

Waiting_4_A_Fairy
“Cezarienele sunt lipsite de durere in timpul travaliului…dupa, este o alta poveste. Iti va fi greu sa adormi. Scarile sunt interzise. Am vorbit deja cu sotul ca voi sta in camera de zi dupa cezariana. Prima cezariana este cea mai rea si apoi devine mai usor. Mi-a luat 3 luni sa scap complet de durere dupa prima cezariana. Stai si mai mult in spital.”

therighttwin
“Am trecut printr-un travaliu de 36 ore inainte sa am febra si apoi au decis sa-mi faca cezariana, asa ca a trebuit sa-mi revin dupa efort. Am avut dureri grave timp de cel putin 10 zile – nu puteam sa ma dau jos din pat fara ajutorul sotului, de-abia am putut sa merg mai multe zile, de fapt nu situ cum m-as fi descurcat daca bebelusul nu ar fi fost internat in sectia de ingrijire intensiva, fortandu-ne sa ramanem inca o saptamana in spital. In ziua cand am fost externata, am simtit asa multa durere ca am plans si am plans, nu am putut sa gestionez durerea de a sta in picioare asa ca nu prea puteam sa o alaptez, iar analgezicele ma constipau si aveam dureri si cand mergeam la baie. Cred ca au trecut aproaape 8 saptamani pana m-am simtit oarecum normal.”

PamS82
“Am avut o cezariana cu fiul meu de 11 luni si am suferit leziuni nervoase care au durat aproape 3 saptamani. Mi se administrau niste injectii oribile in zona coapsei/inghinala care imi faceau imposibile ridicatul din pat si statul in picioare. Tipam efectiv si sotul meu statea neajutorat fara sa stie ce sa faca. Nu era nimic ce putea face.”

suthngal
“Am avut o nastere vaginala si o cezariana programata si nu se compara durerea. As fi dorit sa stiu ca este mai bine sa folosesti boxeri de barbati in loc de chiloti normali dupa operatie. As fi dorit sa stiu ca voi ramane 5 zile in spital. As fi dorit sa stiu ca o sa sufar de la un taco mai multe saptamani. As fi dorit sa stiut ca lichidul va disparea si va aparea oricand. As fi dorit sa stiu ca menstruatia va dura mai mult decat la o nastere vaginala. As fi dorit sa stiu ca nu-mi voi mai simti o parte din stomac. As fi dorit sa stiu ca voi fi complet dependenta de altii pentru primele 12 ore. Am avut 2 spinale pentru ca prima nu a functionat.”

ccrebecca
“Am avut o cezariana de urgenta cu copilul meu nascut in iulie 2010. Total neasteptata. Nu mi-am putut simti picioarele pentru aproape 24 ore. Asta m-a ingrozit. Nu ma puteam da jos din pat sau ridica fara ajutor. M-am chinuit mult ca sa alaptez. Nu am stiut ca atunci cand nervii se reconecteaza simti ca si cum pielea iti este arsa si jupuita. Este groaznic. Am crezut ca o sa mor.”

Mvabrisson
“Mi s-au intamplat doua lucruri: nu mi-a spus nimeni cat de imposibil este sa mergi la toaleta dupa analgezice. Am stat peste o ora pe toaleta. M-am simtit deconectata de bebelus. Am avut un travaliu lung si am impins timp de 3 ore dar a trebuit sa fac cezariana. Ma simteam epuizata. Abia imi amintesc nasterea si m-am simitit ca si cum cineva mi-a luat bebelusul si mi-a dat altul. Senzatia asta a durat 2-3 luni. Chiar cred ca bebelusul meu nu era pregatit sa vina pe lume si daca as fi asteptat nu ar fi fost mai bine.”

CarlieAnnMaria
“Am avut o cezariana de urgenta. Baietelul meu are 10 saptamani si inca simt ca nu am creat o legatura cu el cum ar trebui. Ma doare sa spun asta pentru ca il iubesc mai mult decat pot descrie, dar experienta a fost oribila. Am vrut mereu multi copii si am vrut sa simt ca nasterea e ca o creatie. Eram asa hotarata sa am o nastere vaginala ca m-am speriat pe viata pentru ca nu s-a intamplat asta. Bebelusul nu era asezat cum trebuie si ritmul cardiac ii scadea pana cand a fost mai mic ca al meu. Contractiile mele erau ca si cum as fi avut 10 cm, dar aveam doar 4 cm. Simteam presiune si trebuia sa imping. Am avut si gaze si aer si asta a inrautatit experienta. Doctorul mi-a spus ca trebuie sa ma opereze si am mai auzit doar cezariana de urgenta. Cand s-a nascut a fost curatat si m-a durut cumplit ca nu am fost prima care l-a tinut in brate. Nu puteam sa-l tin in brate. Si nu simteam nimic si ma durea atat de rau. M-am simitit neajutorata si singura. M-a dat complet peste cap. Nu recomand cezariana decat daca sunteti pregatite pentru perioada ce urmeaza dupa din punct de vedere emotional.”

Surse:
Understanding the Dangers of Cesarean Birth: Making Informed Decisions, www.vbac.com; www.fitpregnancy.com; http://community.babycenter.com

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close