27 Octombrie 2025
Rachel Schmidtberger și Lindsey Denny, gemene identice, au trăit o experiență neașteptată chiar și pentru ele: au născut în aceeași zi, la doar 12 ore distanță, în același spital din Houston. În vârstă de 37 de ani, cele două lucrează ca dermatologi în același cabinet din Texas și au împărțit mereu momente importante, dar această sincronizare a fost cu totul neașteptată.
Cele două surori, gemene identice, aveau aceeași dată estimativă a nașterii – 1 septembrie –, dar planurile lor erau diferite. Lui Rachel trebuia să îi fie indus travaliul cu câteva zile înainte, iar Lindsey programase inducerea travaliului două zile mai târziu.

Foto: people.com (PrintScreen)
Lindsey Dennis (stânga) șiRachel Schmidtberger
Totul s-a schimbat când Lindsey, aflată acasă și având grijă de fiica lui Rachel, a simțit că i se rupe apa chiar în timp ce sora ei era în travaliu, la spital. Momentul a fost surprins de o cameră video de acasă, iar Rachel a putut urmări întâmplarea de la distanță.
„A fost neașteptat. Nu ne-am fi imaginat niciodată că vom naște în aceeași zi, în același loc”, a spus Lindsey.
Dr. Sharon Vila Wright, care le-a urmărit sarcinile, și-a reorganizat programul de gardă pentru a fi prezentă la ambele nașteri.

Foto: people.com (PrintScreen)
„Inițial a fost o surpriză, dar a devenit rapid o experiență frumoasă. Face parte din conexiunea lor aparte. Sunt gemene, iar uneori realitatea le confirmă legătura în cele mai neașteptate moduri”, a spus Dr. Wright pentru KPRC.
Hayes (fiul lui Lindsey) și Owen (fiul lui Rachel) s-au născut pe 26 august, la doar 12 ore distanță. Ambii poartă același al doilea prenume: Michael. Deoarece mamele lor sunt gemene identice, băieții sunt considerați genetic pe jumătate frați – o combinație rară, care i-a făcut pe membrii familiei să-i alinte cu porecla „brother cousins” („veri frați”).

Foto: people.com (PrintScreen)
Pentru Rachel, bucuria nașterii a venit pe fundalul unei pierderi: soacra ei murise recent din cauza complicațiilor provocate de scleroza laterală amiotrofică. Nașterea fiului său a adus o lumină binevenită într-un moment greu.
Lindsey, în schimb, trăia o bucurie pe care ajunsese să nu o mai creadă posibilă.
„Ajunsesem la capătul puterilor. Simțeam că trebuie să renunț. Apoi, de Crăciun, am aflat că sunt însărcinată”, a mărturisit ea pentru KPRC, făcând referire la dificultățile anterioare de fertilitate.
Povestea celor două surori amintește de un caz similar din California, în 2022, când alte gemene identice, Jill Justiniani și Erin Cheplak, au născut băieți în aceeași zi. „Parcă era predestinat. Ce șanse sunt? Dar, în același timp, are sens”, spunea atunci Jill pentru PEOPLE.
Pentru Rachel și Lindsey, faptul că au născut în aceeași zi nu e doar o coincidență — este o extensie naturală a relației lor.
„Nici dacă am fi planificat nu ieșea așa. Dar uite că așa a fost să fie”, a spus Rachel.
O experiență rară, profundă și emoționantă, care confirmă încă o dată că legătura dintre surorile gemene identice poate sfida logica și planificările.
Tradus și adaptat după Woman Learned She Was Pregnant After ‘Giving Up.’ Then She and Her Twin Gave Birth on the Same Day
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.