Nasterea unui bebelus in 12 imagini emotionante: o mama a avut curajul sa se lase fotografiata in sala de nasteri

9 Octombrie 2019

de Irina Olteanu

Nasterea este un proces magic si incarcat de sensibilitate. Pentru a-si aminti de aceste clipe minunate o mamica a avut curajul de a se lasa fotografiata in sala de nasteri. Vei descoperi in continuare imaginile emotionante care au rezultat.

Nasterea de care a avut parte Sara Peach

Travaliului Sarei Peach a fost indus din cauza preeclampsiei si femeia si-a petrecut cea mai mare parte din prima zi de viata a fiului sau fiind separata de el. In varsta de 36 de ani, aceasta era a doua nastere pentru Sara, care a angajat-o pe fotografa Monet Nicole din Denver pentru a-i imortaliza nasterea. Mamica descrie cu propriile cuvinte cum a resimtit aceasta nastere.

“Mi s-a indus nasterea la ambii copii deoarece am suferit de preeclampsie. De data aceasta, in cea mai mare parte din cel de-al treilea trimestru de sarcina m-am simtit inconfortabil. Am avut o durere de cap care nu disparea. Stii acel sentiment pe care il ai cand te trezesti si iti spui ca nu te simti in apele tale? Acest sentiment era persistent si patrunzator. La 35 de saptamani gestationale, am sunat la cabinetul medicului meu pentru a discuta despre nastere si am fost trimisa la triaj (era seara tarziu, iar cabinetul era inchis). Mi-au facut cateva teste si mi-au spus ca in principiu nu exista motive de ingrijorare si ca nu pot sa imi faca nimic. Prin urmare, dupa cateva ore am mers acasa. Am primit un telefon in dimineata urmatoare si era o asistenta medicala de la cabinetul medicului meu care m-a rugat sa revin pentru un test non-stres pentru a se asigura ca bebebelusul este bine.

S-au uitat la miscarile pe care le facea si la ritmul cardiac si totul parea in regula, cu exceptia faptului ca nu era activ. Mi-au oferit putin suc pentru a-l determina sa se miste. M-am simtit un pic agitata, dar medicii s-au descurcat bine si m-au facut sa cred ca se intampla si asa ceva uneori. Haideti sa vedem daca putem convinge bebelusul sa se miste. Le-am spus din nou ca nu ma simt bine de cateva saptamani.
Asistentele medicale care faceau testul non-stres au spus ca isi doresc sa ceara si parerea medicului de garda si i-au spus acestuia despre durerea mea de cap. In acel moment au revenit si mi-au spus ca sunt ingrijorati ca preeclampsia mea evolueaza spre eclampsie, care poate conduce la insuficienta a organelor si convulsii. A trebuit sa ma internez si sa nasc. Eram acolo singura deoarece am crezut ca voi merge si voi fi verificata, iar ei ma vor trimite acasa. Sotul meu era la sala de forta si nu am putut sa dau de el. A trebuit sa sun la sotia patronului salii ca sa il contactez.

Deoarece s-a dovedit ca era vorba de un stadiu avansat al preeclampsiei, mi s-a administrat magneziu. Chiar daca ambele mele nasteri mi-au fost induse, au fost destul de diferite. Cu prima nastere travaliul a durata 42 de ore si mi-au oferit cat de mult timp am dorit pentru a trece de la un stadiu la altul. De data aceasta s-au descurcat mult mai rapid. Atunci am realizat cat de grava este situatia.

Au inceput sa imi administreze imediat pitocin si, poate cu 20 de ore mai tarziu, au ajuns sa imi rupa membranele manual. Iar la interval de o ora a venit pe lume fiul meu.

Ambele mele nasteri au fost similare prin faptul ca atunci cand a fost momentul sa imping totul a decurs extrem de rapid. Cu fiica mea a trebuit sa imping de 3 ori. Cu fiul meu am impins de 2 ori si a iesit.
Dupa ce s-a nascut l-au asezat pe pieptul meu, dar apoi l-au luat rapid si au inceput sa il verifice.

Plamanii sai erau destul de nedezvoltati si nu putea respira singur. Il frecau cu putere pe intregul corp.
Odata ce au facut ce trebuia pe mica masa de incalzit, l-au adus inapoi la mine pentru a-l putea imbratisa cateva secunde. Apoi i-au pus mica masca de oxigen si au spus ca urmeaza sa il duca la unitatea de ingrijire intensiva pentru a-i oferi ajutorul si atentia de care avea nevoie. Deoarece mi se administra magneziu, nu am fost capabila sa ma dau deloc jos din pat. Nu puteam sa stau in picioare.

Nu cred ca am realizat ca va dura 12 ore pana cand il voi vedea din nou. De fapt, de obicei este mai degraba 24 de ore, dar in cazul meu nasterea sa a fost remediul pentru preeclampsie si ma vindecam rapid, asa ca ar fi putut sa ma lase sa il vad mai devreme.

Au ajuns sa ma aseze intr-un scaun cu rotile in camera de recuperare si am fost acolo de una singura o perioada. Vorbisem inainte cu sotul meu despre aceasta situatie si convenisem ca daca se intampla ceva el urma sa mearga cu bebelusul. Dar sa stau in acea camera singura a fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care l-am facut. Fiecare instinct pe care il ai iti spune ca ceva nu este in regula. Bebelusul tau ar trebui sa fie cu tine. Ca sa fii tintuita in alt loc fara el…parea imposibil.

Cand l-am revazut, am cedat. Era atat de mic si avea nevoie de ajutor sa respire. Sincer, m-am simtit daramata o perioada, dupa intreaga situatie.

Am simtit un fel de senzatie de esec, deoarece corpul meu trebuia sa poata sa tina bebelusii in interior si in siguranta si nu a reusit. Unul dintre lucrurile pentru care iubesc atat de mult aceste poze este ca sunt vindecatoare. Mi-am dorit nasteri fara interventii medicale, ceea ce nu s-a intamplat. Pozele ma ajuta sa privesc in urma si sa realizez ca au fost multe momente frumoase. Ma ajuta sa privesc in urma si sa inteleg ca nu am esuat in modul in care au venit pe lume bebelusii mei.

Sotul meu este al patrulea care are numele sau. Si nu am stiut ca urmeaza sa avem un baietel, asa ca sa ii vad reactia ca va avea un fiu, sa ii vad bucuria, sunt recunoscatoare pentru acest lucru.

Fotografa a venit la terapie intensiva cand fiica noastra l-a cunoscut pentru prima data pe fiul nostru. Aceste prime fotografii, chiar daca sunt facute intr-o camera de spital si bebe este atasat de multe echipamente medicale, sunt minunate. Sunt de asemenea sincere si respecta situatia noastra.

Nu a fost usor. In timpul sederii la terapie intensiva au fost mai multe situaiti in care a incetat sa respire singur, iar asistentele veneau si il frecau pe stern sau pe spate pentru a-l ajuta sa respire, ceea ce a fost foarte traumatizant. Intreaga nastere a fost traumatica, dar, de asemenea, deoarece fiica noastra s-a confruntat cu o alergie grava la oua cand era nou-nascut care a impiedicat-o sa respire si cu care ne-am luptat 13 saptamani inainte sa aflam ce este exact. Am cu siguranta unele traume nerezolvate. De la asta si pana a-mi vedea fiul care nu mai respira…a fost groaznic.

In ziua in care fiul nostru a fost externat de la terapie intensiva am vazut medicul care era pe tura cand am nascut. S-a oprit din treaba si mi-a zis „sunt bucuros sa il vad ca pleaca. A fost un bebelus destul de bolnavior”. Aceste vorbe m-au atins puternic, deoarece a fost un moment in care am realizat cat de multe au facut medicii sa ne protejeze pe noi, parintii, de lucrurile grave care se petreceau cu el.

A fost o alta constientizare ca lucrurile ar fi putut evolua complet diferit in cazul nostru. Din multe puncte de vedere am fost norocosi. Suntem amandoi aici si am depasit momentul.”

Sursa: www.huffpost.com
Surse poze: www.huffpost.com

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close