20 August 2025
Pentru Michelle, venirea pe lume a celui de-al doilea copil a însemnat o naștere diferită – liniștită, în apă, fără complicații, cu sprijinul unei aplicații și al tehnicilor de respirație conștientă. O experiență cu totul opusă față de prima, care i-a redat încrederea în corpul și instinctele ei.
Michelle spune că fără ajutorul oferit de Siobhan și programul Positive Birth Company, în special Digital Pack-ul și cartea aferentă, nu ar fi fost posibil. „Fără pachetul digital și carte, nu am nicio îndoială că nu aș fi avut parte de nașterea pe care am avut-o duminică”, a transmis ea în mesajul său de mulțumire.
Xavier, băiețelul născut într-un bazin cu apă caldă, a venit pe lume fără nicio intervenție medicală. Travaliul a început sâmbătă noaptea, cu contracții neregulate, dar Michelle a recunoscut senzația și a înțeles că travaliul activ se apropie. A făcut o baie caldă și a încercat să se odihnească, dar intensitatea contracțiilor a crescut rapid.
A apelat la un aparat TENS și la aplicația Freya pentru a urmări ritmul contracțiilor. Când aplicația a confirmat că e în travaliu activ, a sunat la spital. Acolo, contracțiile s-au mai redus, dar i s-a permis să rămână internată. „Am acceptat o examinare internă – ceea ce nu aș fi făcut niciodată la prima naștere – și aveam 3 cm dilatație. Moașa mi-a propus ruperea membranelor și am acceptat și asta, fiindcă eram mult mai relaxată.”
Manevra a ajutat-o să ajungă la 4-5 cm, iar contracțiile s-au intensificat. Michelle a cerut să intre în bazinul de naștere. „Apa era atât de caldă, dar ce ușurare!”, spune ea. A continuat cu respirația conștientă, apoi a folosit gaz ilariant – care la prima naștere îi provocase greață, dar de data aceasta a avut un efect benefic datorită stării ei mentale.
Cea mai grea etapă a fost tranziția. „Îmi venea să cer epidurală și să plec acasă… știam în ce stadiu eram, dar era greu să rămân calmă. Soțul și moașa m-au ajutat să trec peste acel moment.”
Când corpul a intrat în faza de expulzie, Michelle a simțit că nu mai deține controlul – ceea ce e firesc în acel punct. „Emiteam sunete, iar când mi s-a rupt apa, am simțit o mare ușurare.” După doar 7 minute de împins, Xavier s-a născut, cu o greutate de aproximativ 3,59 kg.
Sursa foto: thepositivebirthcompany.com
Cordul ombilical a fost tăiat cu întârziere, placenta a fost expulzată natural, iar Michelle a avut parte de contact piele-pe-piele imediat. A avut o ruptură de gradul doi. „Mă recuperez bine și încă sunt pe un val de energie după această naștere diferită, pe care nu credeam că o pot trăi.”
Este a doua oară când Michelle naște, dar de data aceasta totul a fost altfel – de la atitudinea ei, la controlul emoțional și fizic. „O diferență uriașă față de prima naștere. Vă mulțumesc din suflet pentru tot. Voi fi mereu recunoscătoare.”
Experiența lui Michelle e dovada că o naștere diferită este posibilă, mai ales atunci când pregătirea mentală, informațiile corecte și sprijinul potrivit se îmbină.
Tradus și adaptat după Birth story – Michelle and baby boy
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.