Stimulentul pentru nou-nascut: cat este si ce acte sunt necesare

9 Iunie 2020

de Irina Olteanu

Un stimulent pentru nou nascut este acordat o singură dată, fiind o sumă oferită de catre Primarie bebelusilor nascuti in raza municipiului Bucuresti. Iti explicam ce este acesta, precum si care sunt actele de care ai nevoie pentru a beneficia de el.

Bani de la primarie pentru nou nascuti 2021

Un stimulent pentru nou-nascut consta in suma de 2500 lei si se acorda nou-nascutilor inregistrati pe raza Municipiului Bucuresti, conditia fiind ca cel putin unul dintre parinti sa aiba domiciliul in aceeasi localitate cu cel putin 6 luni inainte de a depune cererea. Pentru a dovedi acest lucru trebuie anexata o fotocopie dupa cartea de identitate detinuta anterior sau adeverinta privind istoricul de domiciliu (de la Directia de Evidenta a Persoanelor din sectorul respectiv).  Se acorda o singura data, iar termenul pentru depunderea documentatiei aferente este de o luna de la nastere. Pot beneficia de el atat femeile care au nascut intr-o unitate medicala de stat, cat si intr-una particulara; important este ca maternitatea sa se afla in raza municipiului Bucuresti.

tata cu bebelus in brate

Declaratie de consimtamant stimulent nou nascut

Iata actele de care vei avea nevoie:

  • Dosar cu sina
  • Cerere tipizata – se completeaza in locurile unde se depune sau se descarca din sectiunea Formulare
  • Declaratie de consimtamant – se completeaza in locurile unde se depunde sau se descarca din sectiunea Formulare, care trebuie completata de parintele in contul caruia nu se vireaza/nu incaseaza stimulentul. Este necesara pentru a preveni aparitia situatiilor in care un parinte nu este de acord ca celalalt sa incaseze stimulentul
  • Certificatul de nastere al copilului – in original si copie sau numar de inregistrare care contine CNP-ul copilului eliberat de Biroul de inregistrare nasteri de la Oficiul de stare civila (daca nu a fost eliberat inca certificatul de nastere; imediat dupa eliberarea sa trebuie completat dosarul cu el).
  • Biletul de iesire din spital al nou-nascutului sau certificat medical constatator al nasterii emis de unitatea sanitara (copie)
  • Actul de identitate pentru unul dintre parinti in copie
  • Extras de cont – daca se doreste viramentul bancar (se poate elibera pe loc sau online in formatul standard al bancii); trebuie sa se regaseasca in acesta datele de identificare ale titularului de cont
  • Certificat de atestarea fiscala – emis de Directia de Taxe si Impozite din sectorul local pentru solicitant; este necesar sa reiasa ca acesta nu are datorii neesalonate catre bugetul local
  • Nota de informare pentru prelucrarea datelor cu caracter personal  – se completeaza la locul depunerii sau poate fi descarcata la sectiunea Formulare

DGAS stimulent nou nascut

Informatiile oferite de DGAS confirma cele mai de sus. Astfel, stimulentul financiar pentru nou-născuți este în cuantum de 2500/lei/nou-născut si plata acestuia se efectueaza in functie de alocarile financiare, la maximum 6 luni de la data depunerii dosarului. Beneficiarii sunt părinții/părintele copilului/copiilor nou-născuți, cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București de cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii. Mai mult, nașterea trebuie să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul municipiului București.

Stimulent nou nascut 2021

In 2021 stimulente financiare pentru nou-nascuti raman in acelasi cuantum de 2500 de lei pe copil, mentinandu-se regulile de mai jos:

  • Stimulentul nou-nascuti se acordă o singură dată, pentru fiecare copil, numai e bază de cerere;
  • Termenul de depunere a dosarului este de 1 (o) lună de la data nașterii copilului;
  • Cel puțin un părinte trebuie sa aiba domiciliul sau reședința în municipiul București cu cel puțin 6 (șase) luni înainte de depunerea cererii;
  • Nașterea trebuie sa fie inregistrata într-o maternitate din București;
  • Cand se depune dosarul, beneficiarul are obligatia de a prezenta actul de identitate și certificatul de naștere al copilului, ambele în original;
  • Dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet;
  • Stimulentul financiar poate fi acordat solicitanților care insumeaza datorii neeșalonate la bugetul local.

Nu pot beneficia de stimulentul pentru nou-nascuti persoanele care:

  • Nu bifeaza criteriile de eligibilitate din Metodologia de acordare;
  • Au dosarul incomplet sau prezinta acte care nu mai sunt valabile;
  • Au depasit termenul de depunere a cererii;

Stimulent nou nascut Ilfov

E nevoie ca măcar unul dintre părinți să aibă buletin de București, să aibă domiciliul în Capitală sau reședința. Este valabil și atunci când o familie locuiește flotant în București. Sunt foarte mulți tineri care lucrează în Capitală (…), stau cu chirie. Deci este valabil și pentru familiile care o viză de flotant și nu domiciliul. Firește, ca părinte mi-aș dori ca toți copiii din România să poată să primească acest stimulent financiar la naștere, le voi transmite colegilor mei, și în măsura în care și bugetul va permite poate și alte autorități locale vor lua această inițiativă.”, declara Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei, la momentul in care s-a introdus legea stimulentului pentru nou-nascuti. Prin urmare, acest stimulent este oferit numai de Primaria Capitalei.

Stimulent nou nascut: pareri pe forum

Mi se pare că nu există prea multe beneficii pentru femeile care sunt însărcinate sau pentru cele care au copii. Suma asta de 2 500 de lei este foarte mică la nasterea unui copil. Acopera foarte putin din cheltuielile pe care trebuie sa le facem cand apare bebe. Carucior, patut, scutece, creme, unguente, nici nu vreau sa ma gandesc. Dar macar atat, decat deloc.”, spune Maria pe un forum de mamici.

O alta mama intreaba pe un grup de mamici in decembrie 2020 daca alte mamici au primit banii, ea depunand dosar in septembrie. Raspunsurile nu au intarziat sa apara:

  • Depinde cand l-ai depus. Mie acum doi ani mi-au intrat intr-o luna sau două. Nu stiu acum daca au mai modificat ceva.
  • Eu am vorbit la Primarie si mi s-a spus ca se dau banii in functie de buget. Am depus dosarul in August.
  • Poate dura și 6 luni. De dat se dau dar durează foarte mult.

Stimulentul pentru nou-nascut este, prin urmare, un avantaj al bucurestenilor, fiind buget alocat de la primaria Capitalei pentru acesta. Din momentul depunerii dosarului parintii trebuei sa astepte sa le intre stimulentul cel putin 2-3 luni de zile, acesta fiind alocat in functie de bugetul institutiei.

Formular stimulent nou născut

Primul document care trebuie atașat în dosarul pentru obținerea ajutorului din partea primăriei, este un formular pentru stimulent de nou născut. Acest formular sau cerere-tip trebuie completată de părintele căruia i se virează suma stimulentului pentru nou născut. Forumularul cuprinde informații cu caracter personal despre părintele beneficiar, precum și câteva date din certificatul de naștere al copilului.

bebelus-care-este-tinut-in-brate-de-mama

Un alt subpunct important al forumularului este declarația pe propria răspundere că datele personale furnizate mai sus sunt reale. În caz contrar, persoana care a săvârșit un fals va fi sancționată conform art. 326 din Codul penal, privind infracțiunea de fals în declarații. Trebuie să fi foarte atent când te apuci de completarea dosarului în vederea obținerii unui stimulent pentru nou născut, deoarece falsul în declarații se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu o amendă. Poți descărca cererea tipizată pentru stimulent nou născut în 2021 AICI.

Declarație de consimțământ stimulent nou născut

După completarea forumarului sau a cererii tipizate, următorul document la dosar este o așa-numită declarație de consimțământ. Această hârtie este foarte importantă în cazurile în care părinții nu se înțeleg din motive personale în vederea obținerii celor 2.500 lei. Declarația de consimțământ pentru stimulent nou născut trebuie completată de părintele în contul căruia NU se virează/NU se încasează suma de bani. Prin declarația de consimțământ unul dintre părinți își dă acordul ca celălalt părinte să primească stimulentul. La declarație trebuie anexată și o copie după actul de identitate al persoanei căreia îi va fi virat stimulentul. Poți descărca AICI declarația de consimțământ în vederea acordării unui stimulent pentru nou născut.

Plată stimulent nou născut 2021

Plata pentru stimulent de nou născut în 2021 se acordă prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Acest stimulent pentru nou născut în valoarea de 2.500 de lei este plătit o singură dată pentru fiecare copil în parte. Părinții trebuie să depună dosarul complet în vederea obținerii stimulentului pentru nou născut în termen de maxim o lună de la nașterea copilului lor. Un alt punct în acordarea unui stimulent pentru nou născut este ca părinții copilului să nu aibă datorii față de bugetul local. Acest fapt poate fi verificat înainte de depunerea dosarului pentru stimulent, prin scoaterea unei adeverințe de la Administrația Financiară de care părinții aparțin, care să ateste dacă există obligații fiscale restante sau nu. Adeverința de la ANAF trebuie inclusă în dosar.

calculator-si-cateva-hartii-albe-peste-un-fundal-galben-pentru-stimulent-nou-nascut

La începutul lunii februarie 2021, Primarul Capitalei, Nicușor Dan, declara faptul că: „Au fost virate toate sumele de bani necesare plății stimulentelor pentru nou născuți, pentru dosarele depuse în luna august 2020.” Toate plățile întârziate anul acesta, au fost puse pe seama schimbării primarului Capitalei din septembrie 2020 și așteptarea aprobării bugetului local.

Dosarul dedicat stimulentului pentru nou născut poate fi depus în format fizic la adresele de mai jos. Mare atenție, însă, deoarece vinerea NU se lucrează cu publicul, ci doar de luni – joi între orele 9:00 – 15:00.

  • str. Turnu Măgurele, nr 17 A, sector 4 (în incinta Complexului de Servicii Sociale – OMINIS)
  • str. Constantin Mille, nr 10, sector 1 (în incinta sediului Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București)

Dosarul complet se poate trimite și în format electronic la adresa de e-mail nounascutisimonoparentale@dgas.ro, de luni – vineri între 08:30 – 16:30. Pentru informații suplimentare poți suna și la numărul de telefon 021.314.23.15, apăsând tasta 3.

Pe lângă depunerea dosarului pentru obținerea acelui stimulent pentru nou născut de 2.500 de lei, trebuie să depui și alte hârtii separate pentru ca micuțul tău să beneficieze și de alocație pentru nou –născut sau de stat, așa cum este numită oficial. Începând cu 1 ianuarie 2021, alocațiile de stat au crescut cu 20%, astfel că pentru categoria de vârstă 2 – 18 ani copii primesc 214 lei/lunar, iar pentru copii mai mici de 2 ani sau cei cu dizabilități alocația lunară este de 427 de lei. Până în decembrie 2022, alocațiile de stat vor ajunge în mai multe etape la suma de 300 de lei pentru cei între 2 – 18 ani și la 600 de lei pentru copii sub 2 ani și aceia cu dizabilități.

Dosarul pentru obținerea alocației de stat trebuie să conțină:

  • cerere-tip
  • actele de identitate ale părinților (original și copie)
  • certificatul de naștere al copilului (original și copie)
  • certificat de căsătorie (original și copie)
  • certificatul și hotărârea copilului încadrat într-un grad de handicap (dacă este cazul – original și copie)
  • extras de cont pentru persoanele care solicită plata prin transfer bancar (titularul extrasului de cont trebuie să fie același cu titularul dosarului)
  • opis dosar
  • declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • declarație pentru copii născuți în străinătate
  • dosar cu șină (pentru depunerea documentelor prin poștă sau la ghișeu)
  • hotărârea judecătorească de încredințare a copilului în caz de divorț (dacă este cazul)
  • hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției (dacă este cazul)
  • hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției (dacă este cazul)

Dosarele pentru acordarea alocației de stat se depun la birourile Direcțiilor de Asistență Socială, în funcție de sectorul de care aparțin părinții.

Un stimulent pentru nou născut este un ajutor financiar acordat de primăria Capitalei tuturor părinților care se încadrează în cerințele impuse. Acest ajutor financiar sau stimulent pentru nou născut este în valoare de 2.500 de lei. Părinții care își doresc să obțină acești bani trebuie să depună dosarul cu toate documentele specificate mai sus în articol în termen de maxim o lună de la nașterea copilului. Plata stimulentului se face în maxim șase luni de la depunerea dosarului la instituțiile avizate.

Surse: dgas.ro, dasp.ro, dgaspc.ro, dgaspc4.ro, dgaspc3.ro, totuldespremame.ro, sfatulparintilor.ro, news.ro, legal-land.ro

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close