1 Aprilie 2021
Femeile însărcinate au fost excluse până acum de la vaccinarea anti-Covid, specialiștii neștiind dacă imunizarea ar afecta fătul sau nu. Câteva studii recenete au demonstrat nu doar că vaccinul anti-Covid protejează mama și fătul, ci și că o parte din anticorpii primiți de mamă prin vaccin, ajung la bebeluș prin cordonul ombilical. De asemenea, mamele care alăptează le pot transmite anticorpi bebelușilor prin laptele matern. Iată toate detaliile mai jos despre vaccin anticovid în sarcină.
Primul caz de bebeluș născut cu anticorpi Covid-19 a apărut la o femeie care primise prima doză de vaccin de la Moderna, fix înainte cu puțin timp să nască.
O femeie din Florida a născut primul bebeluș cu anticorpi Covid-19, după ce i-a fost injectată prima doză de vaccin de la Moderna. Potrivit The Guardian, femeia era însărcinată în 36 de săptămâni când a primit prima doză de vaccin și a născut trei săptămâni mai târziu. Medicii au stabilit faptul că bebelușul s-a născut cu anticorpi Covid-19, abia după ce au analizat sângele din cordonul ombilical.
Într-un studiu preliminar apărut pe 7 martie, pe site-ul medRxiv.org, s-a prezentat faptul că aceste vaccinuri anti-Covid ar fi sigure atât pentru femeile însărcinate, cât și pentru cele care alăptează. De asemenea, vaccinarea anti-Covid ar genera anticorpi care ajung la făt prin placentă sau cordonul ombilical, iar la nou-născuți prin laptele matern. Cercetătorii nu au observat reacții adverse după prima doză de vaccin, la niciuna dintre femei. Studiul s-a desfășurat timp de câteva luni pe un grup de 131 de femei vaccinate, dintre care 84 însărcinate, 34 care alăptau și 16 care nu erau gravide.
Dr. Denise Jemieson, șefa departamentului de Obstretică și Ginecologie de la Universitatea de Medicină din Emory a spus despre acest studiu faptul că: „Este o dovadă preliminară. Din rezultatele prezentate, vaccinurile anti-Covid funcționează bine atât la femeile însărcinate, la cele care alăptează, cât și la femeile care nu sunt gravide, comparativ cu imunitatea obținută prin contactarea virusului în sine.”
Citește și: Femeile însărcinate cu Covid-19 nu transmit virusul bebelușilor la naștere
Potrivit abc7news.com, printr-un alt studiu desfășurat în Israel pe un grup restrâns de 10 femei aflate în perioada de alăptare, s-a demonstrat că o parte din anticorpii primți de mamă în urma primei doze de vaccin anti-Covid, ajung la bebeluș prin laptele matern. Studiul s-a desfășurat fără probleme, deoarece tot grupul de femei face parte din personalul medical al Spitalului Ichilov din Tel Aviv, acestea punând la dispoziția cercetătorilor mostre din laptele lor matern.
Citește și: Vaccinul antiCovi în sarcină: recomandările specialiștilor
Având în vedere toate controversele existente despre acest vaccin anticovid în sarcină, noi îți recomandăm să discuți cu medicul tău despre toate îngrijorările pe care le ai. Un specialist este singura persoană avizată care îți poate recomanda sau nu vaccinarea, luând în considerare și istoricul tău medical. Aceleași lucruri se aplică și pentru mămicile care alăptează și au incertitudini cu privire la starea bebelușului lor după vaccinare.
Surse: theguardian.com, abc7news.com, livescience.com, horizon-magazine.eu, ajog.org, medrxiv.org
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.