Totul despre condusul în sarcină

31 Mai 2022

de Andreea Guica

Perioada sarcinii este o experiență unică, în care corpul se pregătește să aducă pe lume bebelușul. Din acest motiv, trebuie să ții cont de anumite lucruri și să fii mai atentă la unele obiceiuri și activități, precum condusul. Pornind de la acest punct, ți-am pregătit câteva informații utile despre ce presupune condusul în sarcină.

La ce să fii atentă când conduci în sarcină

Experiența condusului poate fi una riscantă, chiar și atunci când nu ești însărcinată, iar când te pregătești să fii mamă, lucrurile se complică.

Citește și 8 lucruri pe care le faci zilnic si care iti pun sarcina in pericol

femeie insarcinata la volan cu telefonul in mana

Un studiu din 2014 realizat în America arată că femeile însărcinate în al doilea trimestru au cu 42% mai multe șanse să facă un accident de mașină decât femeile care nu sunt însărcinate. Nu s-au găsit diferențe semnificative între femeile care nu sunt însărcinate și femeile însărcinate în primul și al treilea trimestru.
Motivul pentru acest lucru, spun specialiștii, ar fi că în al doilea trimestru femeile experimentează simptome ca lipsa de energie și oboseala, din cauza hormonilor care se comportă diferit pe perioada sarcinii.
Mai jos regăsești elementele-cheie la care trebuie să fii atentă când conduci în sarcină:

  • Poartă centura de siguranță. Nu uita că trebuie să te protejezi atât pe tine, cât și pe bebelușul tău, sau chiar alți pasageri care sunt cu tine în mașină. Centura de siguranță ar trebui purtată întotdeauna sub burtă, pentru a proteja bebelușul în caz de un impact.
  • Nu conduce atunci când ai grețuri. Grețurile vin la pachet și cu amețeli, un motiv în plus să nu te urci la volan când simți că ai putea să ai vărsături.
  • Fă pauze atunci când conduci, în special când ai o destinație lungă. Dacă conduci neîntrerupt pe un drum lung, fiind însărcinată, riști să dezvolți tromboză venoasă – atunci când un cheag de sânge obstrucționează o venă, putând chiar să ajungă până la plămâni; în anumite cazuri, afecțiunea poate fi fatală.
  • Fii sigură că te poți mișca, astfel încât să vezi un vehicul care se apropie din orice direcție.
  • Dacă pleci în vacanță, asigură-te că urmezi o rută fără prea mult trafic, care să îți permită să faci stopuri dese.
  • Nu te urca la volan, dacă simți că nu te poți concentra sau ești distrasă. Din cauza simptomelor pe care le cauzează sarcina – oboseală, greață, durere, stres – femeile însărcinate experimentează mai des dificultăți de concentrare și de atenție. De asemenea, folosește modul hands-free, dacă vrei să vorbești la telefon.
  • Nu te urca la volan, dacă intri în travaliu. Deși sună destul de evident, poate te gândești că este o idee bună să te duci singură la spital. Ei bine, nu este.
  • Ai grijă să fii hidratată și să ai mâncare la tine, pentru a te simți energizată, mai ales dacă te deplasezi pe un drum lung.
  • Îmbracă-te în haine lejere, confortabile, pentru a te asigura că nu ai un motiv în plus pentru care să te simți incomod.
  • Asigură-te că airbag-urile funcționează, înainte să pornești la drum.
  • Condu încet și dacă e nevoie, pleacă mai repede spre destinație, pentru a evita potențialul stres că nu ajungi la timp.

Până când ai voie să conduci în sarcină

Condusul în sarcină nu are un termen limită general valabil. Există unele femei care conduc până aproape de ziua travaliului. În schimb, medicii avertizează că, dacă experimentezi una din situațiile de mai jos, ar fi bine să nu te mai urci la volan restul sarcinii:

femeie insarcinata la volan care poarta centura de siguranta
  • Nu te simți confortabil sau ai dureri de picioare sau de spate;
  • Te simți îngrijorată sau ai simptome de anxietate înainte să pornești la drum;
  • Nu ești suficient odihnită și simți că nu te poți concentra;
  • Ai grețuri, amețeli sau dureri de cap;
  • Burta nu-ți mai permite să te urci sau să te dai jos din mașină într-o manieră confortabilă;
  • Nu în ultimul rând și poate cel mai important, simți că nu e o idee bună să te urci la volan. La fel cum știi atunci când urmează să răcești, vei ști și când este momentul să te oprești.

Condusul în sarcină poate fi plăcut și confortabil, dacă corpul și psihicul tău duc sarcina ușor. Însă nu este întotdeauna o idee bună. Ascultă-ți corpul și dacă, din orice motiv, nu te (mai) simți în largul tău la volan, este în regulă să faci o pauză până când vei reveni la normal. Apelează cu încredere la familie sau prieteni, dacă ai nevoie să te deplasezi cu mașina și nu poți să faci asta de una singură.

Surse: www.pregnancymagazine.com, www.healthline.com, www.babycentre.co.uk

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close