Naștere acasă la 42 de săptămâni: Laura a născut natural după cezariană

După o naștere acasă la 42 de săptămâni, Laura spune că a trăit „cea mai puternică experiență din viața mea”. Povestea ei este una despre curaj, vindecare și încredere în propriul corp, după o cezariană neplanificată și o pierdere de sarcină.

Vindecarea începe cu o decizie: naștere acasă

Pentru Laura, dorința de a avea o naștere acasă a apărut imediat după ce a aflat că e din nou însărcinată, în urma unei pierderi timpurii de sarcină în februarie 2022. „Voiam ca oamenii dragi mie, care au trecut prin traume legate de naștere, să vadă că nașterea poate fi și sigură, și frumoasă”, povestește ea.

Noua ei sarcină s-a desfășurat în Canada, într-un sistem medical diferit de cel britanic cu care era obișnuită. A reușit să se înscrie la o echipă de moașe — o oportunitate rară în zona în care locuia ea. „Fără ele, probabil aș fi ajuns să nasc fără asistență medicală, ceea ce, cu un istoric de cezariană, nu m-ar fi făcut să mă simt în siguranță.”

La ecografia de 10 săptămâni a aflat că unul dintre cei doi copii nu mai este — o experiență care a lăsat urme emoționale. Mai târziu, când a spus că vrea să nască acasă, au apărut avertismentele: riscurile unei rupturi uterine, posibile complicații. „Am plâns mult. Nu voiam să ajung din nou în spital, dar nici să pun în pericol copilul.” Un sfat primit de la moașa Emily a fost decisiv: „Concentrează-te pe ce vrei să se întâmple, nu pe ce vrei să eviți.” Așa a decis ferm: va avea o naștere acasă după cezariană.

Când refuzi frica și alegi încrederea

La 37 de săptămâni, bebelușul era bine poziționat. Laura făcuse osteopatie și masaj prenatal regulat — chiar cu terapeuta care i-a devenit doula. Soțul ei era convins că bebelușul va veni mai devreme. Dar zilele au trecut, și la 41 de săptămâni și 6 zile i s-a sugerat inducerea travaliului. „Am acceptat formal programarea doar ca să-i liniștesc pe cei din spital. În realitate, știam că nu vreau inducere.”

A refuzat inducerea travaliului, iar echipa de moașe i-a respectat alegerea. „Am simțit că sunt ascultată. Că pot lua decizii pentru mine și copilul meu.”

Sursa foto: the positive birth company

„Într-o oră eram deja în travaliu activ”

Pe 6 noiembrie, la ora 21:30, după ce și-a culcat fiica, Laura a simțit contracții regulate, dar ușoare. „Credeam că sunt Braxton Hicks. Am vrut să dorm puțin. Dar, imediat ce m-am întins, contracțiile au devenit intense, de nestăpânit.” A chemat rapid doula și moașele.

După aproximativ două ore, un episod de sângerare a determinat-o să accepte o examinare internă: era dilatată 8-9 cm. „Simțeam că nu e real. Cu primul copil m-am oprit la 7 cm și totul s-a terminat cu cezariană.” Dar de data aceasta, travaliul a progresat rapid.

Partea de împins, care a durat o oră și jumătate, a fost dificilă din punct de vedere emoțional. „Am avut multe îndoieli. Dar femeile din jurul meu și soțul au fost sprijinul meu. M-au susținut, m-au ajutat să-mi schimb poziția.”

La ora 2:23 dimineața, băiețelul s-a născut acasă, cu o greutate de 3,85 kg. A avut mici probleme de respirație, dar contactul piele-pe-piele l-a ajutat să-și revină. Placenta a fost expulzată natural, iar Laura a avut o ruptură de gradul doi, cusută imediat. „Am rămas toți acasă — eu, soțul meu, fiica noastră și noul nostru băiețel.”

„Naștere acasă: cea mai puternică experiență din viața mea”

„Oxigenul, adrenalina, sprijinul, oxitocina – toate la un loc m-au făcut să simt că plutesc. Încă sunt în al nouălea cer. A fost un high natural, pe care nu-l voi uita niciodată.”

Pentru Laura, această naștere acasă nu a fost doar o experiență medicală, ci una profund transformatoare. „Aș face-o din nou, fără ezitare.”

Povestea Laurei arată că o naștere acasă poate fi nu doar posibilă, ci și profund vindecătoare, atunci când e susținută de încredere, pregătire și o echipă care respectă alegerile femeii.