„Am născut în genunchi, ca un animal sălbatic”. Povestea reală a unei mame care a refuzat inducerea travaliului și a luptat pentru un travaliu natural

Inducerea travaliului nu era parte din planul ei. Jess, mamă a doi copii, și-a dorit o naștere liniștită, controlată, acasă. Ceea ce a urmat a fost o experiență de o intensitate rară, cu decizii grele, presiuni sistemice și o luptă continuă pentru dreptul de a-și asculta corpul.

„Am planificat o naștere acasă și, deși prima naștere a fost la spital, am iubit procesul. A doua oară, voiam din nou acea conexiune, acea pregătire conștientă”, spune Jess. Sarcina a fost lipsită de complicații, dar fizic și emoțional copleșitoare. „Nu e momentul meu, sarcina. Mă simțeam constant epuizată, cu un toddler și o mutare de casă pe cap.”

Pentru a face față, Jess a apelat la o doula remote. „Aveam nevoie de cineva care să mă țină ancorată în realitate. Să mă ajute să-mi regăsesc focusul.” A intrat în concediu de maternitate plănuind să se odihnească, să gătească, să-și pregătească spațiul pentru naștere. Doar că, la 38 de săptămâni, în timp ce culegea dovleci, i s-au rupt membranele.

„Nu a fost ca în filme. A fost un flux lent, treptat, care m-a udat complet. Nu aveam nimic pregătit, dar emoția a luat rapid locul panicii.”

Presiune pentru inducerea travaliului

Deși a fost consultată imediat de echipa de naștere la domiciliu, travaliul nu s-a declanșat. „Aveam doar crampe ușoare. Medicii au început imediat să propună inducerea travaliului și antibiotice intravenos.” Jess a refuzat. A ales monitorizarea atentă, fără examinări vaginale, și a continuat să simtă că bebelușul era în siguranță.

„Aveam încredere în corpul meu. Simțeam mișcările bebelușului, știam că e bine.” A mers la monitorizări din două în două zile, a încercat activități care stimulează oxitocina, a rămas calmă în ciuda presiunilor. „A fost greu. Consultanții medicali îmi aruncau statistici în față ca să mă sperie. Dar nu erau relevante pentru cazul meu.”

După o săptămână, extenuarea a învins. Jess a decis să accepte spitalizarea și inducerea travaliului. „Nu am renunțat. Doar că mi-am schimbat strategia. Doula mea m-a ajutat să-mi păstrez autonomia și să transform salonul într-un spațiu intim.”

Soțul ei a adus kitul de naștere – lumină difuză, uleiuri esențiale, muzică –, iar camera s-a transformat într-un refugiu. „Când mi-au rupt membranele în mod controlat, a fost clar că ce pierdusem înainte fusese doar lichid din partea posterioară. Travaliul s-a activat, dar era lent. Eram epuizată, îmi lipsea fiica mea, așa că am fost de acord cu administrarea oxitocinei.”

Un detaliu mic, dar important: Jess a cerut ca branula să fie montată în zona cotului, nu în mână. „La prima naștere m-a deranjat enorm. Acum, ascunsă sub halat, m-am simțit din nou om, nu pacient.”

Travaliul ca forță animalică

Odată cu începerea perfuziei, contracțiile au devenit intense. „Eram la 4 cm și urcam rapid. După 3 ore de contracții, știam că trebuie să mă ridic. M-am pus în genunchi și corpul meu a preluat controlul. A fost brut, puternic, animalic. Am născut ca un animal sălbatic.”

Jamie s-a născut sănătos, a fost pus imediat pe pieptul mamei și a început să sugă aproape instant. „Am refuzat injecția pentru eliminarea placentei, dar după o oră am acceptat-o – corpul meu avea nevoie de ajutor. Totul a decurs bine.”

Sursa foto: PrintScreen the positive birth company

O naștere asumată, în pofida sistemului

„A fost diferit față de plan, dar m-am simțit informată și puternică. Cursul urmat și doula m-au învățat că nașterea nu e doar despre bebeluș, ci și despre drepturile și puterea femeii.” Jess a înțeles că, uneori, chiar și inducerea travaliului poate face parte dintr-o naștere pozitivă – dacă mama rămâne conectată la propriile nevoi și alegeri.

Tradus și adaptat după Birth story – Jess and baby Jamie