30 Martie 2020
Tu ce ai face daca ai afla ca bebelusul pe care l-ai visat si l-ai dorit atat de mult are defecte genetice? Chiar daca multe persoane imi vor condamna decizia, eu am decis sa fac avort.
Dupa ce m-am straduit timp de sase luni sa raman insarcinata, insa fara succes, am inceput sa monitorizez ciclurile menstruale si am ajuns la concluzia ca nu era regulate. Medicul a descoperit ca am sindrom de ovar polichistic si ca nu ovulez. Am mers la un medic de fertilitate care mi-a dat medicamente pentru a stimula ovulatia, iar la momentul potrivit am facut…ce trebuia.
Doua saptamani mai tarziu am cumparat un test de sarcina si a iesit pozitiv! Nu pot descrie in cuvinte incantarea mea. In dimineata urmatoare am asezat testul pe canapeaua unde statea sotul meu si cand l-a vazut a fost extrem de fericit. Ne-am strans in brate si am varsat lacrimi de fericire. Nu ne venea sa credem ca tratamentul a functionat de prima data. Ne-am intrebat apoi daca va fi baiat sau fata.
Insa la varsta de 12 saptamani gestationale, testele sanguine si ale cromozomilor au aratat ca era baiat si ca avea niste anomalii. Apoi o ecografie cu amniocenteza ne-a aratat ca bebelusul nostru avea trisomia 21, adica un cromozom in plus. Avea anomalii fizice inclusiv lichid in jurul capului, rinichii erau mai mici decat era normal si putin lichid amniotic, de care avea nevoie pentru a se dezvolta corespunzator. Primisem cea mai proasta veste din viata.
Medicii ne-au spus ca putem astepta si sa vedem ce se intampla. M-au anuntat ca este posibil sa pierd sarcina, sa nasc un copil mort sau poate unul viu, insa nu mi-au putut garanta nimic. Existau multe variabile necunoscute. Asa ca a trebuit sa luam o decizie care a fost bazata nu doar pe fapte medicale, ci pe instinctul nostru.
Dintre problemele care ni s-au prezentat, toate posibilitatile care ne-au fost expuse, nu parea ca va avea o viata normala, sanatoasa, fara durere. Asa ca am decis sa intrerupem sarcina. Am vrut sa facem ce este mai bine pentru bebelus.
Ne-am dorit atat de tare bebelusul…in acel moment in care vezi testul de sarcina pozitiv incepi sa iti imaginezi cum va decurge sarcina, cum va fi bebelusul tau sau cum va arata cand va creste. Insa nu m-am gandit niciodata ca nu se va intampla nimic din ce imi imaginasem. Inca simtim multa durere pentru ca ne-am dorit atat de multe si am sperat la multe…
Sincer, nu imi amintesc mare lucru din zilele cuprinse intre diagnostic si intreruperea sarcinii. Nu m-am dat jos din pat. Pur si simplu m-am oprit din tot ce faceam. M-am indepartat de ideea de sarcina, cred ca a fost un mecanism de aparare. Aveam cinci zile pe care le mai puteam petrece alaturi de bebelus si mi-a fost foarte greu sa stiu ca nu il vom putea pastra.
Am decis sa ii dam un nume dupa ce am hotarat intreruperea sarcinii. L-am numit Max. Acesta a fost unul dintre numele mele preferate. Sotul meu si eu aveam amandoi tatuaje memoriale pentru el. Am unul pe incheietura mainii, este o ramura de copac cu doua pasari pe ea care privesc la o alta pasare ce isi ia zborul.
Implinisem 15 saptamani exact in ziua avortului, la inceputul lunii noiembrie 2016. Fiecare medic si asistent medical cu care am interactionat a dat dovada de compasiune si profesionism. Nu m-am simtit nici macar o clipa judecata. Multi m-au imbratisat si mi-au spus ca le pare rau pentru pierderea mea.
Am ajuns chiar sa ii scriu consilierului genetic si sa ii multumesc ei si intregii echipe. A fost cea mai proasta zi din viata mea, insa lucrurile ar fi putut merge mult mai rau.
Nu regret ca am facut avort. Un alt cuplu ar fi putut lua o alta decizie daca ar fi fost in locul nostru. Dar respect acest lucru pentru ca nu mi-as dori niciodata sa iau dreptul unei femei de a face ce isi doreste cu corpul si cu sarcina ei, precum si cu familia ei.
I-am oferit corpului meu timp sa se vindece, sa se refaca. In ianuarie 2017 am mers la o consultative la medicul de infertilitate. Eram agitata la gandul ce s-ar putea intampla intr-o a doua sarcina. Este ca si cum tot ce ai crezut ca stii dispare.
Apoi, cand am ramas gravida cu fiul meu, am avut o stare puternica de nervozitate. La un moment dat medicul de medicina materno-fetala mi-a spus ca este o sarcina extrem de plictisitoare si fara evenimente interesante. A fost un lucru minunat pentru urechile mele.
Nu cred ca m-am simtit cu adevarat relaxata pana cand fiul meu s-a nascut, in noiembrie 2017. Si chiar si atunci primele cuvinte care mi-au iesit din gura au fost: pare bine? Este normal? Este in regula? Si este cu adevarat, este bebelusul meu frumos, fericit, bebelusul curcubeu.
Ma gandesc uneori ca nu l-am fi avut pe el daca nu ne-am fi pierdut primul bebelus. Ma gandesc la Max in fiecare zi, nu imi iese niciodata din minte. Spun mereu ca tin un bebelus in bratele mele si unul in inima. Max este in inimile noastre.
Adaptare dupa povestea mamicii Diane Herbst.
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.