12 Martie 2024
Cât costă fertilizarea in vitro? Poate ți-ai pus întrebarea aceasta din curiozitate, ori fiindcă ai nevoie sau ai avut cândva nevoie să apelezi la modalitatea aceasta prin care să poți deveni părinte. Dar înainte de a vorbi despre costuri, să aflăm ce este și când se recomandă fertilizarea in vitro, unde se poate face în România, care sunt riscurile și efectele secundare, ce șanse există pentru un rezultat pozitiv și ce ajutor din partea statului primesc cuplurile care se confruntă cu probleme de fertilitate, iar fertilizarea in vitro este șansa pe care o au să conceapă un copil și să fie părinți.
Fertilizarea in vitro reprezintă o serie de proceduri complexe, care pot duce la apariția unei sarcini. Este o modalitate prin care o femeie poate rămâne însărcinată dacă după cel puțin un an în care a încercat să devină mamă, dar lucrul acesta nu a fost posibil din cauza infertilității sau din alte motive.
În timpul fertilizării in vitro sunt colectate ovule provenite din ovare și sunt fertilizate în laborator de un spermatozoid. Apoi, în timpul unei proceduri, unul sau mai multe ovule fertilizate, numite embrioni, sunt introduse în uter, locul în care se vor dezvolta bebelușii. Un ciclu complet de fertilizare in vitro durează aproximativ 2-3 săptămâni, dar uneori ar putea dura mai mult.
Fertilizarea in vitro poate fi o soluție în cazul infertilității sau al unor probleme genetice. Înainte de a apela la această procedură, cuplului i se pot recomanda alte opțiuni, care implică mai puține proceduri sau chiar niciuna. Spre exemplu, medicamentele de fertilitate pot ajuta ovarele să producă mai multe ovule. Iar o procedură cunoscută ca inseminare intrauterină plasează spermatozoidul direct în uter, în apropierea momentului în care ovarul eliberează ovulul, proces numit ovulație.
Uneori, fertilizarea in vitro este principala opțiune în cazul infertilității în rândul persoanelor de peste 40 de ani. De asemenea, poate fi o procedură folosită în cazul unor probleme de sănătate, cum ar fi:
În România se poate face fertilizare in vitro în mai multe orașe. Iată o listă cu 10 clinici la care pot apela cuplurile care își doresc să aibă un copil, dar nu pot face lucrul acesta pe cale naturală.
Fertilizarea in vitro implică unele riscuri și efecte secundare pe care viitoarele cupluri ar fi bine să le cunoască.
Pot apărea efecte secundare de la unele medicamente
Unele femei pot avea unele efecte secundare asociate cu medicamentele folosite în timpul fertilizării in vitro. Unele dintre ele pot fi ușoare.
Printre efectele secundare se numără:
Desigur, dacă apar aceste efecte secundare sau altele, trebuie să iei imediat legătura cu cei care te ajută cu acest tratament.
Sarcină multiplă
Dacă în uter sunt implantați mai mulți embrioni, atunci există șanse ca viitoarea mamă să aducă pe lume gemeni sau tripleți. Dacă îți dorești mai mult de un copil, atunci sarcina multiplă nu este o problemă, ba chiar poate fi considerat o binecuvântare. Totuși, sarcina multiplă poate fi asociată cu unele complicații pentru mamă, dar și pentru bebeluși. Desigur, medicul care monitorizează sarcina va fi alături de tine pas cu pas.
Sarcină extrauterină
Există șanse mici ca sarcina să fie extrauterină, ceea ce înseamnă că embrionul se implantează în altă parte, nu în uter.
Durerile abdominale, sângerarea vaginală sau secrețiile vaginale închise la culoare pot fi semnele unei sarcini extrauterine. Dacă ai un test de sarcină pozitiv, la 6 săptămâni ți se va face o ecografie pentru ca medicul să vadă dacă embrionul crește cum trebuie, unde trebuie, și dacă sarcina este una normală.
Dacă apar simptomele de mai sus (unul sau mai multe), ia imediat legătura cu medicul.
Riscuri pentru femeile cu o vârstă mai înaintată
Fertilizarea in vitro are șanse mai mici de reușită pe măsură ce vârsta femeii crește. De fapt, riscul de a pierde sarcina sau de a aduce pe lume un copil cu diverse probleme de sănătate crește odată cu vârsta viitoarei mame.
Medicul îți va prezenta riscurile și efectele secundare asociate cu fertilizarea in vitro.
Sunt unii factori care au un impact asupra ratei de succes a fertilizării in vitro. Printre ei se numără:
Vârsta viitoarei mame este importantă, deoarece are un impact asupra calității ovulului și a embrionului. Pe măsură ce femeile înaintează în vârstă, scade calitatea ovulelor. Începând cu vârsta de 32 de ani, rata succesului începe să scadă, ajungând la aproape 13% la vârsta de 40 de ani.
Femeile care au rămas însărcinate în trecut au șanse mai mari să rămână însărcinate prin fertilizarea in vitro. În cazul celor care au probleme de fertilitate, fibrom sau alte probleme localizate la nivelul uterului, șansele de reușită sunt mai scăzute. Fertilizarea in vitro poate să nu aibă rezultatul dorit dacă femeile sunt fumătoare, de exemplu, sau au un stil de viață nu tocmai sănătos.
Te-ai întrebat cât costă fertilizarea in vitro? Fertilizarea in vitro este destul de costisitoare, iar prețurile pot fi diferite, în funcție de clinica la care apelează cuplul care dorește să conceapă un copil cu ajutorul acestei proceduri.
Mai jos sunt sumele necesare, în funcție de procedurile necesare. Prețurile acestea sunt afișate și pe site-ul MedLife:
Ecografie monitorizare foliculară FIV – 370 lei
În anul 2024, 20.000 de cupluri vor primi ajutor de la stat pentru a deveni părinți, dacă nu pot concepe pe cale naturală un copil și sunt nevoite să apeleze la fertilizarea in vitro. Ajutorul va fi de 3.000 de euro pentru fiecare cuplu. Este o veste bună și un ajutor important, însă cuplurile tot vor fi nevoite să achite diferența, care poate fi de aproximativ 5.000 de euro, acesta fiind prețul total estimativ pentru o procedură.
Potrivit specialiștilor, în aproape jumătate dintre cazuri, problemele de infertilitate apar în cazul bărbaților, de vină fiind alimentația nesănătoasă, lipsa de mișcare, lenjeria intimă strâmtă sau pantalonii strâmți.
Medicul ginecolog Mădălina Popescu a declarat pentru știrile ProTv următoarele: „O lenjerie prea strâmtă, statul prea mult în mașină pot duce la supraîncălzirea testiculelor, influențează în mod negativ calitatea materialului genetic masculin. Trebuie să acordăm atenția cuvenită anatomiei. Testiculele trebuie să fie la o anumită temperatură, așa trebuie să și rămână.”
Dacă te-ai întrebat vreodată cât costă fertilizarea in vitro în România, acum ai primit răspunsul. Este, desigur, o procedură costisitoare și complexă, dar în unele situații, când bebelușul nu poate fi conceput în mod natural, poate fi unica soluție. Din fericire, cuplurile pot primi un ajutor de la stat, în valoare de 3.000 de euro, pentru a putea acoperi o parte din costurile unei astfel de proceduri. Ajutorul acesta este unul binevenit, având în vedere prețurile procedurilor implicate în fertilizarea in vitro. Rata de succes a procedurii este influențată de anumiți factori, cum ar fi vârsta mamei, stilul de viață, alimentația etc.
Surse:
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.