Mit sau adevăr: vopsirea părului în sarcină este periculoasă pentru bebeluș

30 Decembrie 2020

de Mirela Floricescu

Vopsirea părului în sarcină reprezintă un semn de întrebare pentru viitoarele mămici care vor să facă o schimbare la înfățișarea lor. Fie că vor această schimbare pentru a se simți mai încrezătoare în ele, fie că părul lor a fost lăsat la voia întâmplării multe luni și are nevoie de revitalizare, vopsitul părului în sarcină rămâne un mister neelucidat. Nu există dovezi clare care să susțină anumite probleme ce ar putea să apară în urma vopsirii. Este recomandat, însă, să urmați cu atenție toate indicațiile de pe cutia vopselei, pentru a evita orice neplăcere. Femeile sensibile la compușii aflați în vopsea ar fi bine să apeleze doar la șampoanele nuanțatoare, care scad drastic riscul apariției unei alergii.

Vopsirea părului în sarcină

Până în prezent nu există dovezii clare care să coreleze vopsitul în sarcină cu apariția unor probleme ulterioare. Pentru a scăpa de orice teamă legată de faptul că vopseaua are efecte dăunătoare asupra sarcinii, medicii le recomandă femeilor să-și coloreze părului abia după primul trimestru de sarcină, motivul fiind unul clar, după 12 săptămâni de sarcină scade la minimum riscul de avort spontan.

femeie-bruneta-care-se-uita-in-jos-se-vopseste-cu-o-pensula-cu-vopsea-pentru-par-iar-in-cealalta-mana-are-un-bol-plin-cu-vopsea

Trebuie să țineți cont că vopseaua este aplicată pe scalp, ceea ce face ca o cantitate mică să intre și în piele. Categoria femeilor care sunt predispuse la alergii trebuie, însă, să evite vopseaua pentru păr în timpul sarcinii, pentru că au un risc de două ori mai crescut să aibă probleme severe de la amoniacul din vopsea. Dacă totuși sunteți temătoare în ceea ce privește vopsitul în sarcină, găsiți mai jos câteva sfaturi de care să țineți cont înainte de a lua decizia unei schimbări, anume:

  • Alternativa vegetală: henna este cea mai cunoscută vopsea vegetală. Nu toate tipurile de henna din comerț sunt și bune. Majoritatea dintre ele sunt amestecate cu amoniac, așa că efectul este același cu cel al vopselelor de la mărcile populare. Cel mai bine este să alegeți o henna bio. O cutie de vopsea cu henna bio are prețul de 39 de lei.
bol-cu-henna-ca-alternativa-vegetala-la-vopsirea-parului-in-sarcina
  • Faceți-vă testul pentru alergii. Este cel mai important pas înainte de a aplica vopseaua. Puneți o cantitate mică de vopsea pe pielea de lângă ureche și stați așa câteva ore. Acest test pe o zonă mică vă arată dacă aveți sau nu vreo reacție alergică la amoniac.
  • Purtați întotdeauna mănușile de protecție.
  • Dacă aveți orice teamă, lăsați vopseaua mai puțin decât timpul indicat pe cutie.
  • Luați în considerare vopsirea părului din al doilea trimestru de sarcină.
  • Alegeți vopseaua de păr fără amoniac. Astfel de vopsele se găsesc în toate supermarketurile. Prețul pentru o cutie cu vopsea de păr fără amoniac este de 59 de lei.
  • Clătiți-vă scalpul de cel puțin 2 ori după aplicarea vopselei, pentru a nu lăsa reziduuri.
  • Stați într-o cameră foarte bine aerisită sau cu un geam deschis pentru a nu inhala mirosul vopselei.
  • Apelați la șuvițe colorate. Pentru a evita orice posibilă alergie, puteți să vă colorați doar câteva suvițe de păr. Astfel, vopseaua nu intră în contact cu scalpul.

Alternative de vopsea pentru păr naturale

1. Ceai negru/cafea

Aplicați ceai negru sau cafea pe toată suprafața părului imediat după prima clătire a părului. Lăsați să acționeze măcar pentru 10 minute, apoi șamponați bine părul. Trebuie să repetați această tehnică la fiecare spălare. Treptat, prăul va căpăta o nuanță de maro închis și va fi mult mai strălucitor.

2. Sfeclă și morcovi

Amestecați două căni cu suc de sfeclă și două căni cu suc de morcovi și distribuiți bine lichidul în păr. Stați așa pentru o oră sau două, de preferat la soare, pentru ca vopseaua să prindă mai bine, apoi clătiți. Părul va prinde o culoare naturală de roșcat, după cel puțin patru utilizări ale acestui amestec de sfeclă și morcovi.

3. Nucile

Cojile de nuci trebuie lăsate la macerat pentru o săptămână. Turnați apoi apă fierbinte peste ele, iar cu lichidul obținut clătiți părul după ce l-ați șamponat. După maximum o lună podoaba capilară va prinde o culoare de șaten închis.

Decolorarea părului în sarcină

Decolorarea părului presupune deschiderea cu minimum 2 – 3 tonuri ale culorii. De obicei, acest tip de schimbare se face la salon, deoarece procesul este unul delicat, părul fiind supus la mai multe substanțe chimice față de vopsitul normal. Decolorantul se găsește sub trei forme, anume:

  • Pudră decolorantă
  • Cremă decolorantă
  • Vopsea decolorantă
femeie-cu-parul-blond-este-vopsita-de-catre-altcineva

Decolorantul pentru păr conține mai mult amoniac decât vopseaua obișnuită, de aceea este recomandat ca femeile însărcinate să evite folosirea unor produse pentru deschiderea nuanței. În anumite cazuri, aceste produse duc la mâncărimea și roșeața pielii, eczeme, urticarii și alergii. Cel mai bine este să vă adresați obstreticianului vostru pentru a-i cere părerea, ulterior dacă acesta este de acord, să mergeți la un salon cu personal specializat. Femeile însărcinate trebuie să evite ca pielea lor să intre în contact cu decolorantul, de aceea varianta cea mai bună pentru ele de a-și decolora părul este un balayage (crearea unui efect de șuvițe).

Decolorant natural făcut în casă

Dacă totuși nu sunteți fană a saloanelor sau pur și simplu nu vreți să folosiți decolorantele din cauza riscului de a căpăta o alergie urâtă, există și variante de decoloranți pe care îi puteți pregăti acasă doar din ingrediente naturale și sigure.

1. Decolorant cu miere de albine

Ingrediente:

  • 4 linguri de miere de albine
  • 9 linguri de apă
  • 4 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • 5 linguri de scorțișoară

Această mască înlocuiește cu succes apa oxigenată, o altă metodă pe care o foloseau femeile înainte pentru a-și decolora părul. Apa oxigenată este, de fapt, peroxid de hidrogen care nu este indicat tuturor femeilor în sarcină. De aceea, mierea de albine și restul ingredientelor conțin, în mod natural, peroxid de hidrogen care nu provoacă niciun fel de problemă.

Amestecați toate ingredientele până obțineți o pastă și aplicați masca pe toată suprafața părului. Lăsați să acționeze 3 – 4 ore și spălați apoi bine părul. Nuanța se va deschide treptat, așa că puteți folosi această mască săptămânal.

borcan-plin-cu-miere-langa-care-sunt-fagure-cu-miere

2. Ceaiul de mușețel

Nu este recomandat persoanelor brunete, ci femeilor care deja au o nuanță de șaten deschis. Ceaiul de mușețel nu are puterea de a deschide părul cu mai mult de un ton. Pentru cele care vor să obțină reflexe aurii în păr, aplicați ceai de mușețel în tot părul și lăsați-l câteva minute să acționeze, apoi spălați-vă așa cum o faceți în mod normal.

3. Decolorant cu zeamă de lămâie

Ingrediente:

  • 2 căni cu suc de lămâie
  • 2 căni cu apă călduță
  • 2 căni cu suc de portocale
  • 1 cană cu balsam pentru păr

Omogienizați bine toate ingredientele într-un bol, apoi distribuiți decolorantul pe toată suprafața părului. Aceasta este rețeta ideală pentru zilele călduroase de vară, deoarece după aplicarea decolorantului este recomandat să stați la soare măcar pentru o oră. Acidul citric din lămâi și portocale în combinație cu soarele va stimula deschiderea la culoare a foliculilor de păr. Totodată, acidul citric este foarte sănătos pentru revitalizarea și recăpătarea luciului podoabei capilare. Puteți să folosiți săptămânal acest decolorant cu zeamă de lămâie până obțineți nuanța dorită.

Se poate folosi șampon nuanțator pentru vopsirea părului în sarcină?

Șamponul nuanțator este considerat a fi bun de folosit chiar și de către femeile însărcinate, deoarece nu conține amoniac. Singura parte neplăcută pentru oricine este că nuanța nu rezistă. În lipsa amoniacului care avea rol de a păstra culoarea vie pentru câteva săptămâni, șamponul nuanțator menține nuanța doar până la următoarea spălare cu un șampon normal. Acest tip de produs pentru păr este indicat pentru femeile care se plictisesc repede de nuanța părului lor și sunt într-o schinbare continuă. Prețul pentru un șampon nuanțator este de 42 de lei. Dacă vreți ca nuanța să se păstreze măcar câteva zile în plus, apelați la șampoanele făcute special pentru a menține proaspătă culoarea părului mai mult timp, iar prețul pentru un astfel de produs este de 129 de lei.

Vopsirea părului în sarcină forum

„Cât am fost gravidă m-am vopsit de vreo trei ori. Am folosit vopsea fără amoniac și totul a fost bine. Și medicul ginecolog mi-a zis că nu este niciun pericol.” – forum.7p.ro

„Și eu m-am vopsit de două ori în perioada sarcinii, după ce m-a asigurat ginecologul că nu este  niciun pericol.” – forum.7p.ro

Dacă aveți grijă să nu inhalați mirosul, e totul bine. Eu m-am vopsit foarte des în perioada sarcinii, dar cu vopsea fără amoniac și nu am avut probeleme nici eu, nici copilul. Și mie mi-a spus obstreticianul că nu este nicio problemă.” – forum.7p.ro

„Bună! Eu în timpul sarcinii am fost la coafor, iar când m-a vazut coafeza că sunt însărcinată mi-a spus că de fapt nu are voie să mă vopsească cu orice produs și a folosit o vopsea fără amoniac.” – ro-mamma.ro forum

„Eu nu m-am vopsit nici în timpul sarcinii și nici cât am alăptat, chiar dacă prietenele mele spuneau că nu se întâmplă nimic, că se folosesc vopsele speciale, eu tot nu am vrut să risc. Dar am multe prietene care s-au vopsit.” – ro-mamma.com forum

„Eu mi-am întrebat medicul dacă este vreo problemă cu vopsirea părului în sarcină și mi-a spus că nu, doar că s-ar putea să nu prindă vopseaua.” – comunitate.desprecopii.com forum

„Există păreri care afirmă faptul că vopsirea părului în timpul sarcinii poate afecta bebelușul, dar exista altele care infirmă acest lucru. Ideal ar fi sa încercați sa nu vă vopsiți, pentru a evita orice risc.” – romedic.ro forum

„Am sunat-o pe doamna doctor ginecolog și mi-a spus că nu sunt studii care să ateste o influență negativă asupra fătului, practic nu ar trebui să influențeze în mod negativ sarcina. Substanța chimică este absorbită de noi, mamele, neinfluențând fătul. Mi-a precizat că alegerea îmi aparține.” – romedic.ro forum

Vopsirea părului în primul trimestru de sarcină

Primele luni de sarcină sunt cele mai complicate pentru orice femeie. În acea perioadă se pot petrece modificări ale sarcinii sau pot apărea probleme neprevăzute. De aceea, în primul trimestru de sarcină, când există cel mai ridicat risc de avort spontan sau apariția unor malformații la făt, este indicat ca mama să nu folosească vopsele pentru păr care au în compoziție o multitudine de substanțe chimice. Pe lângă acestea, este foarte bine ca viitoarea mămică să aibă un stil de viață echilibrat, să nu se streseze și să evite efortul fizic.

femeie-cu-bluza-cu-dungi-se-uita-intr-o-oglinda-si-se-vopseste-singura

Trebuie să țineți cont că nu doar vopselele pentru păr aduc cu sine probleme, ci toate obiceiurile nesănătoase pe care le aveți. După primele 12 luni de sarcină se consideră că decizia vopsirii prăului aparține mamei, sfătuită înainte de către medicul ei. Nu există studii clare și doveditoare care să arate o conexiune reală între vopsitul părului în sarcină și anumite malformații care pot apărea la bebeluș. Cel mai bine este să treceți cu bine peste primul trimestru de sarcină, apoi să vă gândiți la o nouă coafură.

Vedete care și-au vopsit părul în sarcină

Cele mai cunoscute vedete din lume au apelat și ele la vopsirea părului în sarcină. Dornice să apară mereu diferite în fața publicului, următoarele celebrități și-au făcut schimbări radicale de look.

Kate Hudson

Însărcinată cu cel de al treilea copil al său, Kate Hudson a apelat la tehnica balayage-ului pentru a-și păstra pletele aurii pe tot parcursul celor nouă luni. Pentru a evita orice risc, hairstylistul ei, Michael Canale, i-a făcut un balayage cu diferite nuanțe de blond, astfel substanțele din vopsele  nu i-au atins deloc pielea.

vedete-care-si-au-vopsit-parul-in-sarcina-kate-hudson
instagram.com/katehudson/

Jessica Simpson

Jessica a renunțat în timpul sarcini la vopselele cu amoniac, în detrimentul celor vegetale. De asemenea, hairstylistul ei, Rita Hazan, i-a aplicat săptămânal tratamente pentru hidratarea intensă a părului și pentru menținerea luciului natural.

vedete-care-si-au-vopsit-parul-in-sarcina-jessica-simpson
instagram.com/jessicasimpson/

Anne Hathaway

În 2016, fiind însărcinată cu primul ei copil, Anne și-a făcut o schimbare radicală de look în ultimele luni de sarcină. A trecut de la pletele șatene, la un păr blond deschis. Ea nu a precizat niciodată dacă a folosit un decolorant fără amoniac sau unul normal, cert este că a susținut mereu că face săptămânal numeroase tratamente pentru a avea un păr moale și sănătos.

vedete-care-si-au-vopsit-parul-in-sarcina-anne-hathaway
instagram.com/annehathaway/

Vopsirea părului în timpul sarcinii este încă un mister atât pentru viitoarele mămici, cât și pentru știință, care nu poate oferi un răspuns concludent în ceea ce privește efectele pe care le poate avea vopseaua asupra bebelușului. Totuși, dacă vreți să vă împrospătați look-ul, cel mai indicat este să cereți prima dată părerea medicului, pentru a vă asigura că nu veți avea probleme nici dumneavoastră și nici fătul. Dacă sunteți hotărâtă să vă vopsiți, este bine să evitați vopselele ce conțin amoniac și să le folosiți pe cele vegetale sau să apelați la șampoanele nuanțatoare.

Surse: babyneeds.ro, nhs.uk, reginamaria.ro, desprecopii.com, vegis.ro, totuldespremame.ro, americanpregnancy.org, hollywoodlife.com

Menu