15 Aprilie 2024
Durere de dinți în sarcină? Da, se poate întâmpla. Sigur că este neplăcută oricând ar apărea, dar când ești și însărcinată, atunci poate te întrebi dacă bebelușul tău va fi în pericol dacă mergi la stomatolog și treci prin diverse intervenții, cum ar fi anestezia, tratarea infecției la stomatolog, dar și acasă etc. Fiind un subiect important pentru viitoarele mame, a venit momentul să discutăm și despre ce înseamnă când ai o durere de dinți în sarcină, ce este de făcut și ce înseamnă asta mai exact pentru copilul nenăscut.
Poate te aștepți să ai grețuri în timpul sarcinii, pofte, să ai o aversiune față de anumite mirosuri sau mâncăruri, însă și problemele dentare pot să apară în această perioadă, ele fiind mai des întâlnite decât ne putem imagina. Așadar, poți să te confrunți cu o durere de dinți în sarcină.
Corpul trece prin mute schimbări în sarcină și, spre exemplu, simptome asociate cu sarcina, precum greața și vărsăturile, pot să o facă pe viitoarea mamă vulnerabilă la apariția tartrului, ceea ce poate fi motivul pentru care gingiile sângerează și pentru care apare inflamația, o problemă cunoscută ca gingivită în sarcină. Se pare că afectează până la 75% dintre femei. Și, în funcție de severitatea acestei gingivite, viitoarele mame pot dezvolta chiar și boala periodontală. Aceasta este o infecție serioasă, care distruge oasele ce susțin dinții, ajungându-se într-un final la pierderea dinților.
Și, pentru că sarcina îți poate modifica apetitul, ai putea începe să poftești anumite alimente, și este puțin probabil ca acestea să fie unele sănătoase. Dacă vei consuma adesea alimente cu un conținut mare de zahăr sau de carbohidrați, există riscul de apariție a cariilor.
Iar dacă te mai confrunți și cu refluxul acid sau cu grețurile, dacă verși frecvent, atunci smalțul dinților poate fi afectat, lucru care declanșează sensibilitatea dentară.
Abcesul dentar poate să apară în timpul sarcinii. Nu este în apropierea fătului, deci este puțin probabil să ajungă la acesta. Deși fizic bebelușul din pântec nu poate fi afectat de abcesul dentar, problema aceasta poate influența dezvoltarea micuțului în alte moduri. Potrivit unui studiu, stresul psihologic provocat de abcesul dentar mamei poate influența greutatea bebelușului. Cercetătorii au descoperit că stresul psihologic poate să ducă la creșterea nivelului de cortizol în cazul viitoarei mame, ceea ce poate avea ca rezultat o greutate mai mică la naștere a bebelușului.
Așadar, bebelușul nu poate fi afectat direct de abcesul dentar, dar poate fi afectat indirect. În mod normal, abcesul este dureros, motiv pentru care este considerat o urgență.
Simptomele abcesului dentar:
Dar poate fi bebelușul din pântec afectat de vizita mamei la stomatolog atunci când are un abces dentar? Deși unele voci ar putea spune că da, se pare că în realitate lucrurile nu stau așa și că, de fapt, femeile însărcinate pot beneficia de procedurile stomatologice de care au nevoie.
Potrivit Colegiului American de Obstetrică și Ginecologie, orice problemă care are nevoie de tratament imediat ar trebui să îl primească, altfel pot apărea probleme mai complexe, cum ar fi, de exemplu, o greutate mai mică la naștere în cazul bebelușului.
În cazul unui abces dentar, tratamentul implică fie curățarea canalelor, fie extracția. Ambele proceduri necesită anestezie, iar aceasta este considerată sigură în sarcină.
Dacă ai dubii când te afli într-o astfel de situație, poți discuta cu medicul care îți urmărește sarcina, poți discuta și cu stomatologul pentru a afla exact ce este de făcut și ce anume este indicat și ce nu în situația ta. Astfel te vei asigura că iei cea mai bună decizie pentru tine și pentru bebelușul tău.
Poți avea o infecție la măsea în sarcină, iar aceasta nu poate rămâne netratată. Stomatologul va decide cum să abordeze situația, iar tu, dacă ești însărcinată sau bănuiești că ai putea fi, trebuie să îi comunici stomatologului lucrul acesta.
Infecția la măsea poate necesita un tratament cu antibiotic, iar stomatologul poate prescrie unul a cărui administrare să fie sigură în timpul sarcinii. Și, desigur, așa cum am spus mai sus, ai putea lua legătura cu medicul ginecolog dacă ai întrebări legate de acest subiect, dacă vrei să te asiguri că tratamentul prescris de stomatolog nu are un impact negativ asupra bebelușului tău.
Am aflat deja că aparatul dentar poate suferi unele modificări în timpul sarcinii, ca urmare a schimbărilor prin care trece corpul femeii care urmează să devină mamă. Prevenția este foarte importantă, deci igiena orală practicată zilnic și conform recomandărilor stomatologului este de mare ajutor. Cu toate acestea, uneori, oricât de mult încerci să le previi, problemele dentare tot apar dintr-un motiv sau altul. Când se întâmplă asta, o programare la stomatolog este necesară, având în vedere că nu poți sta cu acele dureri insuportabile, iar o infecție dentară lăsată netratată poate avea urmări neplăcute și nedorite.
Vestea bună este că există soluții pentru tratarea problemelor apărute la nivelul danturii în timpul sarcinii. Totuși, când te așezi pe scaunul de la dentist, înainte de a începe procedurile, medicul te întreabă dacă ești însărcinată. Așadar, dacă ești sau bănuiești că ai putea fi, nu ezita să îi comunici lucrul acesta. Este posibil ca înainte de a intra în cabinet să completezi și niște formulare, deci și acolo menționezi dacă ești sau ai putea fi însărcinată. Și dacă medicul poate uită să îți pună întrebarea aceasta, comunică-i tu care este situația.
Aparatul dentar nu trebuie neglijat în sarcină și, de fapt, oricând.
Asociația Americană pentru Sarcină recomandă ca femeile însărcinate să amâne procesul de albire a dinților și să facă asta după ce nasc. Recomandările merg chiar mai departe de naștere. Astfel, femeile care urmează să devină mame sau care tocmai au născut sunt sfătuite să își albească dinții după ce îi înțarcă pe cei mici.
Având în vedere că albirea dinților nu reprezintă o urgență stomatologică, poate aștepta o perioadă, așa încât mama sau viitoarea mamă să se asigure că bebelușul nu va fi afectat într-un fel sau altul de tot ceea ce se folosește pentru albirea dinților.
Durerile de dinți sunt extrem de neplăcute. Indiferent dacă apar când ești însărcinată sau în oricare moment al vieții, abia aștepți să se termine. Deși sunt disponibile și cunoscute unele metode de calmare a durerilor de dinți acasă, cea mai sigură și eficientă soluție este să mergi la dentist. Multe dintre procedurile efectuate de stomatologi sunt sigure în sarcină și pentru mamă, și pentru făt.
Medicul, căruia îi vei spune dacă ești însărcinată, va ști ce fel de tratament îți trebuie pentru a scăpa de durerile de dinți în sarcină, dar nu numai. În funcție de motivul care a declanșat acea durere, specialistul va prescrie un tratament sau va efectua la cabinet anumite proceduri menite să ajute în cazul durerii.
Când ai probleme cu dantura, este posibil ca dentistul să fie nevoit să facă anestezie pentru a putea trata o carie, pentru a curăța canalul etc. Așa că, multe viitoare mame se întreabă dacă este anestezia la dinți sigură în timpul sarcinii. Răspunsul este da. Aceasta este considerată sigură în cazul femeilor însărcinate. În urma unui studiu s-a ajuns la concluzia că tratamentele dentare în timpul cărora este necesară anestezia nu cauzează anomalii și nici nu cresc riscul de a pierde sarcina sau de a naște prematur. Totuși, cei mai mulți stomatologi recomandă să se aștepte până în al doilea trimestru pentru majoritatea procedurilor stomatologice. Asta dacă nu intervin urgențe care nu pot fi amânate, caz în care se discută cu stomatologul, la nevoie și cu ginecologul, și la final totul va fi bine.
Există unele remedii pentru durerile de dinți apărute în sarcină. Acestea pot fi recomandate chiar de stomatolog.
De asemenea, durerile dentare pot fi prevenite. Spre exemplu, este recomandată evitarea alimentelor și a băuturilor care provoacă dureri dentare. Poate fi vorba despre cele foarte calde sau foarte reci, de exemplu. Apa de gură care conține alcool poate accentua durerea.
Clătirea gurii cu apă călduță amestecată cu sare ar putea să ajute la diminuarea inflamației. O compresă rece aplicată pe partea exterioară a obrazului poate, de asemenea, să ajute în cazul inflamației.
Pentru medicamente sau alte remedii pe care vrei să le încerci, întreabă medicul înainte dacă pot fi folosite în timpul sarcinii.
Este normal să ai milioane de întrebări când ești însărcinată, așa că cel puțin una dintre ele poate fi legată de pasta de dinți. Oare este în regulă să folosești pastă de dinți cu fluor? Ei bine, da. Vestea bună este că pastele de dinți care conțin fluor pot fi folosite de femeile însărcinate. Totuși, asigură-te că nu înghiți pasta de dinți când o folosești. După periaj, clătește bine gura. Iar dacă îți faci totuși griji în privința pastei de dinți și, în special, în privința fluorului, dacă ți-e teamă că accidental ai putea totuși înghiți pastă de dinți, atunci poți trece la una fără fluor. Astfel vei sta liniștită în această privință. Ai putea, de asemenea, să discuți cu stomatologul și să îl rogi să îți recomande o pastă de dinți potrivită pentru femeile însărcinate și pentru nevoile dinților tăi.
Așadar, o durere de dinți în sarcină poate să apară. Este neplăcută și nedorită, de aceea bine ar fi ca igiena orală să fie practicată zi de zi, așa cum trebuie, fără a trece peste vreo etapă, așa încât să scadă șansele de a apărea probleme precum abcesul, inflamația, sângerarea, durerea etc. Totuși, când ele apar, recomandat este ca femeia însărcinată să ajungă la stomatolog pentru a rezolva orice problemă. Anestezia locală din timpul tratamentelor stomatologice este sigură pentru mamă și făt, și există și tratamente care pot fi urmate fără riscuri de viitoarele mame, deci nu este cazul să fie amânată vizita la stomatolog.
Surse:
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.