19 Martie 2024
Zigotul – ce este acesta? Acum vom vorbi despre prima formă pe care o ia bebelușul tău în sarcină. Iată tot ce trebuie să știi.
Zigotul este ovulul fecundat care rezultă din uniunea unui gamet femelă (ovul) cu gametul mascul (spermatozoid). În dezvoltarea embrionară a oamenilor și a altor animale, stadiul de zigot este unul de scurtă durată, după care celula este divizată în celule mai mici.
Zigotul reprezintă primul stadiu de dezvoltare al unui organism unic din punct de vedere genetic. Zigotul este înzestrat cu gene provenite de la ambii părinți, deci conține două seturi de cromozomi.
Zigotul conține toți factorii esențiali pentru dezvoltare, dar aceștia există doar ca un set codat de instrucțiuni, localizat în genele cromozomilor. De fapt, genele noului zigot nu sunt activate pentru a produce proteine până când mai multe diviziuni celulare nu intră în procesul de scindare. În timpul acestui proces, zigotul se va diviza în celule mai mici printr-un proces numit mitoză.
La oameni, gemenii identici se dezvoltă dintr-un zigot care se împarte în două mase celulare separate într-un stadiu relativ timpuriu al dezvoltării. Aceste două mase, care sunt identice din punct de vedere genetic, vor deveni embrioni. Pe de altă parte, gemenii fraternali se dezvoltă din doi zigoți separați (două ovule separate fertilizate de doi spermatozoizi separați).
Pentru ca reproducerea să aibă loc, spermatozoidul trebuie să penetreze exteriorul unui ovul. Procesul se numește fertilizare. Imediat ce se întâmplă acest lucru se formează un zigot. Schimbările de natură chimică de la suprafața ovulului nu dau voie altui spermatozoid să pătrundă.
Zigotul se divizează apoi în cadrul unui proces numit mitoză, celulele dublându-se, astfel încât o celulă se transformă în două, două celule vor deveni patru și tot așa. Stadiul acesta durează două săptămâni, fiind cunoscut ca perioada germinală a dezvoltării. Acoperă perioada fertilizării, numită și concepție, până la implantarea blastocistului în uter.
Spermatozoidul conține informații genetice de la tată, în timp ce ovulul conține material genetic de la mamă. Astfel, viitorul copil va primi toți cromozomii necesari.
După aceea, zigotul va coborî prin trompa uterină spre uter. Pe măsură ce coboară, celulele acestuia se divizează rapid, devenind astfel un blastocist. Odată ajuns în uter, blastocistul trebuie să se implanteze în mucoasa uterină pentru a obține nutrienții de care are nevoie pentru a supraviețui și pentru a crește.
Perioada embrionară ține din a doua săptămână până în cea de-a opta, iar în perioada aceasta organismul este cunoscut sub denumirea de embrion. În cea de-a noua săptămână după concepție începe perioada fetală. Din acest moment și până la naștere, organismul este cunoscut sub denumirea de fetus.
Nu toți zigoții ajung la următorul stadiu. Potrivit cercetărilor, între 30% și 70% din concepțiile naturale eșuează fie înainte, fie în timpul implantării. Specialiștii sunt de părere că în astfel de cazuri de vină sunt unele anomalii. În cazul unor avorturi spontane repetate, de cele mai multe ori de vină sunt anomaliile cromozomiale de la unul dintre părinți.
Nu numai concepția naturală poate să dea greș. Inseminarea sau fertilizarea in vitro pot, de asemenea, să eșueze. Rata de succes a inseminării este cuprinsă între 7% și 20%. Potrivit studiilor, există o legătură între eșecul inseminării și parametrii materialului seminal de slabă calitate. Și calitatea inferioară a ovulului sau deficiențele hormonale pot duce la eșecul implantării.
Rata succesului fertilizării in vitro variază în funcție de vârstă, cele mai mari șanse existând în cazul părinților cu vârsta sub 35 de ani. Cei mai tineri au șanse de reușită de aproximativ 54%, dar odată cu înaintarea în vârstă acestea scad, ajungând la doar 4% în jurul vârstei de 43 de ani.
Câți cromozomi are un zigot?
Un zigot are 46 de cromozomi, 23 dintre ei provenind de la ovul, iar 23 de la spermatozoid.
Câte celule are un zigot?
În primele 12 ore de la concepție, un zigot este doar o celulă. Aproximativ 30 de ore mai târziu, acesta se divizează în două celule. După aproape 15 ore, aceste două celule se divizează în patru celule. După trei zile, zigotul va avea 16 celule.
Așadar, zigotul este prima formă pe care o ia bebelușul în sarcină. Este ovulul fecundat, rezultat în urma uniunii acestuia cu spermatozoidul. Ulterior, după ce trece prin mai multe etape, zigotul va deveni la un moment dat minunea pe care o vei ține în brațe.
Surse:
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.