Mingea de travaliu

15 Iunie 2015

de Irina Olteanu

Mingea de travaliu poate avea utilitate atat antepartum, in timpul travaliului, dar si postpartum. Iata ce trebuie sa aflati despre mingea de travaliu, cum se utilizeaza si ce beneficii confera alaturi de sfaturi direct de la specialist.

Ce este mingea de travaliu

O minge de travaliu (sau pentru nastere)  este o minge din cauciuc umpluta cu aer de aproximativ 60 cm in diametru pe care o femeie poate sta in timpul travaliului. Aceasta permite gravidei sa se rostogoleasca in fata si in spate asezata pe o suprafata moale; uneori necesita sustinere din partea unei alte persoane (pentru stabilizare).  Politicile spitalelor cu privire la mingile de travaliu pot varia, in parte deoarece acestea ofera un suport relativ instabil si exista preocupari cu privire la siguranta lor in timpul nasterii. Sunt folosite deseori in timpul nasterii naturale.

Ca aspect, aceasta minge seamana cu mingile de gimnastica, ambele fiind fabricate din material antispargere (se dezumfla lent, nu se sparg in caz de punctie).  Este totusi de preferat ca sa pastrati distanta de obiecte ascutite si de radiatoare, cuptoare si surse de foc. Unele produse dispun si de o zona antialunecare, care le ajuta sa mentina un contact mai bun cu podeaua, precum si de o forma alungita (care se rostogolesc intr-un singur sens si tind sa fie mai mici). Majoritatea nu contin latex, fiind realizate din PVC. Este indicat sa urmariti sa se incadreze intre 65 cm si 75 cm cand este umflata (unele sunt mai mici decat ar trebui); conteaza insa si inaltimea voastra, in principiu genunchii trebuie sa fie mai jos cu 10 cm decat soldurile cand stati pe ea. Ca regula: daca aveti sub 1.63 m, este potrivit diametrul de 60 cm, daca aveti pana la 1.73 m, este indicata o minge de 65 cm, iar daca aveti 1.75 m sau mai mult este ideala o minge de 75 cm; mingea va prelua greutatea voastra indiferent de greutate/inaltime, iar daca este de calitate, este proiectata sa sustina pana la 300 kg. Daca o achizitionati pentru uz personal, este bine sa aveti si o pompa pentru a o umfla; trebuie sa fie suficient de ferma, deoarece daca este dezumflata nu va functiona la fel de bine (nu este bine nici sa fie excesiv de umflata). Retineti ca pe parcursul timpului tinde sa se dezumfle oricum, de aceea trebuie urmariti ca genunchii sa se afle mereu pozitionati sub solduri.

137295550

Beneficiile unei mingi de travaliu

Acest tip de minge poate ajuta la reducerea oricarui tip de durere de spate din timpul sarcinii si va usureaza deplasarea. De asemenea, poate ajuta la ameliorarea durerilor din timpul travaliului, reduce durerea contractiilor (mai ales cand este utilizata timp de 2 luni inainte de nastere) si anxietatea si scurteaza primul stadiu al travaliului. Mingea de travaliu poate ajuta in plus si in deprinderea diferitelor pozitii verticale care contribuie la eficientizarea travaliului (durata sa poate fi redusa cu pana la o ora); este indicata in acest sens pozitia verticala pe minge sau aplecarea peste minge in patru labe care facilitateaza coborarea copilului in pelvis in pozitie anterioara (cea mai potrivita pozitie pentru nastere este considerata cea occipito-anterioara-pozitie fetala optima-copilul sta cu capul in jos si cu fata catre coloana mamei, in cea occipito-posterioara sta cu fata spre buricul mamei si implica un efort prelungit si travaliu dureros).

Expertii din intreaga lume au recunoscut faptul ca mersul, statul si asezatul ajuta la scurtarea travaliului cu un procent de 25-40%. Cand o gravida ramane in pozitie verticala si activa in travaliu, contractiile ei sunt mai puternice, mai regulate si mai frecvente, ceea ce accelereaza progresul travaliului.

86534044

Cine nu trebuie sa o foloseasca

Daca va simtiti ametite sau daca medicul nu va ofera aprobarea din cauza unei afectiuni preexistente, nu folositi mingea.

Sfaturi

Cand o folositi pentru prima data retineti ca este de preferat o suprafata cum este un covor si nu o podea neteda (va fi mai stabila). Este bine ca la inceput sa va sustina o persoana din spate, mai ales daca va aflati in ultima parte a sarcinii; va veti obisnui mai repede cu mentinerea echilibrului. Este important sa purtati sosete sau pantofi care nu aluneca sau, si mai bine, sa stati desculte. Pozitionati picioarele pe podea, la distanta de 60 cm unul de altul, cu o mana pe minge si asezati-va pe ea. Odata ce va simtiti confortabil, puneti mainile pe genunchi si incercati sa va leganati pelvisul in lateral sau din fata in spate, eventual sarind cu mingea. Daca nu va simtiti in siguranta, sustineti-va de cineva sau puneti un scaun in fata si sprijiniti-va de spatar. Inlaturati din jur orice obstacole si realizati exercitii intr-o maniera lenta si controlata, respirand normal si oprindu-va daca simtiti durere sau disconfort.

Puteti folosi concret mingea de travaliu cand lucrati sau cand va relaxati, efectuand in acest fel si un antrenament usor pentru abdomen si muschii spatelui; este de ajutor si exersarea muschilor planseului pelvian. Dupa nastere o puteti folosi pentru a va proteja spatele si a va ajuta sa va reveniti in forma.

Ce se intampla in urma folosirii mingii de travaliu si ce beneficii confera

Pentru a sta efectiv pe mingea de travaliu, trebuie sa aveti postura potrivita; cea mai buna este in ultimele saptamani de sarcina (4-6 saptamani) cand gravidele ar trebuie sa o foloseasca cat mai mult in timp ce urmaresc programe tv, se relaxeaza. Iata ce se intampla cand stati pe ea: creste fluxul sanguin catre uter, placenta si copil, se elibereaza tensiunea si creste expunerea pelviana cu pana la 30%, se ofera un suport confortabil pentru genunchi si glezne, se ofera contrapresiune pentru perineu si coapse, se lucreaza cu gravitatia, incurajandu-se coborarea copilului. In pozitia cu greutatea partii superioare a corpului pe minge stand pe maini se obtin urmatoarele: ameliorare a durerii/a disconfortului de spate, se reduce tensiunea din partea inferioara a spatelui, se transfera greutatea resimtita de incheieturi, se incurajeaza rotatia unui bebelus amplasat posterior, se poate ameliora tensiunea unei cervix anterior inflamat.

In timpul travaliului, veti descoperi in mod instinctiv un ritm de balans odata cu contractiile, mingea reprezentand un sprijin important. Majoritatea spitalelor/centrelor de nastere au o asemenea minge, insa o puteti aduce si de acasa.

In ce mod ajuta pozitia verticala in travaliu? Contractiile sunt mai eficiente in coborarea copilului daca mama sta dreapta si se poate apleca in fata, presiunea aplicata de capul copilului pe cervix ramane constanta cand o femeie sta dreapta (dilatatia cervicala apare mai rapid), mobilitatea pelviana este crescuta in sarcina de hormonii care inmoaie ligamentele pelviene (ghemuitul sustinut cu genunchii deasupra soldurilor ofera intindere perineala optima, mai putin efort muscular, oxigenare si flux sanguin optim pentru copil si cel mai bun unghi de coborare). Fluxul sanguin catre uter, placenta si copil sunt mai potrivite cand o femeie intra in travaliu in pozitie verticala, iar stresul fetal apare mai rar (nou-nascutul va fi mai stabil). Cand gravida se inclina, fluxul este dimpotriva scazut si creste tensiunea materna. In plus, in pozitie inclinata si capul copilului aplica presiune pe nervii pelvieni din osul sacru, crescand durerea asociata contractiilor. Gravitatia imbunatateste contractiile uterine si efortul matern de ghemuire in jos; este mai dificil de expulzat un copil cand se sta culcat si se impinge in sus.

Mingea de travaliu poate fi utilizata si alaturi de monitorizare fetala, iar unele spitale si cu anestezie epidurala usoara. Ea poate fi inclusa atat in programe specifice gravidelor inainte de nastere, dar si ulterior pentru linistirea copilului (miscarea stimuleaza sistemul nervos al bebelusului, iar miscarile ritmice pe minge pot sprijini dezvoltarea sanatoasa a copilului), dar si in programe special destinate mamelor pentru recuperare postpartum. Miscarile in urma utilizarii devin ritmice, iar schimbarea pozitiei si mentinerea verticalitatii este mai usor de realizat de gravide. De asemenea, si oboseala este mai redusa cand mama isi poate odihni o parte din corp pe minte (sustine articulatiile, genunchii si gleznele).

Puteti sta pe mingea de travaliu si in timp ce alaptati si, odata cu cresterea copilului, o puteti transforma intr-un obiect de joaca; poate reprezenta si o varianta buna de scaun pentru birou deoarece este excelenta pentru mentinerea posturii corecte.Trebuie subliniat ca este bine sa fie putin dezumflata pentru a nu va simti inconfortabil in perioada imediat urmatoare nasterii.

153555912

Doamna Ramona Rosu fiziokinetoterapeut, educator prenatal, Doula, www.pronatalita.ro ; www.gimnastica-gravide.ro a avut amabilitatea de a raspunde la cateva intrebari legate de mingea de travaliu:

-Ce beneficii confera mingea pentru travaliu?

Mingea “pentru travaliu” este, de fapt, o minge kinetica folosita foarte des in kinetoterapie pentru exercitii de recuperare medicala. De asemenea, ea este foarte folositoare in sarcina pentru exercitiile speciale. Vorbind strict despre travaliu, ea poate fi folosita cu exercitiile de rocking/balans al bazinului ce favorizeaza coborarea fatului intre oasele bazinului matern spre canalul de nastere.

-Ce categorii de gravide ar trebui sa apeleze la ea/ ce categorii nu ar trebui?

Toate gravidele ar putea sa apeleze la o astfel de minge in timpul sarcinii. Datorita exercitiilor efectuate pe minge tensiunile lombo-sacrale si eventual sciatice se amelioreaza si chiar dispar. Apoi, desigur, femeile care beneficiaza de travaliu si nastere normala, este indicat sa o foloseasca pentru gasirea confortului si relaxarii in zona bazinului.

– Cum se utilizeaza?

Exista mai multe variante de folosire. Fie in sezut pe minge, putem executa miscari fata-spate, laterale si circulare; putem executa aplecari laterale pe fiecare picior, exercitii pentru coloana vertebrala etc. Sau o putem folosi pentru relaxarea musculaturii paravertebrale: aseaza-te in sprijin pe genunchi in fata mingiei, apoi apleaca-te pe minge cu trunchiul/pieptul; relaxeaza spatele si apoi initiaza miscari lente stanga dreapta cu tot trunchiul. Observa toate senzatiile din corpul tau si relaxeaza-te.

– Ce sfaturi aveti pentru gravide cu privire la aceasta?

Alege-ti o minge potrivita pentru statura ta. Diametrul mingiei ar trebui sa fie aproximativ egal cu lungimea bratului tau. O minge din material mat, antiderapant este mai bun decat unul lucios. Atunci cand te asezi pe ea, fii atenta la urmatoarele repere: bazinul sa fie in centrul mingei, talpile in fata, usor indepartate si calcaiele in contact cu solul tot timpul. Incearca sa nu o umfli la maxim, daca este ceva mai moale poate sa ia forma corpului tau cand te asezi pe ea si astfel este mai stabila.

Studii ce au implicat mingea de travaliu

S-a demonstrat in cadrul unui studiu (Taiwan, 2011) ca gravidele care au folosit mingea de travaliu in timpul nasterii au avut: prima etapa a travaliului mai scurta, mai putine cazuri de epidurala, mai putine cezariene, imbunatatiri in durere si eficacitate in faza de impingere.

Un alt studiu desfasurat intr-un spital indian (2012, publicat in Revista de Stiinta a Sanatatii de la Universitatea Nitte) a demonstrat ca folosirea mingii in timpul travaliului a condus la un rezultat matern mai bun si nu a daunat copilului.

Acest studiu desfasurat in Tunisia (2010) cu privire la efectele deplasarii in travaliu nu este direct legat de utilizarea mingii, insa dovedeste ca miscarea si mentinerea pozitiei verticale in travaliu ajuta mamele cu durere, se reduce travaliul si sunt necesare mai putine interventii medicale.

Un studiu brazilian realizat in 2014 ce a implicat 11 femei a concluzionat ca folosirea unei mingi de travaliu si realizarea altor activitati (exercitii de respiratie, masaj, bai si pozitii verticale) ajuta in controlul durerii.

O cercetare din anul 2013 din Hong Kong (Spitalul Kwong Wah) ce a implicat 203 mame a descoperit ca exista diferente statistice si clinice semnificative in nivelul de durere a spatelui, stres si anxietate, precum si in nivel de presiune asupra partii inferioare a abdomenului inainte si dupa exercitiul cu mingea de travaliu.

Nu in ultimul rand, o alta cercetare considera ca mingea (folosita zilnic incepand cu varsta gestationala de 32 saptamani) poate ajuta ca copilul sa se aseze in pozitia ideala pentru nastere (Sutton, 1995)

Multumim doamnei Ramona Rosu pentru informatiile oferite.

Surse:

www.attachfromscratch.com; www.adobedoulas.com; www.babycentre.co.uk; http://en.wikipedia.org

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close