Nodulii la sân: când reprezintă un pericol și ce se întâmplă dacă îi ai în timpul alăptării

14 Ianuarie 2022

de Mirela Floricescu

Sânii îndeplinesc numeroase roluri în viața femeilor. Sânul este un sistem complex alcătuit din țesuturi, vase de sânge sau glande producătoare de lapte. Nodulii localizați la nivelul sânilor pot provoca anxietate severă, deoarece sunt asociați cu boli grave. Însă, nu este întotdeauna așa. Nodulii apar din multe cauze, pe care trebuie neapărat să le cunoști. Așadar, află mai jos câte tipuri de noduli la sân dureroși există, din ce cauze apar, ce se întâmplă dacă îi descoperi în timpul alăptării, dar și ce tratamente există pentru eliminarea lor.

Câte tipuri de noduli la sân există

Nodulii sunt niște umflături localizate la sân, iar ei se simt diferit la palpare față de restul țesutului mamar din aceeași zonă sau de la celălalt sân. La atingere, nodulii se simt ca un țesut îngroșat, precum un sâmbure de cireașă. Nodulul apare din cauza înmulțirii necontrolate a celulelor mamare dintr-o zonă a sânului. În ceea ce privește doar acei noduli la sân dureroși, ei  pot să apară la orice vârstă, deoarece țesutul mamar se modifică pe parcursul vieții. Țesutul mamar este sensibil la modificările hormonale din perioada ciclului menstrual.

doctor-care-palpează-sânii-unei-paciente-pentru-noduli-la-sân-dureroși

În majoritatea cazurilor, nodulii mamari sunt benigni, adică de natură necanceroasă, mai ales la pacientele cu vârsta sub 40 de ani. Cu atât mai mult, dacă pacientele au mamografii anterioare efectuate în care nu s-au găsit nimic, atunci sunt șanse foarte mari ca nodulii să fie benigni. Dacă îți pui întrebarea la ce doctor merg pentru nodulii la sân, află că este recomandat orice medic specialist în chirurgie oncologică a sânului.

În funcție de motivul care a dus la apariția nodulilor aceștia pot fi:

  • Noduli maligni și benigni: mare parte dintre nodulii mamari sunt benigni, necanceroși. De obicei, nodulii benigni au margini netede și pot fi mișcați ușor atunci când este palpată zona. Totodată, nodulii benigni se găsesc la ambii sâni. În schimb, nodulii maligni sunt greu de mișcat, au margini neregulate, sunt duri la palpat și sunt bine fixați în țesut. Din păcate, nodulii maligni pot fi fatali dacă nu sunt depistați la timp. De aceea, pentru orice formațiune modificată de la nivelul sânilor, trebuie să mergi la un consult de specialitate.
  • Nodulii nedureroși și dureroși: există o variantă prin care să-ți dai seama daă ai noduli benigni, deoarece adesea sunt dureroși, iar zona sânului este inflamată temporar. Putem să vorbim și despre noduli la sân dureroși maligni, dar numai despre aceia aflați în stadii avansate. Astfel, în cele mai multe cazuri nodulii maligni nu sunt durerorși.
  • Noduli moi sau duri la atingere: nodulii pot fi duri și imobili precum un sâmbure de cireașă sau moi și alunecoși precum o boabă de strugure. Nodulii pot avea dimensiuni între 5 mm și câțiva cm. Nodulii moi și mobili sunt adesea benigni, iar cei fixați în țesutul mamar și tari sunt maligni.

Nodulii periculoși versus nodulii „normali”

Sânii sunt formați din grăsime, vase de sânge, țesut conjunctiv fibros, nervi și țesut glandular mamar, toate organizate într-un sistem complex de lobuli și canale galactofore. De-a lungul timpului, sânii trec printr-o mulțime de schimbări. Principalii factori care duc la apariția modificărilor la nivelul sânilor sunt menstruația, menopauza, sarcina sau anticoncepționalele. Astfel, nodulii benigni și considerați „normali” apar pe fondul schimbărilor hormonale care au loc frecvent în corpul femeilor.

Înainte de menstruație, sânii pot crește în dimensiune și poți simți noduli la sân dureroși care să persiste chiar și o săptămână după terminarea sângerării. Din acest motiv, există și noduli la sân înainte de menstruație și după. Apoi, în sarcină, sânii devin mai fermi, mai mari și mai sensibili. Zona din jurul mamelonului devine mai închisă la culoare și pot să apară și mici umflături.

Dacă iei contraceptive, poți observa schimbări, cum ar fi durere sau sensibilitate. În final, la menopauză, țesutul mamar își pierde elasticitatea, iar din această cauză sânii devin mai moi. Noduli hormonali la sâni poate avea orice femeie, dar este recomandat ca atunci când observi modificări să mergi la medic pentru un control.

Cauze care conduc la apariția nodulilor la sân

Există o multitudine de motive pentru care apar noduli la sân dureroși. Așa cum am menționat mai sus, majoritatea nodulilor nu sunt canceroși, astfel că nu prezintă niciun risc. Nodulii apar atât la bărbați, cât și la femei, dar sunt mai întâlniți la persoanele de sex feminin.

femeie-cu-bluză-cu-mânecă-lungă-care-ăși-palpează-sânii-și-are-o-pată-roz-pe-ei

Principalele cauze pentru nodulii la sân sunt:

  • Schimbările fibrochistice: apar din cauza modificărilor hormonilor din timpul ciclului menstrual. Poți avea noduli mamari înainte de menstruație, care îți schimbă forma. În același timp, pe lângă noduli la sân dureroși pot să apară și secrețiile mamare, tot înainte de menstruație. Motivul pentru care ai noduli înainte de menstruație este pentru că ductele mamare și țesutul din jurul lor cresc și se formează ulterior chisturi. Acestea se măresc repede, ca efect la hormonii eliberați cu puțin timp înainte de menstruație. Nodulii dinainte de menstruație sunt adesea tari și cu o consistență asemănătoare cauciucului. Modificările fibrochistice pot provoca și îngroșarea țesutului mamar. Aceste lucruri sunt vizibile în jurul vârstei de 40 de ani și reprezintă cea mai frecventă cauză a nodulilor mamari benigni la femeile cu vârste între 35 – 50 de ani. Acest tip de noduli nu necesită tratament, dar se pot administra anumite medicamente pentru a reduce disconfortul resimțit.
  • Chisturile simple: sunt formațiuni pline cu lichid care afectează deseori ambii sâni. Chisturile pot fi mai multe la număr și pot varia în dimensiune. Dacă ai chisturi, acestea vor deveni mai sensibile înainte de menstruație. Chisturile mici sunt vizibile doar în urma unei scanări cu ultrasunete, dar cele mari pun presiune pe țesuturi, iar acest lucru este deranjant. Chisturile mari pot fi îndepărtate prin aspirare. Nu trebuie să te sperii, deoarece eliminarea chistului se face foarte simplu, anume medicul introduce un ac în zona afectată, ghidat de ecograf, iar chistul este imediat golit de lichid și astfel nu va mai exista. De asemenea, există și situații în care chisturile dispar de la sine doar prin adoptarea unui stil de viață sănătos.
  • Papiloamele intraductale: sunt mici formațiuni, asemănătoare negilor, situate în căptușeala canalului mamar, de lângă mamelon. Papiloamele afectează în special femeile cu vârste cuprinse între 30 – 50 de ani. Totodată, papiloamele pot duce la apriția sângerării în zona mamelonului. Papiloamele intraductale pot fi îndepărtate printr-o intervenție chirurgicală.
  • Fibroadenoamele: sunt cei mai răspândiți noduli mamari benigni. Acest tip de noduli nu sunt dureroși, sunt solizi, asemănători cauciucului și sunt mobili. Femeile afro-americane între 20 – 30 de ani sunt cele mai predispuse la acest tip de noduli. Fibroadenoamele pot fi îndepărtate chirurgical.
  • Infecțiile: acestea se manifestă prin noduli la sân dureroși, care se formează în interior. Motivul pentru care acești noduli sunt dureroși este pentru că sunt plini cu puroi, care pătrunde uneori prin crăpăturile mamelonului, de exemplu, în timpul alăptării (mastita).
  • Necroza traumatică și lipomul: necroza apare atunci când țesutul gras din interiorul sânului se deteriorează sau se descompune. De obicei, necroza apare atunci când există o leziune la nivelul sânului. Necroza traumatică poate fi dureroasă, iar nodulii sunt grei, rotunzi și fermi. În schimb, lipomul este o tumoare benignă, grasă, moale, mobilă și nedureroasă. Ambele pot fi eliminate printr-o intervenție chirurgicală.
  • Traumatismele: o lovitură în zona sânului poate duce la formarea unui nodul tare, cu o formă neregulată. Acești noduli dispar de la sine, fără nicio intervenție.
  • Cancerul mamar: o tumoare malignă este, de obicei, tare la atingere. Nodulul canceros este bine fixat în țesut și are o formă neregulată. Cancerul mamar nu este dureros în stadii incipiente, dar se poate dezvolta în orice parte a sânului. Unele paciente pot avea tumori maligne dureroase, dar acest fapt apare dacă nodulii sunt mari și afectează alte structuri ale sânului sau dacă devin ulceroase și cresc prin piele.

Simptome: cum se manifestă nodulii la sân

Este recomandat ca orice femeie să învețe să-și autoexamineze periodic sânii. O persoană obișnuită cu felul în care își simte sânii, va recunoaște foarte ușor orice schimbare apare la nivelul acestora. Trebuie să mergi la medic dacă observi orice modificare la nivelul sânilor.

Cele mai frecvente simptome pentru nodulii la sân sunt:

  • O zonă este diferită față de orice altă zonă de pe ambii sâni
  • Observi o schimbare în forma, modul sau mărimea în care arată sânul
  • Durerea din zona sânului nu trece după menstruație
  • Masă neuniformă, un nodul care se simte ca un sâmbure sub piele
  • Scurgeri mamelonare de lichid transparent
  • Sânge din mamelon
  • Pielea este înroșită pe sân sau mamelon
  • Durere mamară sau osoasă

Ce se întâmplă dacă ai noduli la sân și ești însărcinată?

În timpul sarcinii au loc foarte multe schimbări în corpul viitoarei mămici. Din acest motiv, nodulii apăruți în timpul sarcinii pot fi mici și dificil de identificat, fiind adesea confundați cu o schimbare specifică acelei perioade. Dacă ești însărcinată și ai noduli la sân dureroși, fixați și cu formă neregulată, scurgeri de culoare verzuie, maro sau galbene, trebuie să mergi la medic.

Sarcina nu cauzează cancer de sân, dar schimbările hormonale din acea perioadă pot accelera dezvoltarea bolii. Astfel, cancerul de sân în sarcină este mult mai agresiv, diagnosticarea în stadiul incipient al bolii fiind esențială.

Viitoarele mămici trebuie să continue să-și facă toate examinările mamare de rutină. Orice modificări pe care le observi la nivelul sânilor în timpul sarcinii trebuie evaluate de către medic, deoarece un diagnostic pus în stadii avansate aduce cu sine și șanse de vindecare mai reduse. Dacă vrei să aflii și despre experiențele altor gravide poți să cauți pe forum despre noduli la sân în timpul sarcinii.

Nodulii la sân în timpul alăptării

Proasptele mămici pot avea noduli la sân în timpul alăptării, care sunt un disconfort în timpul hrănirii bebelușului. Dacă o parte dintre noduli dispar de la sine și nu necesită tratament, pentru alții este nevoie de un consult de specialitate. Sunt multe tipuri de noduli la sân în alăptare care apar, partea bună fiind că tratamentele sunt foarte eficiente pentru această problemă.

femeie-cu-cămașă-alb-care-ăși-alăptează-bebelușul-și-are-noduli-la-sân-dureroși

Cele mai întâlnite tipuri de noduli în timpul alăptării sunt:

  • Nodulii care blochează canalele galactofore: sunt mici, duri și foarte sensibili. Acești noduli apar brusc și blochează canalele prin care curge laptele matern. Din acest motiv, se poate ca mamei să i se umfle sânii, zona mamelonului să se înroșească, iar în timpul reprizelor de alăptat acesta poate simți o durere acută. Angorjarea sânilor, alăptatul într-o singură poziție, hrănirile rare sau purtarea sutienelor strâmte reprezintă factorii principali care duc la blocarea canalelor galactofore. În cele mai multe cazuri, golirea sânului și schimbarea poziției de alăptat eliberează canalele.
  • Mastita: este o infecție la sân. Bacteriile care intră printr-un sân crăpat favorizează dezvoltarea infecției. Un nodul care apare din cauza mastitei este dureros, iar zona sânului este caldă și înroșită. Mastita poate fi însoțită și de alte simptome precum febra, frisoanele, oboseala sau greața. În cazurile foarte grave, astfel de noduli provoacă ganglioni limfatici dureroși, umflați la axila de lângă sânul infectat. În cele mai multe cazuri, antibioticele sunt administrate pentru a trata mastita. Un lucru de care este musai să ți cont dacă ai mastită este că alăptarea nu trebuie să se oprească. Bebelușul trebuie hrănit în continuare, iar medicii recomandă acest lucru, deoarece alăptarea poate ajuta la eliminarea infecției.
  • Chistul: este un nodul cu lichid, rotund sau oval care nu prezintă niciun risc. Chisturile se pot simți tari sau moi și pot fi mutate cu ușurință în interiorul sânului. La femeile care alăptează, chisturile provin dintr-un canal galactofor blocat, astfel că ele sunt pline cu lapte. La unele persoane, chisturile pot să apară chiar după întreruperea alăptării. Compresele cu gheață ajută la diminuarea chisturilor, iar dacă acestea reprezintă un disconfort major ele pot fi eliminate de către medic.
  • Sânii fibrochistici: apar atunci când o femeie are țesut mamar dens și se formează astfel mici noduli în unul sau ambii sâni. Femeile cu sâni fibrochistici pot resimți nodulii mai ales înainte de menstruație, deoarece se crede că acestă problemă este cauztă de modificările hormonale din timpul ciclului menstrual. Din cauza faptului că sânii fibrochistici pot masca un potențial cancer la sân, este indicat să mergi la controale în mod regulat.
  • Hematomul: este o acumulare de sânge care se formează sub piele, în apropierea vaselor de sânge. Hematoamele sunt în mare parte apărute în urma traumatismelor sau a intervențiilor chirurgicale la sân. Hematoamele se formează cam în 7 – 10 zile după operație și pot avea mai multe dimensiuni. Zona din jurul hematomului poate fi dureroasă, roșie sau umflată. Dacă hematomul se formează fix sub piele, se poate vedea la suprafață și o vânătaie. Dacă observi că ai un hematom, trebuie să mergi rapid la medic, deoarece în unele cazuri poate fi nevoie de un drenaj chirurgical.
  • Lipomul: sunt mase de țesut grase care cresc lent sub piele, dar sunt inofensive. Lipoamele sunt adesea moi, nedureroase și mobile. Lipoamele apar atât în țesutul mamar, cât și în alte zone ale corpului precum brațe, gât, umeri sau coapse. Tratamentul pentru lipoame este necesar numai în cazul în care acestea provoacă un disconfort major.
  • Tumorile: adenomul este cel mai frecvent tip de tumoare prezent la femeile care alăptează. Adenomul este o tumoare benignă care se simte ca o masă solidă sub piele, cu margini bine definite și care poate fi ușor de mutat. Adenoamele sunt rezultatul modificărilor hormonale din timpul sarcinii și alăptării. Fibroamele sunt un alt tip de tumoră benignă, apărută sub piele, dură și mobilă. De obicei, adenoamele și fibroamele nu necesită tratament, deoarece dispar de la sine după încheierea alăptării. În schimb, un nodul malign face dificlă mișcarea și alăptarea, deoarece este o masă de țesut imobilă și dură. Dacă diagnosticul este de cancer la sân, alăptarea este întreruptă din cauza tratamentelor specifice care includ chimioterapie sau radiații.

Dacă depistezi noduli la sân dureroși în timpul alăptării trebuie să mergi, în primul rând, la medic pentru control dacă problema persistă mai mult de 7 – 10 zile, iar apoi respectă următoarele sfaturi:

  • Asigură-te că bebelușul este corect atașat la sân
  • Schimbă frecvent pozițiile de alăptat
  • Folosește o pompă pentru a ajuta la drenare
  • Masează zona sânului care este afectată
  • Aplică o compresă cu apă călduță pe nodul

Nodulii la sân după înțărcare

La mamele care au încetat să-și alăpteze bebelușii apar frecvent chisturile de retenție sau galactocelul. Aceste chisturi de retenție apar după înțărcare, din cauza faptului că laptele poate să stagneze, blocând astfel canalele galactofore. Acești noduli la sân după înțărcare sunt nedureroși.

Chisturile imită fibroamele și carcinoamele mamare, dar ele sunt întotdeauna necanceroase și nu cresc riscul de a dezvolta boala în niciun fel. Pentru a depista chisturile de retenție se face o ecografie mamară, urmată de o mamografie și o biopsie cu ac fin. Prezența laptelui colectat din masa de țesut va confirma diagnosticul și va exclude cancerul la sân. Galactocelul trece în general de la sine, deoarece modificările hormonale produse de alăptare se reduc în termen de câteva săptămâni. În cazul în care disconfortul este prea mare, se poate face o încercare de „drenare” a galactocelului prin aspirație cu ac fin.

Cum se tratează nodulii la sân?

Pentru orice modificare pe care o observi la nivelul sânilor trebuie să mergi la doctor. În primă fază, medicul va efectua un examen fizic și teste imagistice. Pe baza rezultatelor, ți se va spune dacă ai un chist ce nu necesită tratament sau este o problemă mai complexă. De exemplu, dacă diagnosticul este de abces mamar, ți se vor prescrie antibiotice pe o perioadă de minim 7 zile. În ceea ce privește chisturile, dacă acestea reprezintă un disconfort major, pot fi îndepărtate prin aspirare. Aspirarea se face prin introducerea unui ac mic în chist, pentru a scoate lichidul. Dacă chistul se reumple cu lichid, medicul va cere și efectuarea unei biopsi pentru a elimina un potențial cancer de sân. La pacientele diagnosticate cu cancer un tratament pentru noduli la sân specific constă în ședințe de chimioterapie, radiații sau chiar intervenții chirurgicale.

femeie-în-bluză-din-satin-ăși-autoexminează-unul-dintre-sâni-pentru-noduli-la-sân-dureroși

Medicii specializați în chirurgia oncologică a sânului mai pot recomanda efectuarea unor teste genetice BRCA1 sau BRCA2. Dacă aceste gene cu mutații sunt prezente, se va efectua mastectomia, tocmai pentru a preveni reapariția cancerului.

Apoi, există și varianta de tratament naturist pentru noduli la sân, dar numai în cazul celor benigni, care nu prezintă niciun risc. Însă, ține cont de faptul că tratamentele naturiste trebuie ținute doar după ce ai primit acordul medicului. De multe ori, un tratament naturist este administrat în paralel cu cel adițional prescris de către doctor.

Tratamentul naturist pentru noduli la sân poate consta în:

  • Masajul terapeutic: te scapă de stres, anxietate, depresie sau stări de rău.
  • Acupunctura: este o metodă controversată care a împărțit medicii în două tabere. Potrivit unor specialiști, există anumite puncte responsabile pentru nodulii formați la sân. Se pare că acupunctura ajută la calmarea siptomelor asociate cu chimioterapia, în cazul femeilor cu cancer la sân. Apoi, cealaltă parte a doctorilor consideră că acupunctura poate fi o cauză principală a răspândirii celulelor tumorale la nivelul dermului.
  • Electroacupunctura: este tipul de acupunctură în care acele fine sunt stimulate cu ajutorul curentului electric blând.
  • Fitoterapia: este un tratament în care pacienta trebuie să consume mai multe preparate din plante medicinale. Echinacea, gingseng-ul, luminița nopții sau ingama sunt plante medicinale pentru noduli la sân care se găsesc sub formă de suplimente alimentare sau în ceaiuri. Ceaiul verde, uleiul de ghimbir, turmericul sau usturoiul ar putea fi utile pentru nodulii la sân, dar încă nu există suficiente date științifice confirmate.

Aceste tratamente naturiste nu pot înlocui tratamentul alopat, mai ales dacă există un diagnostic de cancer mamar. Pentru alți noduli la sân dureroși benigni, aceste plante ar putea avea beneficii.

Multe femei descoperă că au noduli la sân dureroși, dar în cele mai multe situații este vorba despre chisturi ca efect al dereglărilor hormonale din timpul ciclului menstrual. Dar pentru a exclude orice problemă mai gravă de sănătate mergi la medic dacă ai noduli la sân dureroși. Dacă nu este nimic îngrijorător, este posibil ca nodulii să treacă de la sine după câteva săptămâni. În schimb, dacă se impune tratarea nodulilor, discută cu medicul despre toate opțiunile de tratament.

Surse: verywellfamily.com, reginamaria.ro, medicover.ro, cancer360.ro, medlife.ro, doc.ro, donna-medicalcenter.ro, qbebe.ro, mamisicopilul.ro

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close