Transplantul de uter in România? Cazuri, costuri și riscuri

3 Aprilie 2023

de Andreea Guica

Transplantul de uter vine în întâmpinarea femeilor care își doresc copii, dar nu au uter pentru că fie le-a fost îndepărtat, fie s-au născut fără el. Această procedură este încă în fază experimentală, însă în viitor, cu siguranță va fi o una obișnuită, cu ajutorul cărora se vor naște mii de copii. Uite tot ce se știe, până în prezent, despre transplantul de uter.

Transplant de uter: ce presupune

Transplantul de uter presupune o procedură chirurgicală prin care o femeie care s-a născut fără uter sau căreia i-a fost îndepărtat (histerectomie) primește un uter pentru a duce o sarcină și a avea un copil biologic.

ilustratie uter

În general, donatoarele sunt femei care nu-și mai doresc alți copii sau care pur și simplu vor să facă un gest altruist; însă s-au raportat și cazuri (4, până în prezent) în care o sarcină s-a finalizat cu succes în urma unui transplant de uter donat de la o persoană decedată.

După naștere, uterul este îndepărtat pentru a evita eventualele complicații medicale ale proaspetei mămici.

Există și riscuri ale acestei intervenții.

  • Pentru femeile care primesc transplantul, principalul risc este respingerea acestuia de către corp, prin infectarea postoperatorie sau prin formarea de cheaguri de sânge (tromboză).
  • Totodată, există riscul apariției anumitor complicații în timpul procedurii chirurgicale, precum acumularea de cheaguri de sânge la nivelul plămânilor, sau imunosupresie.
  • Pentru femeile donatoare, riscul este, de asemenea, apariția complicațiilor medicale din timpul operației. Una dintre acestea este infectarea tractului urinar.

Transplant de uter: statistici

Un studiu realizat de Baylor University Medical Center din Dallas, arată mai mult de jumătate din femeile din Statele Unite care au primit transplant de uter (mai exact, 33) între 2016 și 2021, au adus pe lume copii sănătoși. Toți cei 21 de copii au fost născuți prin cezariană, la aproximativ 14 luni după ce mămicile au primit transplantul (sursa mediafax.ro).

Donatoarele au fost femei care sunt în viață și care vor să facă un gest altruist; în general, o femeie își donează uterul unei alte femei din familie, care nu poate face copii.

Au existat și transplanturi care au provenit de la femei decedate și în acest caz, până în prezent s-au raportat 4 nașteri care s-au finalizat cu succes.

plansa uter

Este posibil un transplant de uter pentru femeile transgender?

La începutul anului 2022, un chirurg din New Delhi a anunțat că va încerca această procedură și pe o femeie transgender (cea care s-a născut cu sex masculin). Până în prezent, operația nu a fost efectuată cu succes.

Cauza principală este că procedura este încă în fază experimentală. Specialiștii sunt, însă, optimiști și cred că femeile transgender vor putea beneficia de transplant de uter în viitorul apropiat.

„Avem nevoie de mai multă cercetare pe această nișă. În cazul unei femei transgender, apar mai multe întrebări la care avem nevoie de răspuns, înainte să ne avântăm în a face transplant de uter”, menționează medicul Stephen Wilkinson (euronews.com).

Transplant de uter in România

Procedura nu s-a făcut încă în România. Unii medici sunt împotriva acesteia, în timp ce alții sunt dispuși să încerce să ajute femeile să aibă copii cu ajutorul acestei operații.

Potrivit gândul.ro, profesorul universitar doctor Bogdan Marinescu, susține că transplantul de uter nu este imposibil de realizat, însă „trebuie să ai certitudinea că s-o începi, dar și s-o duci la bun sfârșit”.

bodgan marinescu

Este o tehnică cu totul delicată, o tehnică chirurgicală de performanță. Eu nu aș face. Dar am auzit-o pe doamna profesor Elvira Brătilă, actuala șefă de clinică de la noi, de la «Panait Sârbu», că ar fi tentată să facă. Când, nu știu… Într-o discuție cu domnia sa, mi-a spus: «Vreau să fac transplant utero-ovarian». Din punct de vedere chirurgical, are abilitatea de a face această intervenție, pentru că ea are competența și exercițiul de a lucra inclusiv cu robotul chirurgical”, a mai menționat profesorul în vârstă de 77 de ani. 

Transplant de uter preț

Dat fiind că este o procedură medicală atât de complexă, transplantul de uter costă destul de mult – mai mult decât alte proceduri medicale care te pot ajuta să ai un copil (cum ar fi fertilizarea in vitro).

În Suedia, unde a avut loc primul caz de transplant de uter, în 2014, se pare că această intervenție costă, în medie 75.000 de euro (cu totul).

Alte surse susțin că în SUA, transplantul de uter poate costa până la 300.000 de dolari, în funcție de clinică, caz și așa mai departe.

Tu ce părere ai despre transplantul de uter? 

Surse:

Surse foto:

  • www.freepik.com
  • http://panaitsarbu.ro

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close