Gazul ilariant ca anestezic

8 Aprilie 2020

de Irina Olteanu

Gazul ilariant are un istoric vast, care nu este cunoscut de multa lume. Pana sa fie utilizat ca anestezic era considerat un produs reacreational, fiind folosit in diverse petreceri din anii 1700. Afla in continuare parcursul sau indelungul istoriei.

Descoperirea gazului ilariant

Gazul ilariant sau oxidul de azot a fost descoperit in anul 1772 de catre Joseph Priestly. La inceputul anilor 1700 Stephen Hales facuse primii pasi catre descoperire prin conceperea unui dispozitiv care sa il colecteze. Insa in acele vremuri se considera ca toate gazele erau o forma de aer, abia in anii 1750 Joseph Black intelegand faptul ca sunt substante de sine statatoare. Joseph Priestly s-a bazat pe aparatul lui Hales si pe cunostintele lui Black pentru a descoperi mai multe tipuri de gaze care aveau nume diferite de cele sub care sunt cunoscute in prezent. Nu a publicat multe lucrari, insa cele care s-au pastrat pana in prezent indica modul de preparare in laborator al oxidului de azot.

Utilizarea medicala a gazului ilariant

In anul 1798 Humphry Davy care lucra in cadrul Institutului Pneumatic din Bristol a fundamentat conceptele ca gazele recent descoperite ar putea avea aplicabilitate curativa, testandu-l initial pe propria persoana si apoi permitand si altora, cu notarea experientei in detaliu. Utilizarea acestui gaz in terapie nu este mentionata semnificativ, fiind indicata drept utila pentru pacientii paralizati in cadrul unei lucrari de anvergura despre utilizarea recreationala a gazului ilariant in istorie, chimie, fiziologie si petrecerea timpului liber. In final aminteste despre posibila sa utilizare in domeniul chirurgical “Deoarece oxidul de azot pare capabil sa distruga durerea fizica, poate fi utilizat cu beneficii in interventii chirurgicale in care nu exista hemoragii masive”.

Anestezia generala prin inhalarea oxidului de azot nu a fost demonstrata pentru mai mult de 40 de ani, mai exact in anul 1844 de catre dentistul Horace Wells, insa abilitatea sa de a duce mintea in stadiu de inconstienta a fost incercata inainte de aceasta data. Astfel, in martie 1800, la o intalnire a unui club de dezbateri pe teme stiintifice, chimistul William Allen a inspirat gazul si a descris reactia privitorilor. Desi ochii sai erau ficsi, fata vanata, venele din cap marite, respiratia greoaie, nu a simtit durere. Privitorii au crezut ca suferise un accident vascular cerebral.

Gazul ilariant in scop analgezic

Intarzierea in constientizarea potentialului anestezic al gazului ilariant a fost ca nimeni nu s-a gandit sa il incerce.  Dupa demonstratia lui Wells din 1844, progresul anesteziei a fost lent, unul dintre colegii sai, William Morton, a devenit sustinatorul sau principal. In octombrie 1846 a introdus eterul ca anestezic; acesta era lichid si usor de transportat si era deja preparat comercial in alte scopuri, fiind si mai potent si cu ajutorul sau se evita hipoxia pacientilor spre deosebire de oxidul de azot. De asemenea, anestezia oferita dura o perioada mai lunga, iar pacientii nu isi aminteau dupa trezire de operatie.  William Morton si-a dorit sa se imbogateasca din anestezie, in vreme ce Wells isi dorea ca aceasta sa fie gratuita. Si medicii au crescut valoarea de pe piata a anesteziei, deoarece pacientii care doreau sa beneficieze de ea plateau suplimentar.

Introducerea substantelor anestezice nu a fost intampinata universal de catre medici. In anul 1847 chirrugul rus Nikolai Pirogoff a descris faptul ca fiind obisnuit cu tipetele si reactiile la durere ale pacientilor sai a considerat respingator sa operereze asupra unei persoane inerte. A acceptat ideea totusi cand a inceput sa realizeze ca eliminarea durerii indeparta inhibitiile chirurgului impotriva unor operatii pur paliative. Nici pacientii nu au fost entuziasti la inceput, un exemplu fiind un barbat care avand nevoie de o extractie dentara a refuzat sa inspire vaporii anestezici; oamenii asociau anestezia si pierderea starii de constienta cu pierderea controlului.

Dupa reintroducerea gazului ilariant in 1870 a devenit principala abordare de anestezie dentara pana in anii 1960 si din anii 1930 a devenit principalul agent de analgezie la nastere. Si-a mentinut statutul in anestezice in pofida incercarilor de a fi exclus, deoarece este un gaz care poate transporta medicatie anestezica generala mai potenta.

Gazul ilariant in scop recreational

Timp de 200 de ani gazul ilariant a dobandit o reputatie in utilizarea recreational deoarece induce senzatii de euforie. De asemenea, s-a descoperit ca ajuta combustia din masini de tip hot rods si un agent de propulsie de tip aerosol pentru spray-uri cu frisca si de gatit.

Petreceri cu gaz ilariant

In anii 1700 s-a descoperit ca oxidul de azot poate cauza veselie, de aici si denumirea de gaz ilariant. Humphrey Davy a fost cel care a investigat efectele sale si a raportat senzatii de placere de intensitati diferite, fiind tentat sa foloseasca gazul in scop recreational. Conform rapoartelor, cateva persoane care l-au incercat l-au gasit respingator, insa altele au avut parte de experiente pozitive, descriind o senzatie de caldura in tot corpul si dorinta de a rade. Aceste petreceri au condus la concluzia ca oxidul de azot are efect analgezic.

Petrecerile cu gaz ilariant au ajuns sa devina un succes in randul clasei britanice superioare la inceputul anilor 1800. Pana in 1840 oamenii care participau la petreceri cu eter si gaz ilariant observau ca ceva nou proprietarile analgezice. Euforia si halucinatiile usoare reprezentau principalele atractii, costul gazului fiind singurul dezavantaj. Utilizarea sa recreationala a castigat din nou popularitate in primul deceniu din 2000, cand era folosit in zona de club. Gazul era inhalat din baloane gata umflate. In urma unui sondaj din 2002 a reiesit ca 12% dintre studentii din primul an din Noua Zeelanda l-au incercat, ulterior fiind interzis.

Riscurile gazului ilariant

Exista un risc de asfixiere daca gazul ilariant nu este amestecat cu aer, iar aplicarea directa de gaz rece pe plamani poate cauza leziuni semnificative. In plus, utilizarea repetata poate conduce la deficiente de vitamina B12.

Surse: www.smithsonianmag.com,https://edu.rsc.org,www.abc.net.au

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close