Nou-născuții văd? Iată când reușesc să identifice fața mamei

5 Iulie 2023

de Gabriela Roman

Nou-născuții văd? Da. Bebelușii pot recunoaște fața mamei în jurul vârstei de patru luni. Potrivit unor medici pediatri din SUA, încă din prima lună, un bebeluș este atent la fețele celor din jur; iar la 4 luni este capabil să recunoască chipurile celor apropiați, în special pe a mamei.

,,Frecvența expunerii – în esență, cu cât îi văd și interacționează de mai multe ori cu cei dragi, cum ar fi bunici, mătuși și unchi – joacă un rol enorm,” susține medicul Lisa P. Hoang, pediatru la spitalul Providence Mission din California.

Specialiștii mai afirmă că bebelușul poate distinge vocea mamei de la naștere, în special dacă aceasta a ,,vorbit” cu el frecvent în timpul celor nouă luni de sarcină. Însă vederea se dezvoltă treptat, potrivit studiilor. De exemplu, abia la trei luni, este capabil un bebeluș să vadă toate culorile, dar îi este greu să facă diferența între nuanțe.

Explicația medicilor în ceea ce privește sistemul de detectare a fețelor este următoarea: ,,Venim pe lume cu un sistem neurologic încorporat, înnăscut, de recunoaștere facială,” potrivit medicului neonatolog Claudia Dobocan, citată de csid.ro.

Primele contacte vizuale

În prima lună are loc primul contact vizual. Însă mișcările oculare ale bebelușului nu sunt bine coordonate, iar capul și ochii se mișcă deodată; susține medicul Andreea Ciubotaru citat de csid.ro. Ochii încep să se miște în mod armonios și are o acuitate vizuală mai bună între luna a 2-a și a 3-a, mai precizează medicii.

Pe măsură ce bebelușul continuă să se familiarizeze cu chipurile părinților și ale persoanelor pe care le vede cel mai mult începe să facă deosebire între străini și cei apropiați. Asta afirmă pediatrii americani.

,,În jur de 6 luni, probabil că vor recunoaște membrii familiei pe care îi văd și cu care interacționează o dată pe săptămână. Dacă văd rar membri ai familiei sau prieteni, poate dura mai mult să recunoască acești indivizi,” susține Lisa P. Hoang, citată de verywellfamily.com.

Nou nascut in pat

Bebelușul recunoaște chipuri familiare în mod instantaneu, chiar de la șase metri distanță; scrie libertateapentrufemei.ro. Și asta până în a cincea lună.

Își amintește bebelușul fața mamei când sunt separați?

Deși bebelușul poate să își recunoască mama, asta nu înseamnă că își poate aminti și vizualiza chipul ei atunci când sunt despărțiți.

,,În primele luni, este mai puțin despre „amintire” și mai mult despre formarea unei relații de încredere cu un părinte și un îngrijitor”, potrivit lui Joelle McConlogue, medic pediatru la Stanford Children’s Health. Specialistul subliniază că un copil va dezvolta încredere și va forma un atașament iubitor față de cel care îl îngrijește, dacă i se răspunde rapid și cu dragoste nevoilor sale.

Amintirile unui bebeluș nu sunt vizuale.

,,Bebelușii de la o vârstă foarte fragedă recunosc și răspund favorabil oamenilor și locurilor familiare și au amintiri emoționale sau implicite. Memoria la această vârstă este sentimentul de a fi îngrijiți și în siguranță,” precizează McConlogue. Specialiștii americani recomandă părinților să vorbească des cu bebelușul și să îi zâmbească.

Prin urmare, nou născuții văd? Da. Dar cel mai mult simt, aud și gustă. Și au nevoie să bea lăpticul mamei, să îi audă vocea, bătăile inimii și să-i simtă pielea. Nou născuții văd cu inima.

Tradus și adaptat după:  Does my baby recognize me?

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close