Ursitoare la botez sau la naştere: despre tradiţii şi obiceiuri româneşti

Ursitoarele sunt fiinţe magice din mitologia românească, portretizate de cele mai multe ori ca zâne bune. Ele sunt numite uneori şi Ursite, Ursitori sau Ursoaice. Ursitoarele apar în mai multe culturi şi mitologii. De exemplu, la bulgari, la greci şi la macedo-români, ele poartă numele de Hărăsite sau Mire. Ca în orice tradiţie, există şi variabile. Uneori sunt trei zâne, alteori şapte sau chiar nouă. În orice caz, ele au menirea de a hotărî soarta omului încă de la naştere. În prezent, sunt mai populare ursitoare la botez.

Istoria ursitoarelor

Se pare că ursitoarele îşi au originea în mitologia greacă, unde poartă numele de Moirae. De asemenea, un corespondent al ursitoarei se regăseşte în credinţele şi tradiţiile celor mai multe popoare slavice. Iniţial, se spunea că sunt spirite care nu pot fi văzute, dar pot fi auzite dacă vor asta.

Cel mai adesea, întâlnim triada de ursitoare, despre care scriitorul Romulus Vulcănescu scria în lucrarea „Mitologie română”:

„Fecioria zânelor tinere sau bătrâne înseamnă starea de puritate fizică și spirituală strict necesară ritului ursirii si imparțialității în ursire. Triada de Fete-Fecioare sau Babe-Fecioare corespunde întreitei ipostaze feminine a zeiței Hecate (identificată uneori cu Artemis), concepută ca zeiță a tuturor făpturilor pământului și subpământului, când bună, când rea, când binevoitoare, când răuvoitoare, când protectoare, când pedepsitoare. Imaginea trinitară a Sortii in mitologia română, ca si imaginea probabil trinitara a zeiței Bendis la traci, și sigur trinitara a zeiței Hecate la romani si Artemis la greci, simbolizează același substrat mitic indo-european al răscrucii destinului uman, de cumpănă si alegere.”

Cine este zâna ursitoare?

În mitologia românească, zânele ursitoare stăpânesc timpul şi cunosc viitorul. Toată lumea ştie că ele sunt prezente la venirea omului pe lume, spre deosebire de ursitoarele la botez populare astăzi. Puţini ştiu însă că ele îi sunt alături şi la finalul vieţii, atunci când acesta trece în lumea de dincolo. După cele mai multe credinţe, ele sunt trei surori.

Sora cea mare este Ursitoarea, cea care îi prezice nou-născutului întreaga viaţă. Unii o numesc Torcătoarea, căci ea toarce firul vieţii copilului.

Sora mijlocie este Soarta, care hotărăşte întâmplările pe care le va trăi omul pe parcursul vieţii sale. Ei i se mai spune Depănătoarea, căci ea deapănă firul tors de sora mai mare pe ghemul vieţii.

Iar cea mai mică este Moartea, sau Curmătoarea. Ea se asigură de împlinirea profeţiilor făcute de surorile mai mari şi decide când este momentul ca omul să părăsească lumea aceasta. Despre moarte se spune că ar fi şchioapă. Se credea că cei iniţiaţi, care au călătorit în lumea de dincolo, rămân cu un şchiopătat mitic, ritualic.

Mitologia românească le descrie ca purtând rochii albe vaporoase, ca având aripi şi părul de aur. Este o imagine clasică a zânei din folclor, care aminteşte atât de iele, cât şi de rusalii.

Sora cea mare, Ursitoarea, ţine în mână un fus şi toarce. Cea mijlocie, Soarta, poartă cu ea un caier din care deapănă. Iar cea mică, Moartea, are o foarfecă, pe care o va folosi pentru a tăia firul atunci când va sosi timpul.

Locuiesc în „locuri curate, de picior de om necălcate, cu flori semănate şi de păsări căutate”. În casa lor, pe pereţi, sunt agăţate ghemele vieţilor tuturor oamenilor.

Ursitoarele la naştere

Există credinţe diferite despre momentul în care acţionează ursitoarele. Unii spun că ele apar chiar la naşterea copilului. Alţii cred că activitatea lor se întinde pe parcursul a trei nopţi de la sosirea pruncului pe lume. Iar alţii cred că ele acţionează numai în noaptea a treia de la naştere. De asemenea, este populară şi ideea de ursitoare la botez.

În orice caz, în noaptea în care se credea că ursitoarele îşi vor face apariţia, acestea erau aşteptate cu o masă bogată întinsă sub o icoană. Familia ducea câinii la vecini, încuia uşile, lăsa o fereastră deschisă şi mergea devreme la culcare. Rămânea trează doar moaşa, care pregătea masa. O îmbelşuga cu colaci sau turte, făină, grâu, apă, untdelemn, vin, ţuică, sare, lână şi bani. Apoi, le invoca:

„Urselor, Zânelor, Frumoaselor, Fecioarelor/ Cu bine veniţi/ Bine ne găsiţi/ Cum vă primim/ Cu pusă masă/ Cu bucate drese/ Vânaturi alese/ Aşa vă ospătaţi/ Până vă dumiriţi/ Noroc să meniţi/ Fătului nost…‘.”

În alte ocazii, naşa copilului era cea care pregătea masa pentru ursitoare. Ea punea pentru ele apă, vin, bomboane, prăjituri sau flori. Unii credeau că mama nou-născutului putea visa în noaptea respectivă profeţiile ursitoarelor, pe care le împărtăşea a doua zi, de dimineaţă, cu naşa.

Citeşte şi: Cele mai interesante traditii ale nasterii de la noi si de pe mapamond

Ursitori la trei zile de la naştere

În credinţa conform căreia ursitoarele acţionau pe parcursul a trei zile de la naşterea copilului, evenimentele fiecărei zile erau strâns legate de cele trei surori. Astfel, în prima noapte, chiar după naştere, lucra Ursitoarea sau Torcătoarea, care torcea firul vieţii copilului. În a doua noapte, venea Soarta sau Depănătoarea, care depăna firul tors pe ghemul vieţii de sora ei mai mare. Iar în cea de-a treia noapte, îşi făcea apariţia Curmătoarea sau Moartea, care tăia firul vieţii, astfel fixând în timp durata vieţii omului.

Dacă unii credeau că ghemele sunt păstrate acasă de cele trei surori, alţii spuneau că sora cea mică ia ghemul vieţii şi îl ascunde într-o peşteră secretă, având acces la el numai Soarta.

Şi în cazul acestei credinţe, în cea de-a treia noapte, ursitoarele erau aşteptate cu o masă îmbelşugată. Aici apare un alt obicei care s-a păstrat într-o formă asemănătoare până în ziua de astăzi, dar care acum se face într-un alt moment al vieţii copilului. În încăperea unde se aşeza masa pentru ursitoare, unii puneau şi o tavă cu diferite obiecte, precum un ban, un spic de grâu, un pahar cu vin sau un fluier. În dimineaţa de după noaptea ursirii, copilului i se întindea tava. Părinţii şi moaşa erau atenţi la ce obiect alegea acesta prima dată. Obiectul ales ar fi prevestit şi acesta viitorul copilului, fie că era vorba despre profesia pe care acesta o va alege, starea socială sau materială pe care o va avea sau norocul în dragoste. Acest obicei se practică şi astăzi, dar mai târziu, la „tăierea moţului”, atunci când copilul împlineşte 1 an.

Citeşte şi: Obiceiuri la naștere: de ce unele mame își ling bebelușii imediat după ce vin pe lume

Ursitoare din folclor

Ca în cazul tuturor tradiţiilor, şi în cazul ursitoarelor există variabile în diferite zone ale ţării. Etnologul şi folcloristul Tudor Pamfile scrie în lucrarea sa intitulată „Mitologie românească” despre tradiţia ursitoarelor în zona Olteniei. Aici, ele veneau la noul-născut împreună cu un înger şi se numeau Capul lunii, Ziua şi Ceasul.

Alţii spun că ele poartă numele de Zodii şi că propovăduiesc dorinţa lui Dumnezeu legată de viaţa fiecărui om care se naşte pe Pământ. Asemănătoare este ideea de ursitoare la botez în prezent. Profeţiile Zodiilor nu pot fi contestate şi se împlinesc mereu. De asemenea, cei ce pândesc ursitoarele, încearcă să le urmeze sau încearcă să le audă vorbele vor muri. Alte poveşti spun că aceştia vor rămâne ologi, aşa cum se întâmplă şi în cazul întâlnirii cu ielele.

Muzeografa Irina Nemeti spune: „Ursitoarele sunt zânele destinului. Hotărârea lor nu poate fi schimbată, exprimând caracterul imuabil al destinului uman şi cosmic. Basmele relatează numeroase încercări ale oamenilor de a se sustrage împlinirii acesteia. Toate încercările de acest fel dau greş. Nici măcar Dumnezeu nu încearcă să le schimbe hotărârea, iar intervenţia unor sfinţi în acest sens, este de asemenea sortită eşecului.”

Există şi un caz, şi anume povestirea Sfântului Petru, când zânele frumoase sunt înlocuite de trei bărbaţi, care au însă aceleaşi atribuţii.

Ursitoare la botez

În ziua de astăzi, ursitoarele sunt cele mai prezente la petrecerea de botez pentru cel mic. Zânele ursitoare la botez se desfăşoară prin intermediul unui moment artistic cu rolul de entertainment. Acestea ursesc copilului să fie fericit, bucuros, frumos, bogat, norocos şi iubit.

Uneori îşi face apariţia şi ursitoarea cea rea. Cel mai adesea, ea are rolul de a stârni râsul invitaţilor. Ca în orice basm bun, se iscă o confruntare între bine şi rău. În urma acesteia, cea din urmă fie este alungată, fie trece şi ea de partea binelui.

În toate oraşele mari, există mai multe firme de ursitoare la botez, pe care le poţi invita pentru a bucura oaspeţii în noaptea specială a copilului tău.

Curiozităţi: ursitoarele în literatură

În mod surprinzător, acelaşi ritual al aşezării mesei pentru ursitoare după naşterea unui copil se regăseşte şi în Franţa. El apare într-o scriere tipărită în anul 1528, dar despre care se crede că datează încă din 1330. Atunci când eroina, Zellandine, vine pe lume, mătuşa ei pregăteşte o masă bogată. Ea speră ca trei zeiţe care au fost martore la naştere să îi ureze o viaţă bună şi fericită. Acestea sunt Venus, zeiţa iubirii, Lucina, zeiţa fertilităţii, şi Themis, zeiţa destinului. Această scriere franceză veche a servit drept bază pentru mult mai celebrul basm „Frumoasa din Pădurea Adormită”, scris de Charles Perrault în 1697.

În „Frumoasa din Pădurea Adormită”, celor trei ursitoare bune li se adaugă şapte zâne care vin la naşterea prinţesei cu daruri. Dar apare şi o zână bătrână care nu a fost invitată la fericitul eveniment. Ea nu are nici loc la masă. Dacă celelalte zâne îi ursesc micuţei să fie frumoasă, fericită şi iubită, cea de-a opta zână îi doreşte o moarte timpurie. La fel ca zeiţa Venus din povestea originală, una dintre ursitoare îndulceşte întunecata profeţie. Transformă moartea într-un somn îndelungat. Astfel, oferă şansa fetei de a avea totuşi un final fericit, încununat de iubire şi pace.

O versiune mai întunecată a celor trei ursitoare apare în piesa de teatru Macbeth. Cele trei vrăjitoare shakespeariene sunt bazate pe cele trei ursitoare originale, provenite din Grecia. Clotho, Lachesis şi Atropos determină durata vieţii unui om, precum şi soarta lui, încă de la naştere. Un simplu om nu poate face nimic pentru a schimba soarta. Cele trei vrăjitoare îi prevestesc lui Macbeth crimele pe care le va înfăptui, avansarea la putere, precum şi sfârşitul tragic. Îl înnebunesc şi îl aduc într-o stare de disperare. Aceasta este pedeapsa pentru faptele sale. Ulterior, ele îl împing şi spre inevitabilul sfârşit.

Ursitoarele în alte mitologii

Mitologia nordică are şi ea propria versiune a ursitoarelor răspândite în restul Europei. Aici, trei aşa-numite Norne frumoase şi puternice locuiau în Fântâna Destinului (Urd), între rădăcinile uriaşului Arbore al Lumii (Yggdrasill). Şi ele ţeseau firul vieţii nou-născutului, dar, în plus, scrijeleau rune în trunchiul arborelui, pentru a crea destine. La vikingi, se obişnuia ca proaspetele mame să mănânce un bol cu terci, numit „terciul Nornelor”. Aceasta era o ofrandă pentru aceste fiinţe magice, în speranţa că acestea vor fi blânde cu nou-născuţii lor.

O poveste lituaniană din 1839 vorbeşte despre şapte zâne care, la naşterea unui copil, pun o stea pe cer. Atunci când omul moare, firul vieţii lui se rupe, iar steaua cade din cer sub forma unui meteorit.

În cântecele folclorice letone, cea care ţese firul vieţii unui copil la naştere este zeiţa destinului, pe nume Laima.

Când vine vorba de poveştile din Albania, cele trei zâne sunt înlocuite cu trei bătrâne, pe numele lor Fatia, care prevestesc soarta nou-născutului.

În sfârşit, putem spune că prezenţa ursitoarelor în viaţa copilului s-a schimbat de-a lungul timpului. Totuşi, scopul lor este acelaşi. În ziua de astăzi, lumea nu prea ştie de istoria lor ca fiind prezente la naştere. În schimb, sunt populare ursitoarele la botez. Aşa cum spuneam anterior, acestea pot fi invitate la fericitul eveniment, pentru o experienţă de neuitat.

Surse: https://mythologica.ro, https://adevarul.ro, https://writinginmargins.weebly.com, https://essexmyth.wordpress.com