Când este grăbirea nașterii o opțiune și ce efecte poate avea asupra bebelușului

6 Iunie 2024

de Mihaela Dobre

Grăbirea nașterii nu este indicată decât în anumite situații, după cum vom afla în curând. Sarcina are o durată de nouă luni pentru ca bebelușul să fie complet dezvoltat când vine pe lume. Totuși, sunt unele cazuri în care grăbirea nașterii este singura soluție pentru bebeluș și/sau pentru mamă.

Când este grăbirea nașterii singura opțiune

Uneori, bebelușul trebuie să se nască mai devreme fie pentru că el are o problemă medicală, fie mama. Unele dintre cele mai întâlnite motive pentru care grăbirea nașterii este o opțiune sunt următoarele:

  • Bebelușul nu mai crește.
  • Se rupe apa înainte de termen.
  • Mama avea diabet înainte de a rămâne însărcinată sau a dezvoltat diabet gestațional în timpul sarcinii.
  • Mama are tensiune arterială crescută sau preeclampsie.

În astfel de cazuri, riscurile de a continua sarcina pentru a ajunge la termen sau cât mai aproape de termen sunt mai mari decât cele pe care le implică grăbirea nașterii. Dar dacă nu există motive medicale pentru a grăbi nașterea, atunci bebelușul ar trebui să stea în pântecul mamei.

Când nu este indicată grăbirea nașterii

Să îi ceri medicului să grăbească nașterea copilului când nu există un motiv bine întemeiat pentru a face asta poate fi periculos și pentru tine, și pentru copil. Deși ultimele două luni de sarcină nu sunt tocmai confortabile, iată când nu este în regulă ca nașterea să fie grăbită:

  • Nu vrei să acumulezi multe kilograme.
  • Îți faci griji că ai un copil prea mare.
  • Nu poți dormi.
  • Urmează un eveniment important la care ai vrea să participi nefiind însărcinată.
  • Medicul vrea să programeze cezariana (dacă este necesară) când ai vrea să mergi în vacanță.
  • Vrei ca bebelușul să se nască la o anumită dată.

Cum poate nașterea grăbită să afecteze bebelușul

Organele importante ale bebelușului, cum ar fi creierul și plămânii, încă se dezvoltă în săptămânile 37 și 38 de sarcină. Bebelușii a căror naștere este grăbită se pot confrunta cu probleme ca:

  • Probleme de respirație, dacă plămânii nu sunt dezvoltați în totalitate.
  • Probleme legate de hrănire.
  • O infecție serioasă, care ar putea să le pună viața în pericol.
  • Probleme cardiace.
  • Probleme cerebrale.
  • Probleme în ceea ce privește controlul temperaturii corporale.
  • Probleme digestive.
  • Probleme localizate la nivelul sângelui. De exemplu, anemie.
  • Probleme ale sistemului imunitar, care nu este bine dezvoltat.

Nu toți bebelușii născuți înainte de termen suferă complicații. Dar dacă sunt născuți prea devreme, pot apărea probleme pe termen lung sau pe termen scurt. În general, cu cât copilul este născut mai devreme, cu atât crește riscul de apariție a complicațiilor.

Complicații pe termen lung:

  • Paralizie cerebrală
  • Probleme de învățare
  • Probleme de vedere
  • Probleme de auz
  • Probleme dentare
  • Probleme care țin de comportament
  • Probleme mentale

Așadar, uneori, grăbirea nașterii este necesară pentru binele mamei și/sau al bebelușului. Sunt situații în care nașterea înainte de termen este asociată cu mai puține complicații decât continuarea sarcinii. Medicul decide când sau dacă este momentul ca nașterea să fie grăbită. Doar din motive medicale se recurge la o astfel de soluție, nefiind indicată în cazuri precum: dorința mamei de a nu lua prea mult în greutate, dorința părinților ca bebelușul să se nască într-o anumită zi etc.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close