Poți pierde sarcina de la stres? Iată ce spun specialiștii

8 Iulie 2024

de Mihaela Dobre

Poți pierde sarcina de la stres? Este cât se poate de firesc să îți pui o astfel de întrebare, având în vedere că stresul face cum face și se strecoară în viețile noastre, oricât de mult ne-am dori să îl ținem la distanță. Despre stres și sarcină vom discuta în acest articol pentru a afla dacă stresul ar putea fi responsabil pentru pierderea unei sarcini.

Stresul afectează sarcina

Este dificil să găsim un răspuns pentru întrebarea „Poți pierde sarcina de la stres?”, și asta deoarece fiecare dintre noi simte stresul în mod diferit și la un nivel diferit. De asemenea, poate fi greu de spus dacă stresul în sine poate duce la oprirea sarcinii din evoluție sau dacă femeile însărcinate, din cauza stresului ajung să facă lucruri care ar putea avea drept rezultat o sarcină pierdută: fumatul, consumul de alcool.

Stresul face parte din viața oricărui om și asta se întâmplă dintotdeauna. Totuși, se pare că cercetările au scos la iveală faptul că femeile care au spus că în timpul sarcinii sau chiar înainte de a rămâne însărcinate au trecut printr-un stres major, au avut și un risc mai mare de a pierde sarcina. Se pare că cercetătorii ar fi descoperit o legătură între stres și sarcina oprită din evoluție. Desigur, sunt necesare mai multe studii pentru a se afla mai multe informații legate de subiectul în discuție.

Stresul în primul trimestru de sarcină

Stresul în primul trimestru de sarcină poate avea legătură cu sarcina, dar poate fi legat și de alte aspecte fără vreo conexiune cu faptul că urmează să devii mamă. Vestea bună este că situațiile care aduc un grad mai mic de stres în viața unei femei însărcinate (schimbările în ceea ce privește rutina, discuțiile cu partenerul de cuplu, un deadline de la locul de muncă) nu afectează sarcina.

Stresul, fie că apare în primul trimestru, în al doilea sau în al treilea, este complicat, iar oamenii de știință încă nu au reușit să înțeleagă în totalitate ce impact are asupra sănătății oamenilor, dar pare să existe o legătură între un nivel crescut de stres și unele boli și complicații asociate cu sarcina.

Spre exemplu, stresul cronic poate crește tensiunea arterială și poate cauza hipertensiune, ceea ce înseamnă un risc mai mare de apariție a preeclampsiei și de naștere prematură.

De asemenea, stresul cronic poate slăbi sistemul imunitar în perioada sarcinii, deci sunt șanse mai mari de apariție a unei infecții. Poate să afecteze și calitatea somnului, despre care știm cât este de important.

Și, nu în ultimul rând, stresul în exces poate accentua problemele care apar în mod normal în timpul sarcinii, cum ar fi grețurile, durerile de spate.

Modul în care o persoană reacționează în situațiile și în momentele stresante poate, de asemenea, să afecteze sarcina. De exemplu, consumul unei cantități prea mici sau prea mari de mâncare, fumatul, consumul de alcool pot să aibă un impact negativ asupra sarcinii.

Pierderea sarcinii din cauza stresului

Poți pierde sarcina de la stres? Ei bine, deși există mai multe motive pentru care o femeie poate pierde sarcina, stresul ar putea fi un factor care contribuie într-o oarecare măsură la asta. mai exact, stresul poate să crească riscul de a suferi un avort spontan.

Stresul de lungă durată, denumit și stres cronic, sau creșterea bruscă a nivelului de stres, adică stresul acut, ar putea să influențeze sarcina și să aibă efecte negative asupra acesteia. Spre exemplu, problemele financiare serioase, moartea cuiva drag, lipsa unei locuințe sunt doar câteva dintre situațiile care pot să provoace stres.

Și, după cum am menționat mai sus, stresul poate fi de vină pentru slăbirea sistemului imunitar, făcând corul vulnerabil în fața infecțiilor, lucru care poate afecta sarcina sau chiar o poate compromite.

Astfel, având în vedere lucrurile menționate mai sus, femeile însărcinate, care trec printr-o perioadă dificilă, care au un nivel crescut de stres, ar trebui să discute cu un medic, cu un psiholog, cu o persoană de încredere. Primind ajutorul de care are nevoie, îi va fi mai ușor să gestioneze stresul și să treacă peste acele perioade dificile.

Și mai este un lucru care ar trebui menționat aici. Deși stresul ar putea fi un factor care explică pierderea unei sarcini, sunt situații în care oprirea din evoluție a fătului nu poate fi prevăzută sau oprită și uneori poate nici măcar nu există o explicație pentru asta. Desigur, ajută un stil de viață sănătos, ajută să fii cât mai puțin stresată, ajută să ai o greutate optimă în timpul sarcinii, ajută să stai departe de obiceiuri sănătoase precum fumatul, consumul de alcool, mâncatul în cantități mult prea mici sau mult prea mari, deci încearcă să faci toate lucrurile astea, să mergi la control în mod regulat, să respecți recomandările medicului.

Stresul poate opri sarcina din evoluție

O sarcină oprită din evoluție poate avea multe explicații sau nici măcar una, în funcție de cât de avansată era atunci când s-a întâmplat lucrul acesta.

Deși unii cercetători susțin că stresul poate fi luat în calcul când vorbim despre pierderea unei sarcini, alții sunt de părere că este greșit să credem că stresul ar putea provoca un astfel de eveniment. Cu toate acestea, stresul poate declanșa anumite și variate probleme în sarcină, care afectează fie mama, fie fătul. Mai exact, stresul poate fi responsabil pentru creșterea tensiunii arteriale, care poate duce la preeclampsie, eclampsie, naștere prematură, greutate mică la naștere.

Pe de altă parte, persoanele care mănâncă prea mult din cauza stresului pot ajunge să dezvolte diabet gestațional în sarcină, crescând astfel șansele unei nașteri premature. Diabetul gestațional poate avea efecte nedorite și neplăcute asupra mamei.

În concluzie, dacă te întrebi dacă poți pierde sarcina de la stres, se pare că răspunsul nu este unul simplu, care să se rezume la un „Da” sau la un „Nu”. Pe de o parte sunt specialiștii care spun că da, stresul poate fi de vină pentru oprirea din evoluție a sarcinii, pentru un avort spontan, în timp ce alții sunt de părere că este o idee eronată. Dar stresul poate să aibă un efect negativ asupra mamei și asupra bebelușului, după cum am aflat din rândurile de mai sus.

Surse:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close