15 Aprilie 2024
Soția gravidă are grețuri. Ce faci? Ei bine, sunt multe modalități prin care poți fi alături de soția ta în perioada sarcinii, astfel încât să simtă că are alături un sprijin, pe cineva care se gândește la ea și care face gesturi prin care îi arată cât de mult o iubește și că vrea să îi fie aproape așa cum știe și cum poate mai bine. Și acum, că știm cum stau lucrurile în teorie, haideți să vedem și cum le pun în practică viitorii tați sau, mă rog, un viitor tată.
Cu grețurile nu e de glumit. Reprezintă latura mai puțin plăcută a sarcinii. Iar dacă viitoarea mamă nu este bine, atunci nici viitorul tată nu este. Nu în totalitate. Așa că mai face compromisuri, cum ar fi să mănânce afară, chiar dacă este foarte frig.
Un videoclip viral de pe TikTok arată un viitor tată care stă afară, în frig, mâncând cartofi prăjiți de la McDonald’s, și asta pentru că soția lui avea grețuri când simțea mirosul mâncării. Așa cum era de așteptat, videoclipul a primit nenumărate comentarii, aprecieri și vizualizări, iar soțul a fost felicitat pentru gestul său. Deși li s-a părut și amuzant gestul viitorului tată, în același timp oamenii l-au considerat drăguț.
Cineva a lăsat un comentariu în care a scris următoarele: „Îmi amintesc acele zile, când nu puteam găti și nici nu puteam să suport mirosul mâncării. Soțul meu consuma numai mâncare cumpărată. Te aplaud pentru că nu te plângi și ești alături de soția ta în perioada aceasta.”
Femeile care au trecut prin această experiență sau trec chiar acum prin ea știu cum este, așa că o înțeleg perfect pe soția bărbatului a cărui gest a impresionat multe persoane. „Nu puteam să suport mirosul de pui prăjit când eram însărcinată în patru luni. Mama a decis să prăjească puțin, iar eu am plâns ca un bebeluș”, a scris cineva în comentarii.
Soția bărbatului din videoclipul devenit viral nu este singura femeie însărcinată care nu suportă mirosul mâncării. Se pare că aproximativ 70% din femeile însărcinate au o aversiune față de mâncare în timpul sarcinii, provocându-le greață cel puțin un aliment. Acest lucru se întâmplă din cauza schimbărilor hormonale din primul trimestru de sarcină.
O creștere a nivelului hormonului HCG este responsabilă pentru aversiunea față de mâncare. Tot acest hormon este cel vinovat pentru apariția grețurilor din timpul sarcinii. Nivelul de HCG, care face ca testul de sarcină să iasă pozitiv, își dublează valorile o dată la câteva zile în primul trimestru de sarcină.
Aversiunea față de mâncare poate fi asociată și cu grețurile matinale (sau din oricare moment al zilei, dar legate de sarcină).
Potrivit Mayo Clinic, greața și aversiunea față de mâncare pot fi simptome timpurii ale sarcinii, care continuă pe toată durata primului trimestru. Uneori, simptomele acestea pot fi prezente pe toată perioada sarcinii.
Alimente care pot provoca greață femeilor însărcinate:
De asemenea, se poate întâmpla ca femeile însărcinate să poftească alimentele enumerate mai sus. Aceste pofte și aversiunea față de unele alimente în timpul sarcinii nu au legătură neapărat cu alimentația dinaintea sarcinii.
Este sănătos, în general, să îți asculți corpul în tipul sarcinii, dar nu numai. Asta înseamnă că este în regulă să eviți alimentele care îți provoacă greață și să le consumi pe cele la care poftești. Totuși, consumă cu moderație alimentele la care poftești, mai ales dacă nu sunt unele prea sănătoase. Dacă poftele preiau controlul, iar porțiile de mâncare sunt mai mari decât este necesar, atunci pot apărea kilogramele în plus în sarcină.
Pe de altă parte, dacă nu poți consuma unele alimente care sunt importante în sarcină datorită nutrienților pe care îi conțin, încearcă totuși să găsești înlocuitori, așa încât să ai o alimentație sănătoasă, echilibrată, care să îți ofere substanțele nutritive de care ai nevoie. Spre exemplu, dacă nu poți consuma carne deoarece îți provoacă greață, atunci consumă alimente bogate în proteine, cum ar fi nucile sau mazărea, ori alte alimente care sunt o sursă bogată și sănătoasă de proteine.
Mai poți, de asemenea, să „ascunzi” alimentele care îți provoacă greață. Nu să le ascunzi în spatele frigiderului ca să nu le mai vezi, sau pe raftul de sus, ci să le ascunzi în alte preparate. Spre exemplu, dacă nu poți consuma salată, atunci poți adăuga niște frunze verzi în smoothie cu fructe. Astfel nu le vei simți gustul sau textura, dar te vei bucura de beneficiile aduse.
Atât poftele, cât și grețurile sunt normale în timpul sarcinii. Totuși, este ideal ca acestea să fie gestionate cum trebuie pentru a se evita problemele care pot să apară. Spre exemplu, dacă poftele nu sunt ținute sub control, adică se consumă o cantitate mare din anumite alimente, mai ales dacă sunt bogate în calorii și sărace în substanțe nutritive, atunci nu este surprinzător ca acul cântarului să înceapă să arate o greutate din ce în ce mai mare a viitoarei mame.
Pe de altă parte, dacă grețurile te împiedică să mănânci multe lucruri, atunci ar fi bine să discuți cu medicul, deoarece lipsa nutrienților poate afecta creșterea bebelușului din pântec.
În concluzie, sarcina este o perioadă care vine la pachet cu pofte și cu grețuri. Pentru ambele există explicații simple. În unele cazuri, poftele și grețurile dispar după primul trimestru de sarcină, pe când alte femei se confruntă cu ele pe tot parcursul sarcinii. Atâta vreme cât se găsesc soluții și pentru pofte, și pentru grețuri, atunci totul va fi în regulă.
Iar soluțiile pot fi găsite de viitoarele mame, dar și de viitorii tați, așa cum am văzut deja la începutul articolului. Când soția ta gravidă are grețuri din cauza mirosului anumitor alimente, din iubire pentru ea, alegi să mănânci afară cartofii prăjiți, chiar dacă este frig. Din fericire, soluții se găsesc. Poate nu sunt întotdeauna cele mai bune sau cele mai comode, dar cu siguranță sunt cele de care aveți nevoie în unele situații în care trebuie să vă adaptați cumva și să dați dovadă de o imaginație bogată, dar nu numai.
Tradus și adaptat după „Husband’s Response to Pregnant Wife’s Remark Deserves a Medal”
Surse:
Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.