Care sunt transformările prin care trece bebe la 7 luni?

19 Mai 2021

de Bianca Petre

Un bebe la 7 luni deja este în curs de familiarizare cu lumea înconjurătoare și este dornic să exploreze tot ce se află în jurul său. La vârsta la care deja a început să consume alimente solide, acesta va încerca să bage în gură orice obiect îi este la îndemână. Chit că este vorba de jucării sau alte lucruri mai mici precum scame, bănuți sau nasturi, bebelușul de șapte luni trebuie observat constant pentru a nu ingera un obiect periculos.

Puseu 7 luni

În jurul vârstei de 7 luni, bebelușii trec prin puseuri de creștere, momente în care aceștia cresc și se dezvoltă într-o perioadă scurtă de timp. Un puseu la un bebe de 7 luni este normal deși puseurile apar de obicei la șase luni sau  mai târziu la nouă luni. Un puseu de creștere este reprezentat de o perioadă scurtă de timp în care bebelușii iau ma mult în greutate, cresc în înălțime sau dobândesc achiziții noi. Acestea apar preponderent în primul an de viață a celui mic și de obicei este prezent în prima săptămână după naștere, între două și trei săptămâni, între patru și șase săptămâni, la trei luni, patru luni, la șase luni și la nouă luni.

Un bebe la 7 luni poate trece printr-un astfel de puseu de creștere întrucât perioadele diferă de la copil la copil și se manifestă diferit. În timpul acestui puseu de creștere, un bebe la 7 luni s-ar putea să fie mai irascibil, să mănânce mai mult sau să-și schimbe obiceiurile legate de somn. De obicei, în timpul unui puseu de creștere copilul este morocănos, plânge incontrolabil și devine foarte agitat. Nu sunt foarte multe lucruri de făcut în aceste momente, astfel mama trebuie să se înarmeze cu răbdare și să nu intre în panică dacă cel mic își schimbă obiceiurile alimentare și de somn.

Bebeluș cu suzeta în mână

Ce face un bebe la 7 luni? Care sunt achizițiile unui bebe la 7 luni?

Dacă vorbim despre achiziții bebe la 7 luni putem menționa că cel mic stă acum destul de bine în fund și dacă este ajutat, acesta stă pe picioare și se mișcă sub forma unor sărituri rapide. Acesta poate acum să-și flexeze ușor genunghii și încearcă constant să se ridice sau să meargă.  Un bebe la 7 luni se poate rostogoli ușor sau se poate întoarce pentru a se ridica în patru labe. Din acest moment, bebelușul trebuie supravegheat constant întrucât există riscul să se rostogolească din pat sau să să înainteze spre obiectele din casă.

Tot în această perioadă, mâinile bebelușilor se dezvoltă foarte mult și aceștia pot cuprinde ușor obiecte mai grele. Chiar și folosind o singură mână pot cuprinde obicte pe care apoi le mută cu ușurință dintr-o mână în alta. Un bebe la 7 luni deja este foarte atașat de mamă ceea ce înseamnă că va plânge de fiecare dată când aceasta va părăsi camera. Nu trebuie să consideri că acesta este dependent de tine însă în această perioadă tu ești cea mai importantă persoană pentru bebeluș.

Exerciții pentru bebeluși de 7 luni

Poți introduce anumite activități pentru un bebe la 7 luni care-l vor ajuta să-și coordoneze mișcările și de asemenea sunt utile pentru mușchii celui mic. La această vârstă cei mici încep să se rostogolească, să se ridice pe genunchi și coate ceea ce înseamnă că muschii lor sunt din ce în ce mai solicitați. Câteva exerciții ușoare făcute chiar prin intermediul jocurilor sunt foarte utile pentru dezvoltarea acestuia.

7 luni bebe mesaje

În această perioadă a vieții bebelușii sunt într-o căutare continuă de nou și  își doresc să descopere tot ce apare în viața lor. Chiar și un bebe la 7 luni îți poate transmite mesaje prin intermediul acțiunilor sale de zi cu zi. Spre exemplu, un bebe la 7 luni îți va atrage atenția prin intermediul plânsului. Plânsul este un mesaj pentru multe aspecte ce țin de viața bebelușului. Fie că este vorba despre foame, schimbarea scutecului sau unele dureri, plânsul va fi mereu folosit de bebeluși pentru a transmite un mesaj.

Un alt canal pe care bebelușii îl folosesc pentru a transmite mesaje este prin intermediul mișcărilor mâinilor sau altor părți ale corpului. Spre exemplu un bebeluș poate întinde mâna spre tine pentru a-ți atrage atenția sau pentru a fi luat în brațe. Tot cu ajutorul mâinilor aceștia îți pot întinde obiecte pentru a le lua. Zâmbetele copiilor la 7 luni nu sunt considerate mesaje întrucât acestea sunt involuntare.

Bebe 7 luni ce mănâncă?

La această vârstă deja bebelușul a început diversificarea ceea ce înseamnă că este familiarizat cu legumele și fuctele pasate. Deși este abia începutul în ceea ce înseamnă mâncarea solidă pentru bebeluș, acesta se va obișnui rapid cu această alternativă la lapte. Cel mai indicat este ca mămica să pregătească în casă piure de fructe, legume sau lactate pentru a se asigura că cel mic mânâncă ceva proaspăt și fără adaosuri. Poți adăuga câte un aliment la câteva zile pentru a vedea cum reacționează acesta la anumite alimente.   

Piure pentru bebeluși și legume

Bebe 7 luni greutate

La această vârstă, greutatea ideală a bebelușilor este de aproximativ șapte kilograme și jumătate (7500 grame). Aceasta diferă de la copil la copil și este influențată de mai mulți factori din viața celui mic. Nu trebuie să uităm de puseurile de creștere care îl dezvoltă pe bebeluș într-un timp relativ scurt și care-și pun amprenta pe greutatea și înălțimea acestuia. De asemenea, fiind începutul perioadei de diversificare cel mic poate să crească sau să scadă în greutate

Schimbările alimentare pot da mari bătăi de cap celui mic întrucât acesta s-ar putea să refuze noua mâncare solidă sau să pară că nu s-a săturat. În cazul în care cel mic nu se adaptează noului stil de viață este indicat să cereți sfatul unui medic specialist sau să realizați o serie de analize. În această perioadă trebuie urmărit și scaunul bebelușului pentru a observa dacă sunt schimbări de lungă durată. Aceste schimbări pot scoate la iveală anumite probeleme pe care le-ar putea avea cel mic.

Bebelus care zambeste

Greutate bebe 7 luni forum

„Fetita mea are pe 30 ianuarie 7 luni are 7,200 kg inaltime 73cm, mananca dimineata la 7 lapte cu un biscuite la 10 o fructa la pranz supica sau piure de legume la 17 cate un iaurt iar la 19-20 seara daca are chef papa iar supica, daca nu laptic iar noaptea se trezeste de 2 ori sa pape lapte cate 150ml” spune mămica C. pe forumul ro-mamma.com

„Fetita mea pe 2 februarie face 7 luni si are 7,500kg iar la nastere avea 3,350 eu zic ca e bine”, spune M. pe forumul ro-mamma.com

„Băiatul meu la 7 luni avea cam 9500kg, pune cam 1 kg pe luna, dar e baietel si e putin mai dezvoltat caci asa e normal. Depinde de la copil la copil, avem niste prieteni care au baietel de 10 luni si are 12 kg, putin cam mult dar e sanatos si vioi” spune M. pe forumul ro-mamma.com.

„Buna baiatul meu are 7 luni si o greutate de 8,300kg dar la nastere a avut 4,100kg ;a fost racit inainte de sarbatori si a pierdut din greutate abia acum incepe sa ia iarasi in greutate, dar medicul de familie a spus ca nu e nici o problema pt. ca este un copil energic si daca ia in greutate cate 0,500kg pe luna e bine”, spune mama A. pe forumul ro-mamma.com

„La 7 luni, iannis avea 8400, oricum el e un dolofan, in ceea ce priveste alimentatia e ok, putin cate putin ii vei introduce si altceva, important e sa aiba si lactate si fructe si legume, noua dintisorii ne-au iesit la 8 fara o saptamana amandoi si s.au oprit, ii controlam in fiecare dimineata” spune I. despre greutate bebe 7 luni pe forumul ro-mamma.com

„Fetita mea nu a scazut sau stagnat in greutate. A crescut constant, numai ca nu mult (ma uit acum in caietelul ei si vad ca, pana la 7 luni a luat lunar 400 grame, apoi 2 luni cate 300 gr, iar in ultimele 2 cate 200 gr). Dupa cum am spus, inaltimea si perimetrele cranian, toracic si abdominal sunt ok” spune mămica L pe forum.desprecopii.com

Bebe 7 luni somn

În această perioadă cel mic doarme aproximativ 11 ore noaptea și încă două în timpul zilei. Somnul din timpul zilei este împărțit în două sau trei reprize care nu ar trebui să dureze foarte mult. Dacă somnul din timpul zilei este mai lung de 45 de minute sau o oră s-ar putea să existe probleme de somn în timpul nopții. De asemenea, înainte de somnul de seară este bine ca cel mic să fie treaz pentru aproximativ 4-5 ore pentru a-l ajuta să doarmă cât mai mult și cât mai bine.

Dacă cel mic tinde să doarmă mai mult decât este nevoie ziua, nu vă temeți să îl treziți. Astfel o să îl ajutați să aibă un somn lung și profund pe perioada nopții și nici mămica nu va sta trează. Un bebe la 7 luni trebuie să treacă de la trei reprize de somn ziua la două pentru a facilita somnul de noapte.

Un bebe la 7 luni deja este foarte dezvoltat și are o personalitate destul de puternică. Îți transmite mesaje cu ajutorul anumitor semne precum plânsul sau mișcarea corpului și este foarte atașat de mămică. Perioada aceasta s-ar putea să fie îmbinată atât cu puseuri de creștere cât și cu diversificare și reducerea somnului din timpul zilei ceea ce va aduce schimbări majore pentru puiul tău.

Bebelus care doarme

Surse: verywellfamily.com, clubulbebelusilor.ro, arcadiamedical.ro, pampers.ro, desprecopii.ro, mamica.ro, naninanibebelus.ro

Sursă foto: pixabay.com

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close