Știința răspunde: de ce preferăm să ținem bebelușii în brațe pe mâna stângă

6 Martie 2024

de Mihaela Dobre

Mâna stângă sau mâna dreaptă? Ai observat pe care o folosești cel mai des când îți ții sau îți țineau bebelușul în brațe? Te-ai întrebat, oare, de ce se întâmplă lucrul acesta? Se pare că este un fenomen care a atras atenția cercetătorilor, iar aceștia au căutat și au găsi explicații pentru el. Așadar, să aflăm și noi de ce în general oamenii își țin bebelușii pe partea stângă.

Motivul pentru care ne ținem bebelușii pe mâna stângă

Majoritatea oamenilor își iau în brațe bebelușii pe mâna stângă, un fenomen confirmat de numeroase studii și ilustrat în artă, cum ar fi Fecioara Maria care îl ține pe Isus bebeluș. Cercetătorii sugerează că această tendință poate fi asociată cu posibilitatea de a auzi bătăile inimii, de a procesa emoțiile sau pur și simplu cu nevoia de a avea liberă mâna dominantă pentru alte activități.

Poate nu te-ai gândit prea mult la aspectul acesta, dar se pare că aproape toată lumea își ține în brațe bebelușii pe o anumită mână. Cea mai mare parte a oamenilor preferă să își țină copiii pe mâna stângă.

Dar care este explicația pentru acest lucru?

„Cercetătorii încearcă să explice acest fenomen”, spune Audrey van der Meer, profesor de neuropsihologie la  Departamentul de Psihologie al Norwegian University of Science and Technology (Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie).

Acesta este cu siguranță un fenomen pe care îl confirmă mai multe studii. Se pare că, într-adevăr, cei mai mulți oameni preferă să îți țină bebelușii în brațe pe mâna stângă.  Și artiștii au observat lucrul acesta.

„Fecioara Maria este de obicei reprezentată legănându-l pe bebelușul Isus în timp ce îl ține pe partea stângă”, spune profesorul van der Meer.

Profesorul a studiat în trecut acest fenomen, iar acum l-a investigat mai detaliat într-un articol care include cele mai noi date empirice și meta-analize din domeniu. Lucrarea aceasta a fost publicată în Infancy, un jurnal academic.

Trei din patru persoane țin bebelușii pe mâna care nu este dominantă.

Când van der Meer și Åsmund Husby au lucrat împreună cu ceva ani în urmă, Husby este student la Psihologie. A scris o lucrare de diplomă despre fenomenul în discuție, sub îndrumarea lui van der Meer.

În decursul acelui an, Husby a fost unul dintr-un total de 35 de studenți care culegeau date despre legănatul ți ținutul copiilor mici în brațe din rândul familiei și prietenilor, de la grădinițe, școli și cluburi sportive. Toți erau nevoiți să facă testul păpușii cu 20 de persoane, și cel puțin cinci dintre acele persoane să fie stângace.

Profesoara Audrey van der Meer și-a dedicat întreaga carieră studierii dezvoltării copiilor mici, în special a dezvoltării creierului și a mișcărilor. Acum aruncă o privire asupra motivului pentru care părinții își țin în brațe copiii pe o anumită parte a corpului. Cu Maja susținută de mâna stângă, van der Meer spune că este „extrem de dreptace”.

Au testat 765 de oameni cu vârsta cuprinsă între 4 și 86 de ani. Aceste persoane au fost rugate să țină în brațe, cu o singură mână, o păpușă. Cercetătorii au descoperit că 567 de oameni, adică 75%, au ținut păpușa în brațul non-dominant. Au testat îndemânarea subiecților folosind o scală continuă.

Bătăile inimii sau auzul?

O teorie susține că oamenii își țin bebelușii pe partea stângă pentru ca cei mici să le poată auzi mai bine bătăile inimii. La majoritatea oamenilor, inima este localizată în partea stângă. Poate sunetul bătăilor inimii să îl liniștească pe bebeluș sau să îl conecteze mai mult cu un adult?

Sau poate are vreo legătură cu auzul nostru? Oamenii percep adesea informațiile sub forma sunetelor mai repede cu urechea stângă decât cu urechea dreaptă. Teoria susține că cei mai mulți oameni țin bebelușii pe partea stângă deoarece astfel pot primi prin intermediul urechii și al ochiului de pe partea aceea informații despre starea emoțională a bebelușului. Semnalele venite din partea stângă sunt trimise în emisfera dreaptă a creierului, care este specializată în interpretarea emoțiilor și a expresiilor faciale.

Dar, cu toate acestea, poate că explicația cea mai intuitivă este și cea mai corectă.

Totul pare să aibă legătură cu brațul dominant

Cu câțiva ani în urmă, van der Meer a publicat un studiu empiric împreună cu cercetătorul Åsmund Husby. Teoria aceasta susține că fenomenul este strâns legat de brațul pe care îl folosim cel mai mult.

„în mod interesant, acest lucru nu a fost privit ca o explicație adecvată, chiar dacă pare logică în mod intuitiv”, susține profesoara van der Meer.

Noi descoperiri au consolidat această teorie.

„Nouă din zece persoane din întreaga lume sunt dreptace. Noi încă mai credem că aceasta este cea mai bună explicație pentru care majoritatea oamenilor țin în brațe bebelușii pe mâna stângă, care este non-dominantă”, spune van der Meer.

De obicei facem și altceva în timp ce ținem în brațe bebelușul, nu doar stăm să facem poze sau ne arătăm copilul. Deci, practic, facem ceea ce este cel mai convenabil.

Vrem ca mâna noastră „cea mai bună” să fie liberă pentru a putea face alte lucruri

Cei mai mulți oameni țin bebelușul pe partea stângă pentru a avea liberă mâna dreaptă. În general, este un lucru cât se poate de natural pentru persoanele stângace să țină bebelușul pe mâna dreaptă.

„Poate este interesant de menționat că există multe imagini cu William, prințul de Wales, care ține un bebelul pe mâna dreaptă. El este stângaci”, spune profesoara van der Meer.

Iar Kate, prințesa de Wales, care este dreptace, ține bebelușii pe mâna stângă, ca cei mai mulți dintre oameni.

Acest lucru nu înseamnă că van der Meer folosește fețele regale pentru a explica fenomenul acesta. În schimb, a luat în considerare și alte teorii și s-a concentrat asupra datelor empirice, iar concluzia ei este clară.

„Explicația care susține că ne ținem bebelușii pe brațul pe care îl folosim cel mai puțin este adevărată dacă alți factori sunt luați în calcul”, spune van der Meer.

Dar fenomenul acesta este valabil doar în cazul bebelușilor. Pe măsură ce copiii devin mai mari și mai grei, cei mai mulți oameni au tendința de a-i căra folosindu-și mâna dominantă și mai puternică.

Așadar, explicația acestui fenomen este una cât se poate de simplă, potrivit cercetătorilor care au fost atrași de fenomen și au dorit să îi ofere o explicație.

Tradus și adaptat după The Left Arm Mystery: Why Do We Cradle Babies in One Specific Arm?

Sursa:

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close