Cât costă o naştere în SUA? Nici măcar nu o putem compara cu România

8 Noiembrie 2023

de Teodora Savu

Cât costă o naştere în România? Dar în Statele Unite ale Americii? Am consultat mai multe poveşti ale mamelor din ambele ţări şi venim astăzi cu o comparaţie a experienţelor lor în ceea ce priveşte naşterea, fie ea naturală sau nu, fie ea în sistemul medical de stat sau în cel privat.

Cât costă o naştere în SUA

O tânără mamă a atras atenția pe platforma de socializare TikTok, dezvăluind costurile uluitoare ale unei nașteri în Statele Unite. Experiența sa, împărtășită cu sinceritate pe rețea, a stârnit un val de reacții și a reamintit lumii cât de complex și costisitor poate fi sistemul medical american. În clipul video care a devenit viral, proaspăta mamă a început să enumere costurile implicate în nașterea recentă a copilului său, oferindu-ne o privire în interiorul facturii medicale americane.

Primul cost notat a fost cel al sălii de naștere, care a ajuns la 13,900 de dolari. Apoi, a urmat taxa pentru camera semi-privată, unde tânăra mamă a fost spitalizată, la un preț exorbitant de 19,111 dolari. Alte costuri majore au inclus anestezia (2,181 dolari), medicamentele (1,291 dolari) și diverse alte servicii medicale (1,001 dolari). Taxa pentru camera de urgență a fost de 411 dolari. Astfel, suma totală inițială s-a ridicat la uluitoarea cifră de 38,757 dolari.

Însă, lista costurilor nu s-a încheiat aici. Un alt cost notabil a fost cel pentru serviciile US Anesthesia, care au adăugat încă 1,356 dolari la factura finală. Îngrijirile medicale post-naștere au generat un cost de 6,793 dolari, iar un dispozitiv utilizat pentru inducerea travaliului a fost evaluat la 383 de dolari. Aceste cheltuieli suplimentare au adus totalul la impresionanta sumă de 47,292 de dolari.

Cât costă o naştere naturală la stat

Marina, o vloggeriță stabilită în Statele Unite ale Americii, a dezvăluit cât a costat-o nașterea naturală a celui de-al doilea copil în California. Cât costă o naştere naturală la stat în SUA?

Tânăra și-a povestit întreaga experiență pe Tik Tok. „Mi-am început travaliul acasă. Am așteptat câteva ore ca să mă asigur că sunt cu adevărat în travaliu. Apoi am condus la spital. Când am ajuns, eram deja 8 cm dilatată, așa că am intrat direct în salonul de naștere”, a explicat. „Pentru că era al doilea copil, nașterea a fost super rapidă. Am născut în 20 de minute de la intrarea în sală. Am avut o ruptură pe care au cusut-o, apoi ne-au dus într-o altă cameră cu baie privată. Soțul meu a avut un pat pentru a sta cu mine și am avut acces nelimitat la mâncare”, a continuat.

„Pentru că aveam un copil mic acasă, am stat o singură noapte în spital. Am plecat acasă, iar peste două săptămâni am primit factura, 36.455 de dolari. Aveam asigurare, deci am dat doar 2.200 de dolari, dar totuși… 36 de mii de dolari pentru o naștere naturală și o noapte în spital”, a încheiat.

Citeşte şi: Cat costa o nastere naturala in Romania in 2020

Cât costă naşterea la stat în România

În ultimii ani, România a cunoscut o scădere îngrijorătoare a natalității. Acest lucru combinat cu carențele sistemului medical de stat creează o dilemă dureroasă pentru viitoarele mame: să nască la stat sau la privat?

Chiar dacă spitalele de stat și-au îmbunătățit condițiile, scepticismul față de nașterea la stat este încă profund întipărit în mentalul colectiv. Condițiile nepotrivite și teama de tratamentul necorespunzător din partea personalului medical generează îngrijorări.

Reprezentanți ai societății civile susțin că spitalele de stat s-au îmbunătățit semnificativ în ultimul deceniu.

Cu toate acestea, încă sunt mame care ezită să nască la stat, temându-se de posibilele complicații. Suma de 2.000 – 3.000 de lei pentru o naștere la stat este departe de costurile din privat.

Deși salariile medicilor au crescut, „plicul” nu a dispărut din sistemul public. Unii pacienți continuă să ofere „atenții” personalului medical, chiar dacă tarifele informale sunt mai puțin practicate acum. Totuși, există păreri pozitive legate de condițiile de naștere la stat.

Citeşte şi: Mituri despre nastere daramate de specialisti

Cât costă o cezariană la stat

Mihaela, o tânără mamă din România, a povestit pentru Vice experienţa ei ca femeie care a făcut cezariană la stat.

„În 2018 am născut prin cezariană la stat. Totul s-a întâmplat la stat, iar pentru cinci zile cât a durat totul am plătit cinci mii de lei.”

„Au fost 60 de minute în care am simţit cum mor în timp ce dau viaţă, în timp ce o mulţime de necunoscuţi mă priveau dezbrăcată de haine şi acoperită de spaimă şi încântare. Trebuia să fac cezariană, am avut mici probleme, dar îmi setasem oricum psihic varianta asta încă dinainte să rămân însărcinată. Şi a mers.

Nu ştiu ce făceam dacă nu aveam probleme şi trebuia să nasc natural.

Mai târziu am aflat de termenul „tocofobia”, care descrie această frică. Pe lângă teama de a naște vaginal, există o asociere cu numeroși alți factori, cum ar fi nașteri traumatice anterioare, frica de complicații pentru copil și de depresie. Într-un ghid din august 2019, emis de Ministerul Sănătății, se arată însă că, în ultimele decenii, modul de naștere este din ce în ce mai mult o chestiune de practică obstetricală defensivă orientată spre diminuarea riscurilor. S-a ajuns la asta în special din teama de litigii.”

Cât costă naşterea la privat în România

Dacă sunteți pe cale să deveniți mămici și vă surâde nașterea în clinică privată, vă ajutăm să aflați cât costă nașterea în privat, care sunt avantajele și dezavantajele acestei opțiuni și cum se pot deconta o parte dintre servicii prin asigurările publice de sănătate. Cât costă o naştere la privat în România?

În medie, pentru o naștere naturală fără complicații, părinții sunt nevoiți să plătească în jur de o mie de euro. În funcție de complexitatea cazului și de dorințele viitoarei mămici, factura pentru o naștere în sistem privat poate să ajungă și la 2.500 – 3.000 de euro. Prețurile dinferă în funcție de mai multe particularități: tipul nașterii, onorariul medicului, promoțiile valabile la momentul semnării contractului, recoltarea de celule stem, tipul de cazare dorit, investigatiile suplimentare pentru nou născut, calitatea de asigurat/ neasigurat a gravidei, existența unei asigurări private cu clauză privind nașterea etc. De asemenea, gravidele din București pot beneficia de voucherele Materna, care pot fi folosite și pentru nașterile în clinici private.

  • Oferta primită de o gravidă pentru naștere la Medlife, în următoarele condiții: naștere cu medic intern, în relație cu Casa de Asigurări, cazare în cameră dublă: 5.000 de lei pentru naștere naturală și 9.300 de lei pentru cezariană. Oferta este valabilă exclusiv pentru persoanele asigurate. La momentul solicitării ofertei, era valabilă și o promoție (4.200 de lei nașterea naturală și 7.900 de lei cezariana, în condițiile menționate mai sus).
  • Oferta primită de o gravidă pentru naștere la Regina Maria Băneasa: prețul de bază este de 8.700 de lei pentru nașterea cu un anumit medic intern (solicitat de gravidă) și cazare în cameră triplă. La momentul solicitării ofertei, era valabil un discount de 500 de lei.
  • Oferta primitită de o gravidă pentru naștere la Medicover: pachet de naștere naturală- 9.200 lei, pachet de naștere prin cezariană- 12.050 lei. La momentul solicitării ofertei, era valabil un discount de 20% pentru oricare dintre pachetele de naștere.

Nașterea este un serviciu medical cuprins în pachetul de servicii de bază, contravaloarea fiind decontată de Casa de Asigurări de Sănătate. Acest serviciu se acordă asiguraţilor pe baza biletului de internare, eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist, de către spitalele publice sau private care se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, spune: „În cazul spitalelor private, dacă între tarifele decontate de casă și tarifele practicate de către furnizori (pentru condiții de cazare etc) există diferențe, acestea se achită de către pacient, pe bază de factură, direct la furnizorul care acordă serviciile. La fel se întâmplă și dacă serviciile efectuate nu se regăsesc în pachetul de servicii de bază decontat de Casa de Asigurări de Sănătate.”

Atenție, însă! Nu se decontează servicii medicale către asigurați. Mai exact, dacă pacientul nu a respectat condițiile în care poate beneficia de aceste servicii și a achitat contravaloarea acestora, nu poate solicita Casei de Asigurări de Sănătate restituirea sumelor achitate.

Pentru a beneficia de decontarea serviciilor medicale aferente nașterii, trebuie să prezentați buletinul și cardul de sănătate.

Experiența nașterii în sistem privat este posibilă în întreaga țară. În marile orașe a fost înființată cel puțin o clinică privată ce poate acorda astfel de servicii medicale. Conform informațiilor care ne-au fost oferite direct de clinici sau pe site-urile de prezentare, iată care sunt prețurile pentru pachetele de naștere ale maternităților private din țară.

Cât costă o naștere în București

Marile clinici private din capitală (Medlife, Sanador, Medicover, Regina Maria) și-au diversificat tot mai mult serviciile oferite pacienților, inclusiv în sectorul nașterilor. Modernizarea continuă a secțiilor de obstetrică-ginecologie, respectiv neonatologie, a dus la posibilitatea rezolvării chiar și a cazurilor mai dificile, refuzate în ultimii ani în clinicile private.

Clinica Medlife, de exemplu, a devenit singura clinică universitară din sistemul medical privat, în cadrul Facultății de Medicină a Universității Titu Maiorescu. Aici pot fi depistate probleme medicale precum: accidentul vascular cerebral la nou-născut, malformații de cerebel și fosă posterioară în perioada perinatală sau pot fi efectuate ecografii pulmonare la nou-născut.

Îngrijirea prematurilor începe să nu mai fie o problemă pentru clinicile private, spitale precum Medlife sau Regina Maria oferind și servicii specializate de acest gen.

În București, maternitățile private evită să afișeze pe site-urile lor de prezentare prețuri fixe. În Capitală, există o concurență mare între clinci, dar și o diversitate a opțiunilor de naștere. Veți găsi însă pachete de naștere cu serviciile oferite. În general, acestea se axează pe conturarea unor planuri de naștere individuale. Evident, costurile variază foarte mult, în funcție de complexitatea fiecărui caz în parte. Prețul de bază pentru o naștere naturală fără complicații ajunge undeva la 4.500 lei.

De aceea, gravidele sunt sfătuite să discute cu medicul, să analizeze condițiile de naștere, înainte de a lua o decizie. Multe gravide care doresc să nască în privat fie aleg maternitatea în funcție de medicul care urmărește sarcina, fie din timp cer oferte de preț la toate clinicile.

Spitalul Clinic SANADOR, cel mai mare spital privat din România, pune la dispoziția viitoarelor mămici Maternitatea SANADOR, un spațiu modern, construit special pentru siguranța și confortul viitoarelor mămici și ale bebelușilor lor.

Maternitatea SANADOR este compusă din:

  • Bloc de nașteri cu 3 săli de naștere moderne, aseptice, fiecare sală de operație fiind deservită de o centrală proprie de tratare a aerului;
  • Secție de neonatologie modernă și complexă;
  • Secție de terapie intensivă neonatală ultraperformantă;
  • Rezerve single sau duble, cu rooming-in pentru nou-născuți;
  • Compartiment de primiri urgențe pentru adulți și copii cu 21 de linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.

Experiența unei nașteri în Maternitatea SANADOR este ghidată de personalul medical cu experiență. Mamele care aleg nașterea la Spitalul Clinic SANADOR pot beneficia de:

  • Nașterea cu medici obstetricieni bine pregătiți și cu o vastă experiență;
  • Consulturi prenatale;
  • Servicii complete de preanestezie;
  • Expertiza unor medici primari neonatologi, antrenați pentru situații limită, neprevăzute;
  • Servicii de consiliere în alăptare, imediat după naștere;
  • Consiliere în alăptare și acces la pompe profesionale de sân;
  • Servicii de consiliere psihologică;
  • Servicii medico-chirurgicale eficiente și sigure.

Pachetele de naștere sunt flexibile și fiecare mămică are posibilitatea să își personalizezi nașterea așa cum își dorește. În funcție de alegerile sale va primi o ofertă personalizată de la unul din consultanții spitalului.

La Spitalul Băneasa atât mama, cât și bebelușul se află în condiții de maximă siguranță. Există 5 linii de garda 24/7 (2 linii de obstetrică-ginecologie, 2 linii de neonatologie, 1 linie de terapie intensivă).

Unitatea de Terapie Intensivă Neonatală este dotată cu aparate moderne de suport al respirației de tipul ventilației mecanice sau ventilației neinvazive care asigură îngrijirea nou-născuților prematuri încă de la 24 de săptămâni.

Spitalul Băneasa dispune de departamente integrate: diagnosticare ecografică antenatală a unei malformații, îngrijire specializată în secția neonatală de terapie intensivă și intervenții chirurgicale efectuate în primele zile de viață ale bebelușului.

Maternitatea Spitalului Băneasa a primit cea mai buna evaluare a medicilor ginecologi cu privire la siguranța pacienților și încrederea la asistență la naștere. De asemenea, echipa medicilor neonatologi și dotările din Spitalul Băneasa au primit în același studiu cel mai bun scor, fiind maternitatea privată cea mai apreciată de către medicii ginecologi (conform studiu de cercetare realizat de GFK, noiembrie 2017).

În Spitalul Băneasa sunt medici care au facut premiere medicale de excepție (ex. prima operație de mielomeningocel din România, hernie diafragmatică congenitală operată în a doua zi de viață a bebelușului, transfuzie intrauterină fetală, hidrotorax fetal bilateral tratat in utero, bebeluș născut în siguranță dupa ce mama a fost operată de cancer de col uterin în săptămâna 14 de sarcină).

De ce poți beneficia aici:

  • Consult preanestezic și prenatal
  • Analize laborator
  • Servicii medicale intervenție cezariană
  • Trusă pentru anestezie epidurală
  • Medicamente și consumabile naștere cezariană
  • Servicii de supraveghere, îngrijire și consiliere medicală
  • Consiliere în alăptare
  • Consiliere psihologică
  • Cazare în rezervă triplă, dublă sau single
  • Produse cosmetice pentru igienă și îngrijire
  • Meniu personalizat (în funcție de tipul nașterii)
  • Posibilitatea de a personaliza pachetul, adăugând extra opțiuni
  • Fără taxă suplimentară pentru semnare contract până în săptămâna 26

O pacientă care naște la Spitalul Euromaterna plăteste conform listei de tarife:

  • Contribuție personală naștere operație cezariană/ naștere naturală – 6500 RON;.
  • Servicii suplimentare: condiții superioare de cazare pe zi de spitalizare – 500 RON;
  • Servicii la cerere ( ex. screening neonatal extins, fimarea nou-născutului, medicamente la cerere, etc.).

Cât costă o naștere în Iași

Maternitatea Arcadia

Nașterea la Maternitatea Arcadia poate fi decontată prin CAS, indiferent de județul de domiciliu al mămicii. Aici, costul nașterii pornește de la 7.500 lei. Gravida poate opta pentru o naștere în spirit Lamaze (de la 7.500 lei), iar tăticii sunt încurajați să participe și să își susțină partenerele în timpul travaliului. Planul de naștere și ora magică fac parte din opțiunile pe care le aveți, iar alăptarea este încurajată și susținută.

Cât costă o naștere în Cluj-Napoca

Maternitatea Novogyn

Pachetele pornesc de la 5.000 lei pentru o naștere naturală, fără anestezie peridurală.

Maternitatea Hipocrate

Maternitatea oferă pachete de naștere de 4.000/5.000 lei în funcție de tipul nașterii, naturală sau cezariană.

Cât costă o naștere în Oradea

Maternitatea Pelican (Medicover)

Nașterea naturală sau nașterea prin cezariană costă 6.000 de lei.

Maternitatea Euclid

Nașterea naturală fără anestezie peridurală costă 4.780 de lei (5.580 lei cu anestezie), nașterea în apă costă 5.280 lei, cea cu doula costă 5.380 de lei, iar cea prin operație cezariană 5.480 lei. Clinica oferă posibilitatea nașterii în apă.

Cât costă o naștere în Sibiu

Maternitatea Polisano

Pentru persoanele asigurate, Clinica Polisano oferă un discount de 30% din prețul de listă. Astfel, nașterea naturală fără anestezie peridurală costă 6.900 lei (4.800 de lei pentru pacienții asigurați), nașterea naturală cu anestezie peridurală precum și nașterea prin cezariană costă 8.100 de lei (6.000 pentru pacienții asigurați), iar nașterea în apă costă 9.600 de lei.

Cât costă naşterea în apă

Naşterea în apă este percepută ca o naştere în care durerile naşterii vaginale sunt mai mici. Din acest motiv, multe mămici îşi doresc să îşi aducă bebeluşul pe lume sub apă. Cât costă o naştere în apă în România?

În România, procedura de naştere în apă nu este decontată de stat şi costă cel puţin 1.000 de euro. Naşterea se face în bazine speciale, iar apa trebuie să întrunească anumite condiţii. Deşi cererea este mare, oferă aceste servicii doar anumite clinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Constanţa, Cluj şi Botoşani.

În România, în prezent, sunt puţine spitale care practică naşterea sub apă, o astfel de naştere având, în general, preţul de 1.800 – 3.000 de euro. Iată cât costă naşterea sub apă în România.

  • Maternitatea MedLife Eva – Braşov – 2.900 de lei.
  • Spitalul Gynia – Cluj-Napoca – 1.040 de euro.
  • Maternitatea Isis – Constanţa – 800 – 1.000 de euro.
  • Spitalul Euromaterna – Constanţa – 8.000 de lei.
  • Spitalul Athena – Timişoara – 1.800 de euro.
  • Spitalul Regina Maria – Bucureşti – 2.800 de euro.

Aceste poveşti ilustrează dramatic diferența dintre costurile nașterilor în SUA și cele din multe alte țări industrializate, unde asigurarea medicală este mult mai accesibilă sau chiar gratuită. Exorbitantele facturi medicale din SUA au declanșat o serie de reacții și discuții pe platformele de socializare, punând sub lumina reflectoarelor problemele sistemului de sănătate american și necesitatea reformelor în domeniul asigurărilor medicale.

Surse: https://totuldespremame.ro/, https://www.unica.ro/, https://www.stiridiaspora.ro/, https://substantial.ro/, https://www.desprecopii.com/

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close