Tot ce trebuie sa stii despre scorul Apgar

15 Iulie 2015

de Irina Olteanu

Scorul Apgar a devenit o procedura de rutina pentru practica medicala in ultimele decenii, reprezentand o modalitate de evaluare a starii generale a nou-nascutului. Ce reprezinta el, cum se calculeaza si ce indica un scor mic veti afla in continuare.

Despre scorul Apgar

Virginia Apgar, medic anestezist, este cea care a inventat in anul 1952 acest concept pentru a evalua rapid sanatatea copiilor nou-nascuti (de fapt, initial urmarea evaluarea  efectelor anesteziei asupra copiilor), de a determina cat de bine a suportat copilul procesul nasterii, respectiv cum se descurca in afara uterului matern. Acest scor, prima nota din viata copilului, se calculeaza tinand cont de cinci criterii simple pe o scala de la zero la doi, adunand la final cele cinci valori obtinute; rezultatul se incadreaza intre 0-10. Cele cinci criterii sunt rezumate prin cuvinte ce formeaza un acronim (aspect, puls, grimasa, activitate, respiratie). Pentru fiecare coloana din tabelul de mai jos copilul primeste o nota de 0,1 sau 2, in functie de observatia examenului fizic. In orice caz, retinesti ca scopul sau este de a determina rapid daca bebelusul necesita ingrijire medicala imediata si nu de a prezice problemele de sanate ale acestuia pe termen lung.

 Scor 0Scor 1Scor 2Componenta a acronimului
Aspect/culoarea pieliiAlbastrui sau palid pe tot corpulAlbastrui la extremitati, corpul rozaliu (acrocianoza)Nicio cianoza a corpului si extremitati rozaliiAspect
Ritm cardiac (evaluat cu stetoscop)Absent< 100 batai pe minut> 100 batai pe minutPuls
Grimasa/ reflexul de iritabilitate (este ciupit)Niciun raspuns la stimulareGrimasa la sugere sau la stimulare agresivaPlans (tuse, stranut) la stimulareGrimasa
Activitate/tonus muscularAbsenta, muschii sunt slabiti si fara tonusOarecare flexiuneBrate flexate si picioare care rezita la extensieActivitate
Efort respiratorAbsentSlab, neregulat, gafaitPuternic, plans vigurosRespiratie

Cum se interpreteaza

Testul este in general efectuat la un minut si la cinci minute dupa nastere si poate fi repetat ulterior daca scorul este si ramane mic. Cu cat este mai mare, cu atat starea copilului este considerata mai buna. Valorile de 7 si peste sunt in general considerate normale, de la 4 la 6 relativ reduse, iar cel de 3 si sub sunt privite drept extrem de scazute. Un scor mic la primul minut de la nastere poate indica faptul ca nou-nascutul are nevoie de ingrijire medicala (necesita ajutor la respiratie sau are probleme cardiace), dar nu neaparat o problema pe termen lung, in special daca se imbunatateste in decurs de 5 minute. Insa daca scorul Apgar ramane sub 3 la intervale ulterioare de evaluare (la 10-15 sau 30 minute) poate indica leziuni neurologice pe termen lung, inclusiv un mic dar semnificativ risc de paralizie cerebrala. Din fericire, rareori este necesara repetarea ulterioara.

Se pare ca scorul Apgar de 10 este mai putin intalnit din cauza prevalentei cianozei tranzitorii (des intalnita mai ales la copii nascuti la altitudine mare-saturatia de oxigen este mai mica) si nu difera substantial de un scor 9 (de fapt un scor de 7 sau 8 este normal si indica o stare buna de sanatate).

Rezultate anormale

Majoritatea situatiilor in care este vorba de un scor Apgar mic apar ca urmare a: nastere dificila, cezariana, lichid in caile respiratorii ale copilului. Bebelusul poate primi in consecinta: oxigen si curatarea cailor respiratorii pentru a-l ajuta sa respire, stimulare fizica/masaj pentru a determina ritmul cardiac sa intre in parametri normali. Cand bebelusul obtine un scor de 3 sau mai mic, necesita masuri de interventie urgente-resuscitare. De cele mai multe ori insa, un scor mic in primul minut revine la normal dupa 5 minute (se intampla mai ales la prematuri sau la nasterile cezariene). Daca scorul persista la 6 sau mai putin la 5 miunte de la nastere, copilul poate necesita ajutor medical si specialistul va determina pasii ce trebuie urmati. Persistenta la o valoare de 0-3 la 20 minute prezice rate mari de morbiditate (boli) si mortalitate (deces), insa copilul va beneficia de teste si examinari ulterioare.

Limitari ale scorului Apgar

Sunt important de mentionat limitarile acestui scor Apgar; el exprima starea fiziologica a copilului, are un interval limitat de aplicare si include componente subiective. In plus, perturbarile biochimice trebuie sa fie semnificative inainte ca scorul sa fie afectat. Elementele scorului depind de maturitatea fiziologica a bebelusului, iar copilul sanatos fara semne de asfixie (imposibilitatea de a respira) poate primi un scor mic numai ca urmare a imaturitatii. Un numar de factori poate influenta scorul Apgar, inclusiv: medicamente, traume, anormalitati congenitale, infectii, hipoxie (aport insuficient de oxigen), hipovolemie (micsorare a volumului sanguin eficace) si nasterea prematura. Incidenta scorului mic este invers proportionala cu greutatea la nastere, iar un scor mic este limitat la prezicerea morbiditatii/mortalitatii. Este nepotrivita utilizarea scorului Apgar pentru a stabili diagnosticul de asfixie.

Informatii de la medici

Dr. Remus Anton, medic specialist obstetrica-ginecologie, Spitalul Pelican Oradea:

“Scorul Apgar este in principiu o evaluare clinica rapida a starii generale a nou-nascutului care ia in calcul cinci parametri: culoarea tegumentelor, frecventa cardiaca, reflexele, tonusul muscular si miscarile respiratorii fetale. Acesti parametri se apreciaza imediat dupa nastere la 1 minut, respectiv la 5 minute. Pentru fiecare parametru se aloca intre 0 si 2 puncte, de pilda la evaluarea frecventei cardiace putem avea: 0-nu se percep batai cardiace, 1-nou-nascutul are sub 100 batai/min, 2- se percep peste 100 batai/min (copilul se adapteaza foarte bine la viata extrauterina). Astfel, scorul Apgar final poate fi intre 0 si 10. La 1 minut, notele intre 7 si 10 indica faptul ca nou-nascutului ii vor fi suficiente ingrijirile postnatale obisnuite; scorul intre 4 si 6 poate indica necesitatea asistarii repiratiei fetale; notele sub 4 sugereaza nevoia aplicarii unor masuri salvatoare prompte. Evaluarea Apgar la 1 minut ajuta terapeutul sa aprecieze necesitatea instituirii unor masuri imediate sau in viitor. Scorul calculat dupa 5 minute de la momentul nasterii evalueaza modul in care nou-nascutul a raspuns la eventualele tentative de resuscitare.

Scorul Apgar mic era interpretat in trecut drept un semn de asfixie perinatala, in prezent insa se considera ca are o valoare limitata in diagnosticul asfixiei. Ce se stie azi este ca scorul Apgar mic se asociaza cu un risc crescut de paralizia cerebrala* la copii nascuti la termen; totusi majoritatea copiilor (90%) cu scoruri Apgar mici (sub 4) nu dezvolta paralizie cerebrala ulterior. Totodata, un copil nascut prematur va avea in majoritatea cazurilor un scor Apgar mai mic. Alti factori care reduc scorul Apgar: sedarea si analgezia materna, bolile neuromusculare, cerebrale si cardiace fetale, asistenta deficitara a travaliului (de exemplu, hiperstimularea contractiilor uterine ca efect secundar al administrarii nejudicioase a Oxitocinei; sau luarea tardiva a deciziei de terminare a nasterii prin operatie cezariana cand fatul prezinta semne de suferinta fetala).

paralizie cerebrala:  spectru larg de disabilitati permanente ale dezvoltarii posturii si miscarilor (paraplegia de pilda).

Scorul Apgar se estimeaza la 1 min si la 5 min dupa expulzie. Daca la 5 min este sub 7 se va evalua din nou, din 5 in 5 min, pana la 20 min de la nastere sau pana cand va avea o valoare >6.

Se intampla relativ rar ca un nou-nascut sa primeasca un scor perfect la nastere. Desi este prima “nota” primita, scorul Apgar NU este un predictor al viitorului sau al intelectului nou-nascutului. “

Dr. Negoescu Ioana, medic specialist Obstetrica-Ginecologie, Clinica Anima Progresului:

Scorul Apgar, primul test oferit copilului tau, are loc in sala de nastere chiar dupa ce s-a nascut copilul tau. Acest test a fost creat pentru a evalua rapid o eventuala conditie fizica a nou-nascutului si de a determina daca are nevoie de atentie medicala imediata.

Scorul Apgar este, de obicei, oferit de 2 ori copilului: o data la 1 minut dupa ce acesta s-a nascut si iarasi, dupa 5 minute. Uneori, daca exista vreo grija asupra conditiei copilului sau daca scorul la testul oferit dupa 5 minute este slab, este posibil ca testul sa fie refacut, pentru a 3-a oara, la 10 minute dupa ce s-a nascut copilul.

Sunt folositi 5 factori pentru a evalua conditia copilului si fiecare factor are un scor pe o scara de la 0 la 2, 2 fiind cel mai bun:

  1. Aparenta (colorarea pielii)
  2. Pulsul (ritmul cardiac)
  3. Raspunsul grimasei (cunoscut medical ca fiind „reflexul de iritabilitate”)
  4. Activitatea sau tonusul muscular
  5. Respiratia (rata de respiratie si de efort)

Rezultatele obtinute sunt intre 10 si 0, 10 fiind cel mai bun scor posibil. Un copil care are scorul 8 sau mai mare este considerat a fi, in general, intr-o conditie buna de sanatate, drept pentru care bebelusul va fi transferat in sectia de nou-nascuti a unitatii medicale. La un scor de 7 sau 6, in functie de deficientele remarcate, medicul poate recomanda oxigenoterapie sau corectarea unor deficiente pe care nou-nascutul le prezinta, de exemplu hipoglicemie (nivel redus de glucoza in sange) sau hipocalcemie (nivel redus de calciu in sange). Bebelusul va fi evaluat din nou dupa cinci minute.

Nou-nascutul cu un scor Apgar 5 sau mai mic de 5 prezinta o stare generala grava pentru care sunt necesare manevre de resuscitare, reanimare si terapie intensiva. Si in acest caz, dupa manevrele efectuate de catre medici, scorul este din nou calculat.

Cu toate acestea, un scor mai mic nu inseamna neaparat ca bebelusul este nesanatos sau anormal, el fiind comun pentru unii nou nascuti, in special pentru cei nascuti dupa sarcina de mare risc, cezariana sau dupa un travaliu si o nastere complicata. Scoruri mici al testului Apgar mai sunt vazute la copiii nascuti prematur care au, de obicei, tonusul muscular scazut fata de un copil nascut la termen si care, in cele mai multe cazuri, vor necesita o monitorizare suplimentara si o asistenta pentru a respira deoarece au plamanii nedezvoltati. Dar poate inseamna ca bebelusul tau are nevoie de o ingrijire speciala imediata, cum ar fi aspirarea cailor respiratorii pentru a il ajuta sa respire, iar dupa aceasta conditia copilului se poate imbunatati.

Este important pentru parinti sa tina in perspectiva scorul Apgar, dar in acelasi timp sa tina cont de faptul ca acest scor nu a fost conceput sa prezica sanatatea pe termen lung a copilului, comportamentul, statusul intelectual sau personalitatea lui.”

Multumim medicilor Remus Anton si Ioana Negoescu pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.

Menu

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Naste Natural Informatii Suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close